Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Un regal de sculptură la Botoşani: Expoziţia personală de sculptură „După 30 de ani – Ioan Zobu”

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 24 Mart. 2018
Autor: Gheorghe MEDIAN, redactor al Rev. Luceafărul
Publicat: 26 Mart. 2018
Editor: Ion ISTRATE

   

Un regal de sculptură la Botoşani

Expoziţia personală de sculptură „După 30 de ani – Ioan Zobu”

 

Deşi suntem de abia în luna martie, îndrăznesc să afirm, că expoziţia  sculptorului Ioan Zobu, găzduită de Galeriile de Artă „ Ştefan Luchian” din Botoşani, poate fi considerată, cel mai important eveniment expoziţional organizat în acest spaţiu, de-a lungul anului pe care-l vom parcurge. Este, un adevărat regal de artă, o realizare artistică de necomparat cu altele având această tematică organizate la Botoşani şi, cred, greu de depăşit curând.

Sunt convins de acest fapt, din cel puţin două motive: ea marchează reîntoarcerea neaşteptată, a artistului, după 30 de ani de pauză totală, în viaţa culturală a oraşului, cu lucrări senzaţionale, care nu mai amintesc nimic de creaţia sa anterioară  şi este, cea mai amplă expoziţie personală de sculptură, organizată vreodată, la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian”.

Ioan Zobu este un  nume cunoscut amatorilor de artă din Botoşani, de peste patru decenii. Absolvent al Şcolii Populare de Artă, prezent cu sculpturi în lemn în cadrul a numeroase expoziţii de grup, organizate la Botoşani între anii 1974-1988, de mai multe ori premiat în cadrul Festivalului Naţional „Cântarea Romaniei”, el avea toate perspectivele de a se realiza ca un veritabil sculptor.

Surprinzător pentru lumea artistică botoşăneană, din anul 1988, artistul a decis să pună capăt prezenţei sale în sălile de expoziţii, luându-şi libertatea de a medita asupra sensului creaţiei sale, departe de orice influenţă venită din afară. Sculptura figurativă care-l consacrase, nu l-a mai satisfăcut, ideea că trebuia să se subordoneze unor cerinţe i-a apărut insuportabilă şi atunci s-a hotărât să-şi caute un alt drum. Motivându-şi decizia, sculptorul declara: „ Pentru creaţie, îmi trebuie libertate şi neîngrădire, să fac ce simt, ce-mi place mai mult, să nu pierd ideea aşteptând păreri sau aprobări de la altcineva, pentru că nimeni nu cunoaşte şi nu ştie mai bine decât mine, cât de intensă şi de diferită este trăirea mea. Prin urmare, eu trebuie să aleg modul în care scot la lumină partea nevăzută a ceea ce fierbe în interiorul meu”.
Desigur, găsirea unei căi care să răspundă îndemnurilor şi trăirilor sale interioare, care să nu semene cu cele urmate de alţi sculptori şi să-l singularizeze, nu a fost uşor de găsit. Să renunţi la viaţa artistică, la bucuria vernisajelor, la notorietate pe care arta ţi-o oferă, este o decizie pe care nu mulţi o pot lua. Ioan Zobu a avut puterea acestui fapt, iar în zilele, lunile, anii de dialog cu sine însuşi, a fost, fără îndoială iluminat. E de crezut faptul că, o putere divină l-a înarmat cu răbdare şi i-a arătat, în final, calea pe care trebuia s-o urmeze, pentru a-şi îndeplini visul. Doar aşa se  pot explica cele trei decenii de „exil” autoimpus din lumea artelor pe care a avut determinarea de a le trece şi creaţiile senzaţionale pe care ni le prezintă în expoziţia de faţă.
Sculptorul a abandonat  figurativul în favoarea non figurativului, lăsând ca în locul imaginii explicite, să vorbească sugestia. A simţit că poate face acest lucru, pentru că dintotdeauna a avut o relaţie specială cu materia primă a creaţiilor sale – lemnul. În mâinile sale, lemnul se lasă prelucrat, aşa cum lutul se lasă modelat de mâinile olarului, gândul şi materia conlucrând la crearea unor sculpturi pe cât de graţioase, pe atât de încărcate de simboluri. Referindu-se la acest fapt, artistul afirma: „Nu te învaţă nimeni cum să simţi pulsul lemnului, căldura şi chemarea lui, aceste lucruri le simţi, ori nu. Ating lemnul, e cald, e blând, e scump, îi simt vibraţia şi viaţa din el, se lasă în mâinile mele cu încredere şi bucurie, pentru a rămâne cu mine mereu, în forma pe care simt că poate să-i asigure o viaţă cât mai lungă, iubit de cei care-l vor privi şi vor înţelege mesajul”.  

