Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Un omagiu adus şcolii şi slujitorilor ei

Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.6 (150), Iunie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Un omagiu adus şcolii şi slujitorilor ei

Primit pentru publicare: 31 Mai 2021
Autor:  Gheorghe MEDIAN, redactor la Revista Luceafărul
Publicat: 01 Iun. 2021
© Gheorghe Median, © Revista Luceafărul
Editor: Ion Istrate


 

Un omagiu adus şcolii şi slujitorilor ei

Maria Baciu “ Ave, Magistri!  Salvete, Discipuli”

Apărută la Editura “Quadrat” din Botoşani, cea mai recentă carte semnată de Maria Baciu, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi poeţi botoşăneni,  intitulată “Ave, Magistri! Salvete Discipuli!”, este dedicată împlinirii unui secol de învăţământ pedagogic la Botoşani, eveniment omagiat în anul 2019, când s-au împlinit o sută de ani, de la înfiinţarea Şcolilor Normale de băieţi şi de fete din oraş. Organizatorul sărbătoririi centenarului, a fost Liceul Pedagogic, al cărui  profesor a fost cea mai mare parte a activităţii sale didactice, iar cartea, poate fi considerată, credem, cel mai emoţionant discurs pe care profesorul Maria Baciu l-ar fi putut ţine la centenar.

Volumul, de doar câteva zeci de pagini, reprezintă profesiunea de credinţă a unui dascăl adevărat, a unui om care şi-a dedicat întreaga viaţă, din convingere şi cu pasiune copiilor, cărora le-a sădit  în suflete ceea ce numai şcoala poate face: dragostea de carte, de ţară, de neam, de muncă, de cinste şi adevăr, virtuţi care stau la baza omului adevărat. A mers în acest sens, pe urmele nenumăraţilor înaintaşi, dascăli din satele şi oraşele româneşti, pe care-i omagiază în preambulul cărţii şi din rândul cărora îl aminteşte pe Domnul Trandafir, a cărui figură rămâne emblematică pentru şcoala românească.

Prefaţând poeziile din volum, dedicate şcolii şi slujitorilor ei, în textul introductiv al acestuia, intitulat “Dascălii”, Maria Baciu scoate în evidenţă câteva lucruri pe care numai dascălul le poate face : “formează conştiinţe, personalităţi, generaţii de generaţii, pentru ca societatea umană să progreseze în timp, prin bunăstare materială şi spirituală”… şi totodată, “… este un exemplu pentru învăţăceii săi” … “este  Omul  care a stat şi stă la temelia ţării şi la răscrucile Istoriei, rămânând lumina din conştiinţele tuturor care au trecut prin şcoală.” Mai mult decât atât, de-a lungul istoriei, dascălii au constituit un exemplu de patriotism, aflându-se printre primii care au răspuns chemării la luptă pentru apărarea ţării, mulţi dintre ei jerfindu-şi viaţa pentru patrie şi pentru mai binele acesteia.

Dragostea dascălilor pentru ţară, notează autoarea, a rămas constantă şi în perioada comunistă şi după revoluţia din decembrie 1989, în ciuda faptului că “ … eforturile lor erau şi sunt cu mult mai mari, datorită unor condiţii vitrege, care “ …  ţin de lipsa de interes faţă de acest sector unic de activitate, ca şi de necunoaşterea problemelor şcolii din partea celor care o conduc, căzuţi “la nimereală” în aceste funcţii”.

Probabil că, depăşind aceste timpuri, în care nimic din ceea ce a fost, nu se mai regăseşte, societatea românească  va reveni pe  drumul corect, care să-i asigure viitorul pe care îl merită. Atunci, cu siguranţă se va vedea cât de importanţi  au fost şi mai cu seamă vor fi  slujitorii şcolii: educatoare, învăţători, profesori, în faţa cărora, consideră autoarea cărţii, “ … trebuie să ne plecăm cu recunoştinţă, mulţumindu-le, fiindcă ţara stă pe umerii acestor Luminători”. (Dascălii).

Aplecându-ne asupra părţii poetice a volumului, acesta este împărţită în două capitole, unul dedicat dascălilor, intitulat “Ave, Magistri” şi celălalt elevilor, având  titlul “Salvete, Discipuli”.

În primul capitol, cu poeme scrise într-o notă gravă, regăsim, redate în versuri de o mare sensibilitate, gândurile şi sentimentele autoarei, legate de profesia de dascăl, de problemele de tot felul cărora  slujitorii catedrei au trebuit să le facă faţă, şi pe care le-au depăşit, din dorinţa de a oferi generaţiilor de elevi pe care le-au îndrumat, cunoştinţele necesare pentru a-şi putea  crea drum drept în viaţă. Asemeni tuturor dascălilor, autoarea a trăit cu bucurie fiecare moment petrecut în şcoală şi nu regretă, decât faptul că a trebuit să se despartă de aceasta, atunci când mai avea încă multe de făcut.  O spune desluşit în chiar prima poezie din volum: “ Toţi lucrăm o viaţă la catedră/ Şi plecăm din şcoală supăraţi/ Fiindcă ne trimite – acasă viaţa/ Fără să ne – ntrebe: “Nu mai staţi?(Calea luminii).

