Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Un poet uitat – Dumitru Baciu (1899 – ?)

Primit pentru publicare: 17 sept. 2010
Autor: Gheorghe MEDIAN
Publicat: 17 sept. 2010
Editor: Ion ISTRATE

 

 

Un poet uitat – Dumitru Baciu (1899 – ?)

Cercetătorii presei literare botoşănene din perioada care a urmat Marii Uniri din anul 1918, au putut întâlni, între autorii de poezie, numele lui Dumitru Baciu. Creaţiile sale, au apărut, cu precădere, în două importante publicaţii editate la Botoşani – ,,Revista Moldovei” (1921-1927) şi ,,Revista Scolii” (1926 – 1944) – şi au fost reunite, alături de alte poezii, publicate în ,,Universul literar”, ,,Jurnalul literar” (Iaşi), ,,Ploieştii literar” şi ,,Luceafărul”, în volumul de poezii ,,Cad frunzele”, editat în regie proprie, în anul 1943.

Dumitru Baciu, peste numele căruia s-a aşternut de multă vreme vălul uitării, este alăturat, pentru prima oară, creatorilor de literatură din ţinutul Botoşanilor, de Ileana Turuşancu în Dicţionarul scriitorilor botoşăneni(1), alcătuit în anul 1959, pe care l-am mai evocat în paginile Luceafărului. In scurta notă care-i este dedicată, sunt consemnate, alături de referiri sumare la opera sa poetică, locul şi data naşterii – comuna Cristeşti, 1899, şi profesia – institutor. A fost nevoie să mai treacă aproape o jumătate de secol de la de la această primă menţionare, pentru ca numele lui Dumitru Baciu să fie din nou adus în actualitate, de această dată, cu o pertinentă analiză a colaborărilor sale la ,,Revista Moldovei”, făcută de Lucia Olaru Nenati, în cartea ,,Arcade septentrionale”, apărută în anul 2007. Paginile pe care reputata autoare a cărţii mai sus citate le-a dedicat lui Dumitru Baciu, dau, din perspectiva timpului, poetului şi creaţiilor sale, o importanţă deosebită, nu numai pentru talentul vădit de acesta, ci şi pentru faptul că, alături de Tiberiu Crudu, Constantin Iordăchescu, N.N.Răutu, Constantin Oprescu, Toma Chiricuţă şi de toţi cei care au colaborat la ,,Revista Moldovei”, el a făcut ca Botoşanii să fie unul dintre focarele de spiritualitate românească, cu un rol substanţial în consolidarea prin cultură a României Mari.

Nu ne propunem să analizăm, în articolul de faţă, opera lui Dumitru Baciu, dar, pornind de la constatarea că pentru cei mai mulţi dintre botoşăneni acesta este necunoscut, credem că nu este lipsit de importanţă să aducem în faţa cititorilor, câteva rânduri care i-au fost dedicate, de-a lungul vremii.

O primă referire, priveşte debutul său literar , produs în anul 1922, în ,,Revista Moldovei”, datorat, aşa cum o afirmă, impresiei deosebite pe care i-a făcut-o articolul-program, intitulat ,,Primul cuvânt”, inserat în primul număr al revistei, prin care, erau invitaţi să colaboreze cu scrierile lor, toţi cei ce simt că pot şi doresc ,,să se audă şi glasul acestui colţ de ţară în concertul cel nou al culturii româneşti”(2). În mod deosebit, decizia de a trimite spre publicare, revistei, primele sale poezii, s-a datorat lui Tiberiu Crudu despre care, într-un scurt articol(3) pe care i l-a dedicat, nota: ,,N-am ştiut de Domnia sa până în anul 1921, când mi-a căzut în mână No. 1 din ,,Revista Moldovei”, care a apărut la Botoşani, desigur, mai mult datorită d-sale. Atunci chiar, de la ,,Primul cuvânt”, din pagina întâia a revistei, se simţea că este cineva care înseamnă aproape totul în foile acestei noi publicaţii. In acest număr al revistei am citit ,,De la noi, ce-a fost odată”- sfârşitul unei şezători. Scrisul m-a fermecat. Îndemnat de articolul – program, am trimis şi eu la revistă din modestele mele încercări literare şi cum le semnasem cu pseudonim, primesc o scrisoare de la d-l Crudu, care mă sfătuieşte să las pseudonimul şi să iscălesc cu numele meu adevărat. In alte scrisori îmi da îndemnuri şi sfaturi în domeniul scrisului”.

