.

UN PIC DE DEMNITATE
de  Adrian Păunescu

Și dacă le-am pierdut pe toate,
să ne păstrăm și noi atât,
măcar un pic de demnitate,
măcar să nu murim urât.

Uite-asa, din una-n alta,
am luat-o spre trecut,
din aproape în aproape,
am pierdut tot ce-am avut.

Dă-le dracu’ de industrii,
Lasă-l naibii de pământ,
Noi să dezvoltăm comerțul
Și vom fi de neînfrânt.

Care brazdă, care pâine,
noi, cu voia noastră, vai,
dăm o nouă lovitură,
bietului nivel de trai.

Nici capitaliști nu suntem
și în târgul mondial
parcă am voi, prin jertfă,
să ajungem capital.

Pentru-a spune bună ziua
o să cerem, într-o zi,
aprobare de la N.A.T.O.,
voie de la F.M.I.

Asta-i era sclavagistă,
instalată-aici, prin vot,
cușca-n care, noi, ca oameni,
am intrat, cu țări cu tot.

Și ni-i dragă libertatea,
dar, ce paradox sublim,
că în Estul Europei
suntem liberi să murim.

Am trăit cu amăgirea
jurămintelor de ieri,
că-n elita mondială
vom intra, ca parteneri.

Și acum, ce deziluzii,
și ce pradă de război,
am ajuns, la noi acasă,
cetățeni de rangul doi.