Sigur, despărţirea trebuia să vină şi a acceptat-o, cu înţelegerea cuvenită, având convingerea că şi-a făcut pe deplin datoria, aşa cum şi-au făcut-o cei mai mulţi dintre dascăli: “Anii ne-au rămas prin şcoli, prin clase,/ Chiar acasă, unde tot trudeam:/ Îndesam caiete multe-n plase/ Şi târziu în noapte, corectam …/ ( Calea luminii).

Dascălii şi-au dus până la capăt menirea, în ciuda greutăţilor de tot felul care le-au stat în cale şi în faţa cărora n-au dat înapoi, chiar dacă au fost obligaţi să suporte gesturi şi atitudini pe care nu le meritau: “Suflet iubitor şi tandru,- Dascăl, dăruit credinţei,/ Ai purtat sub strai de aur/ Şi povara umilinţei …/. ( Suflet tandru).

Bucuriile muncii la catedră, le-au fost răsplătite de elevii cărora le-au îndrumat paşii pe drumul anevoios al desluşirii tainelor lumii, a căror recunoştinţă o merită pe deplin: “Aţi iluminat, cu trudă,/ Minţi, şi-aţi înălţat – nainte/ Personalităţi, iar ele,/ Vă vor ţine-o viaţă minte!”/ “Scumpă Doamnă Profesoară,/ Ne e dor de Dumneavoastră!/ (vor suna mereu copiii)/ Mai veniţi la clasa noastră!”/ “Dom* Profesor, câte lucruri/ Straşnice  ne-aţi învăţat!/ (scrie unul pe  –  un e – mail)/ Noi nicicând nu v-am uitat!” (Dascălii).

Recunoştinţa copiilor, este expresia concretă a faptului că, pentru ei,  dascălul, este un  model de hărnicie, de comportare, de înţelegere, de pricepere şi chibzuinţă, un om care, fără a alege “ … a dăruit ştiinţă/ Har şi bună cuviinţă/ Tuturor, după putere./ Le-a mai dat şi mângâiere,/ Şi iubire, dor de muncă/ Fiecărui să-i ajungă -/ Pentru viaţa lui întreagă,/ Să-i fie trecerea dragă …” (Povestea dascălului”).

Mai mult decât atât, dascălii le-au insuflat copiilor speranţa în ziua de mâine, în viitorul senin al ţării, în care să –şi împlinească visele, curajul de a înfrunta necunoscutul şi i-au sfătuit ce trebuie să facă, pentru a reuşi: “Ai grijă să iubeşti omul, zborul, frunza, tristeţea, fericirea, vântul, libertatea, înălţarea, lumina, mirosul pământului, viaţa, viaţa, viaţa “.( Festivitatea de absolvire; Cuvântul dirigintelui).

Anii petrecuţi la catedră, rămân neşterşi în amintirea dascălilor, şi evocarea lor, le luminează anii senectuţii. Cu gândul la ceeea ce şcoala însemna până nu demult, ei constată însă, că de un timp, ceva nu merge: “Domnilor, Învăţământul,/Cum e azi, îl bate vântul/ , deoarece “ … Când se schimb-o guvernare,/  Vine un Ministru “tare”/ Care leagă şi dezleagă,/ Dar cu şcoala n-are treabă!/ Şi –atunci, foarte firoscos,/ Fosta lege o dă jos, Bate-n cuie altă lege  / Şi e mândru … Se-nţelege! …/ Dar nu e şi conştient/ Că din breaslă e absent,/ Fiindcă nu –i pregătit/ In sectorul amintit!”. Îngrijoraţi, ei speră că lucrurile se vor îndrepta: “Aşteptăm şi noi să vină/ Un Ministru “Cu lumină”,/ Nu unul care nu ştie/ Ce are în “prăvălie”,/ Făcând pulbere şi iască/ Şcoala noastră românească!”/ ( Şcoala după *89 ),  şi dacă acest lucru nu va fi posibil, doresc ca  măcar să nu fie  uitaţi,  fie şi numai pentru că: “ Lăsăm în urmă abur fin,/ Stelar, cât să se poate spune/ C-am ars frumos pe-această lume/ Murind puţin câte puţin”/ (Mărturie).

Analizând vremurile pe care le tăim, autoarea consideră că va trebui să treacă mult timp până când şcoala şi slujitorii ei vor fi preţuiţi la adevărata lor valoare şi în numele său şi a tuturor celor care-i respect şi apreciază, le adresează o meritată reverenţă:  “… Vin acum din partea tuturor/ Spre aceşti blânzi dascăli şi cuminţi/ Şi îngenunchez cu tot respectul/ Lâng –aureola lor de sfinţi”). (Calea luminii).    Capitolul al doilea al volumului, “Salvete, discipuli”, este mai senin, subiectul acestuia fiind grădiniţa şi şcoala, educatoarea şi învăţătorul şi, nu se putea altfel, cartea şi jocul.