Creaţiile lui Ioan Zobu dovedesc din plin adevărul acestor confesiuni, faptul că întotdeauna pleacă de la datele materiei, în speţă lemnul, pe care-l simte în palmele sale, îi caută duhul interior, îl ascultă şi lucrează în spiritul acestuia. În mâinile sale, lemnul se lasă prelucrat până aproape de dematerializare, consimţind ca noua înfăţişare sub care urmează să se arăta lumii, să fie aidoma cu cea imaginată de artist. De aceea sculpturile au o excepţională gracilitate şi expresivitate.
Sculpturile lui Ioan Zobu se detaşează de creaţiile similare ale altor artişti, prin puterea lor de sugestie. Multe dintre ele reprezintă siluete feminine, de la fetiţa inocentă la tânăra îndrăgostită sau femeia matură, în ipostaze care surprind puternice trăiri şi sentimente interioare: inocenţa copilăriei, bucuria, aleanul, tristeţea, extazul, disperarea sau furia, modul în care sculptorul le-a realizat, făcând aproape inutilă nominalizarea fiecăreia dintre ele. „Alint”, „Bob de rouă”, „Euforia”, „Abandon”, „Vis”, „Instinct”, „Resemnare”, „Zefir” sau „Prada”, sunt doar câteva dintre acestea.
Excepţionale, prin expresivitatea lor şi prin detaliile care le fac recognoscibile: privirea, zâmbetul sau accesorii vestimentare, sunt sculpturile inspirate din religie – „Ioan” , istoria românilor –„Dac” „Domniţă”,„Erou”, „Războinic”, sau cea universală – „Hamlet” şi „Rasputin”.  La fel de inspirate, din aceleaşi motive, mi se par sculpturile intitulate „Înţeleptul”, „Africa” sau „Gaudeamus”.

Trebuie apreciat şi subliniat faptul că fiecare lucrare are personalitate, sculptorul reflectând asupra fiecărui detaliu, preocuparea de găsirea a soluţiilor optime pentru ca lumina să le poată  pune în valoare, fiind evidentă.
Creaţiile sculptorului Ioan Zobu, prin concepţia lor modernă, prin originalitate, impecabilă realizare artistică şi prin mesaj, puse în evidenţă în expoziţia de la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian”, sunt un elogiu adus omului, binelui şi frumosului, o dovadă nerostită că ne aflăm în faţa unui artist neliniştit în aflarea rosturilor lumii şi a minunilor ei, hotărât să-i dăruiască un sens şi prin intermediul artei sale.
 Cred că expoziţia cu care Ioan Zobu revine în atenţia iubitorilor de artă, după 30 de ani, va constitui momentul definitivei consacrări a acestui excepţional artist şi sper ca în curând, creaţiile sale să ajungă în cele mai cunoscute galerii de artă din ţară.

   Nu pot încheia aceste succinte consideraţii asupra expoziţiei personale a sculptorului Ioan Zobu, fără a aprecia modul impecabil în care a gândit-o şi a realizat-o. Pentru că sculpturile sunt de mici dimensiuni, fiecare dintre ele a fost fixată pe un soclu, pe simezele galeriei, fiind expuse, spre o mai bună receptare a lucrărilor şi imaginile fotografice ale acestora. Imaginea de ansamblu a expoziţiei este impecabilă şi sunt convins, că aşa cum arată, poate fi expusă în cele mai renumite galerii de artă din ţară şi nu numai.   

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5