Poeziile sale, în cea mai mare parte pasteluri, dominate de o notă gravă şi încărcate de o tristeţe în disonanţă cu vârsta pe care o avea, au atras atenţia unuia dintre cei mai importanţi membri ai redacţiei ,,Revistei Moldovei”, institutorul Constantin Iordăchescu, care, face un gest unic, în calitatea sa de redactor, publicând în revistă un succint articol(4) în care îl recomandă cititorilor şi îndeamnă, pe cei responsabili, să-l ocrotească, oferindu-i şansa de a trăi într-un climat cultural care să-i permită să-şi şlefuiască talentul. Publicat la doi ani de la debutul în paginile revistei a tânărului poet, articolul nota: ,,Cititorii cari au urmărit ,,Revista Moldovei” au putut cunoaşte fericita înmugurire a unui frumos talent poetic, asupra căruia credem că avem datoria să atragem atenţiunea publică. E vorba de colaboratorul nostru Dumitru Baciu, în ale cărui versuri găsim accente de o sinceritate care tulbură şi care probează un deosebit temperament. Prin aceste câteva rânduri dorim să-l stimulăm la muncă. Ar fi păcat ca floarea care a îmbobocit aşa de promiţător să se scuture fără rod. Si mai dorim ceva. Dl. Baciu este învăţător în satul Sărata, com. Mihălăşeni din judeţul Botoşani. Il cunoaştem şi putem afirma pentru cei cari nu-l cunosc, că strofa caracteristică: ,,Singurăte, singurătate/ Tu eşti izvorul visurilor mele” are o bază reală. Tânărul poet se zbate într-adevăr în acele ghiare implacabile care veştejesc şi distrug talentele. E datoria celor ce au în mână destinele învăţătorimii să arunce câteva flori mângâietoare şi o mai prietenească privire poetului adevărat ce se ridică dintre învăţători dându-i putinţa de a sorbi cultura mai din plin spre a ajunge la desăvârşirea talentului său. A-l desfiinţa legându-l prea strâns de o carieră frumoasă dar ingrată; a-i stânjeni zborul spre culmile către care e atras ar fi cea mai neiertată nepricepere a intereselor noastre culturale”.

Recomandarea făcută de Constantin Iordăchescu diriguitorilor învăţământului botoşănean, n-a avut ecou, astfel încât, la aproape două decenii de la apariţia articolul mai sus amintit, Dumitru Baciu era institutor tot într-un sat, de această dată la Unţeni. Aflăm acest amănunt, din recenzia la primul şi singurul său volum de versuri intitulat ,,Cad frunzele”, apărută în anul 1943, la editura ,,Viitorul” din Botoşani, semnată de profesorul I.D.Marin, în ,,Revista Scolii”(5): ,,Colegul Dumitru Baciu de la Unţeni a scos de sub tipar, în vara aceasta, un volum de versuri, în editură proprie. Parte din ele au apărut, mai demult, prin cele reviste botoşănene, ieşene şi bucureştene”.

Făcând referire la poeziile cuprinse în volum(6), autorul recenziei remarca, în primul rând: ,,…o foarte pronunţată notă de melancolie (care) străbate prin majoritatea acestor poezii. Este nota ce stăpâneşte şi sufletul poetului. Retras de obicei, printre oamenii gălăgioşi apare timid, stăpânit de tristeţe. Vorba d-lui Crudu ,,când vorbeşte parcă se tânguie”. Pare un om învins, care nu vede altceva decât cimitirul, pe care-l citează adesea.

De aceea poezia d-lui Baciu nu cântă primăvara, adică renaşterea la viaţă, sau, fiindcă e aproape bătrân, nu cântă toamna – toamna plină de rod, cu cântece la cramă, cu vin, cu veselie, ci toamna cu copacii despuiaţi de podoaba verii, cu ploi putrede, cu umezeală. Toamna tristă, văzută de un poet trist, toamna dezamăgiţilor, toamna învinşilor, pentru care restul vieţii se destramă inevitabil”.

Volumul cuprinde, alături de poeziile la a căror tematică se referea I.D.Marin, mai multe creaţii cu caracter patriotic şi un număr de opt fabule. Este, prin urmare un volum neunitar, aspect asupra căruia, în prefaţă cărţii(7), profesorul Tiberiu Crudu îi atenţionează pe cititori: ,,Volumul d-lui Baciu nu e o salbă de pietre scumpe, dar nici de hurmuz. Oricine va găsi în el pulbere de aur sclipitor: ici străluceşte o gândire, dincolo un sentiment, aiurea o povaţă, un cuvânt duios, un sfat sănătos”.
In cuprinzătoarea recenzie făcută cărţii, profesorul I.D.Marin, dă câteva exemple de ,,pulbere de aur sclipitor”(8), extrase din poeziile lui Dumitru Baciu: ,,Cu aripile negre corbii au adus/ Fâşii de’ntuneric, peste zări bolnave/ Pasărea tristeţii aleargă pe sus/ Peste apele celor două Târnave/ Cu dinţii clănţănind, toamna s-a dus/ Trosnind din încheieturile bolnave/. (,,Sfârşit de sezon”), sau: ,,Când arde sus a soarelui dogoare/ Încep la apă vitele să se coboare,/ Rămâne ros şi nor de praf izlazu’n urmă,/ Iar seceta rânjeşte’n râpi după păstor şi turmă./ (,,Iazul Unţeni”), sau: ,,Pornesc iar vânturile de la Nord,/ Să murdărescă cerul plin de stele,/ Cu nouri ca balaurii ce-nghit,/ Toată comoara visurilor mele./ In nopţile scăldate în catran,/ Când vijelia va veni tutbată,/ Va coborî rânjind la noi Satan, / Pironul nebuniei să ni-l bată./ (,,Vânturile de la Nord”).
In ultima parte a recenziei, profesorul I.D.Marin, redă integral patru poezii, pe care le consideră ,,salba de pietre scumpe” a volumului, dintre care o reproducem pe cea intitulată ,,Gelozie”(9): ,,Fluturi albi şi-albaştri alene/ Trec prin aer, iară unii/ Ca nebunii/ Dau năvală sa-ţi sărute parfumatele sprîncene// Fruntea tu deloc n-o scuturi/ Ci privind stai visătoare/ Simţind dulcea mângâiere a aripilor uşoare/ O, de-ai şti tu câtă ciudă mi-i pe aceşti nemernici fluturi”.