Autoarea, unul dintre cei mai importanţi autori  contemporani  de literatură pentru copii, ne poartă prin  anii copilăriei, şi  ne desluşeşte felul în care privesc copii lumea de dincolo de casa părintească: grădiniţa şi şcoala.  Astfel, pentru un  preşcolar, “Grădiniţa e un loc/ Unde merg   eu să mă joc:/ Sunt fetiţe, băieţei,/ Şi mă joc cât vreau cu ei!/ (Grădiniţa), in timp ce pentru un şcolar, e mai mult decât atât: “Şcoala este tare bună,/ Dac-o ei în serios:/ Te învaţă vorba bună/ Şi cum să trăieşti frumos/ Să munceşti, să vrei, să afli/ Şi să-ţi cauţi drumul tău / Să-ţi găseşti un rost în viaţă,/ Să lupţi şi să-nvingi ce-I greu!…/ (Convingerea lui Dănuţ).

Desigur, din universul copilăriei, nu puteau lipsi învăţătorul care: “ … ne învaţă lucruri bune/ Despre viaţă, pentru noi,/ Despre faptele străbune,/ Despre ţară şi eroi …” ( Doamna noastră ), şi cartea, din care poţi afla nenumărate lucruri, personaje confruntate cu fel de fel de situaţii, rezolvări şi exemple din toate domeniile, care. “… Îţi vor da mereu puteri/ Să învingi, să poţi, să speri./ Să-ţi duci visul mai departe  / Cu ce-ai înţeles din carte,/ După care, viaţa ta/ Alte drumuri va avea”/(Cartea).

Ancorată la realităţile contemporane şi sensibilă la problemele cu care se confruntă şcoala, Maria Baciu a ţinut să consemneze impactul dureros cu care mulţi copii s-au confruntat în timpul pandemiei de Covid 19, când din lipsa tabletelor, n-au putut participa la învăţământul on line. Scrisoarea unui copil, adresată ministrului Educaţiei, scoate în evidenţă această realitate greu de conceput, care i-a răpit dreptul de a fi şcolar: “Dom*Ministru, nu se poate/ Să rămân pe dinafară!/ Sunt copil în ţara asta/ Şi aş vrea să merg la şcoală,/ … Dar n-am cărţi, nu am caiete,/ Nu am ghete şi nici haine,/ Şi-mi mai trebuie tabletă, Care-ascunde-atâtea taine …/ (Scrisoarea lui Tinel).

Tristă şi veselă în acelaşi timp, cartea Mariei Baciu, cu poezii în care talentul literar al autoarei s-a îngemănat cu o profundă implicare sufletească, este expresia unui ataşament profund faţă de meseria de dascăl, faţă de şcoală şi copii, cărora li s-a dedicat, cu pasiune, în întrega sa carieră didactică.  Este, în acelaşi timp, un gest care trebuie apreciat de toţi cei care iubesc şcoala şi totodată un manifest pe care diriguitorii învăţământului românesc ar trebui să-l citească şi de care trebuie să ţină seama. Toată stima pentru autoarea cărţii şi drum larg al acesteia spre cât mai mulţi cititori.

 Calea luminii

(Omagiu Dascălilor)
Toţi lucrăm o viaţă la catedră
Şi plecăm din şcoală, supăraţi,
Fiindcă ne trimite-acasă Viaţa,
Fără să ne-trebe: “Nu mai staţi?

Anii ne-au rămas prin şcoli, prin clase,
Chiar acasă, unde tot trudeam:
Îndesam caiete multe-n plase
Şi târziu, în noapte, corectam …

Din cafea sorbeam ca din ambrozii
Iar cultura ne-nălţa la zei!
Ne-am iubit cu toţii meseria.
Chiar am fost împătimiţii ei!

Am iubit elevii, şcoala, cartea,
Am sădit şi trainic şi frumos
Toţi ştiam că Viaţa-i o minune
Şi-am ajuns la Dumnezeu, pe jos.

Ce lăsăm în urmă? Doar lumină
Şi copii care nu pot uita,
Întrebând, în toamnă, cu tristeţe:
„Nu ştiţi unde este Doamna mea? “

Vin acum din partea tuturora
Spre aceşti blânzi dascăli şi cuminţi
Şi  îngenunchez cu tot respectul
Lânga-aureola lor de sfinţi!

Legământ

Noi suntem elevi la Pedagogic
Şi dorim să fim învăţători!
Ne vom strădui ca munca noastră
Să sporească table de valori

Îi vom învăţa Abecedarul
Vieţii şi culturii pe cei mici,
Cum ne-au învăţat cu-nţelepciune,
Şi pe noi, profesorii, aici!

Şcoli şi Grădiniţe ne aşteaptă,
Şi, în clase, numeroşi copii,
Să le ducem noi un strop de soare
Şi buchete mari de bucuruii,

Căci Liceul nostrum este şcoala
Unde, Dascăli, învăţăm să fim!
Pentru asta, Domnilor Profesori,
Cu respect şi drag, le mulţumim!

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.664 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5