Încheind consideraţiile critice asupra cărţii, profesorul I.D.Marin, îşi exprima convingerea că poetul Dumitru Baciu: ,,…cu ce a tipărit şi cu ce mai are gata de tipar, oricât de serios examen critic ar trece, încă îşi va păstra un loc, între oamenii de condei pe care-i are Botoşanii”(10).

Convingerea profesorului I.D.Marin, este confirmată, peste timp, de Lucia Olaru Nenati, în cartea ,,Arcade septentrionale”(11), reputata cercetătoare a fenomenului cultural botoşănean considerându-l pe Dumitru Baciu ,,un glas poetic autentic”, un ,,prebacovian, sau un alt poet de tip bacovian, nu epigonic ci simultan, care însă nu-şi plimbă dezolarea în parcurile citadine cu havuz ci, fapt unic în literatura noastră, în decorul rustic al satului moldovenesc în care însă tristeţea mormintelor e la fel de apăsătoare”. Dincolo de această afirmaţie, autoarea esta de părere că ,,spre deosebire de Bacovia despre care George Călinescu susţine că ,,are o poză pe care şi-o menţine”, deci cu alte cuvinte, că toată atitudinea şi recuzita sa sunt, dacă nu artificiale, dar studiate şi arborate deliberat, poetul-învăţător de ţară din cătunul botoşănean este cu desăvârşire lipsit de orice afectare histrionică, de poză, pe deplin autentic în expresia sa poetică atât de puternică”. Si, ca o ultimă constatare asupra poetului Dumitru Baciu şi operei sale, Lucia Olaru Nenati notează faptul că deoarece ,,decorul poetic al acestui creator este cel rustic, autentic, credem că prin prestaţia lui se îmbogăţeşte poezia satului românesc cu o nouă şi originală tonalitate”.

Încheiem aceste note fugare asupra lui Dumitru Baciu, oferind cititorilor una dintre cele mai frumoase poezii ale acestuia, intitulată ,,Copilului meu”(12), creaţie de profundă şi adâncă sensibilitate, dovada indubitabilă a realului său har poetic şi argument de necontestat al dreptului de a fi aşezat în galeria personalităţilor culturii botoşăneane:
,,Tu eşti ce am mai scump pe lumea-ntreagă/ In tine şi-n urmaşii tăi, mereu/ Voi rătăci ca pasărea pribeagă/ Când trupul s-a preface-n lutul greu// Si când vei sta cu fruntea’ngândurată/ Si fă’r să vrei te vei gândi la mine/ Să ştii că umbra bunului tău tată/ Să te mai vadă, înc-odată vine// Să nu te temi căci am să fiu doar gândul/ Ce mângâie o floare nevăzut/ Si trupul tău întreg îmbrăţişându-l/ Prin tine-o să mă strecor iar în lut./ In mine port şi eu de-atâta vreme/ Părinţii şi străbuni ce nu mai sânt/ Si ei, măcar că nu vor să mă cheme,/ Işi trag prin mine umbrele-n pământ”.

NOTE:

1.Muzeul Judeţean de Istorie, Colecţia Istorie contemporană, doc. nr. 7964, p. 3.
2.Lucia Olaru Nenati, ,,Arcade Septentrionale”, Editura Academiei, Bucureşti, 2007, p. 117.
3.Revista şcolii, Botoşani, an XIX, nr. 4-5/1942, p. 74.
4.Revista Moldovei, Botoşani, an IV/1924, nr. 1-2, p. 38.
5.Revista şcolii, an XX, nr. 7-8/1943, p. 48.
6.Ibidem.
7.Idem, p. 50.
8.Idem, p. 50-51.
9.Idem, p. 53.
10.Ibidem.
11.Lucia Olaru Nenati, op. cit. p. 134 -135.
12.Revista Moldovei, an V/1924, nr. 7-8-9, p. 26.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Un nume de poet pe nedrept uitat si cateva randuri superbe dintr-o poezie autentica!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5