CRONICĂ  LITERARĂ de ADRIANA RĂDUCAN                 

 UN  ROMAN  AL  EVIDENŢELOR  SUFLETEŞTI
        CE  GREU A  FOST  ÎN  NOAPTEA  ASTA! –  de AL. FLORIN ŢENE

Pornind de la aserţiunea lui Petre Ţuţea „o personalitate este aceea care se dăruieşte, nu se justifica”, consider că Al. Florin Ţene îşi onorează menirea de scriitor, lărgind orizontul cultural al limbii române cu încă un roman, pe care-l dedică poetului creştin Traian Dorz. 

După lectura recentului volum, „Ce greu a fost în noaptea asta!”, publicat la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2021, Cluj-Napoca, autor Al. Florin Ţene, am tresărit şi mi-am pus fireşti întrebări. Amintitul roman are o construcţie riguroasă, 360 de pagini, 13 capitole, firul narativ derulează evenimentele cronologic, iar uneori apare retrospectiva, prin care se recuperează importante momente trăite de Traian Dorz. 

Scriitorul supune atenţiei cititorului viaţa poetului Traian Dorz între realitate şi poveste. Prefaţa are un titlu sugestiv „Traian Dorz sau poezia noastră cea de toate zilele!” fiind semnată de jurnalistul şi scriitorul Ionuţ Ţene, care notează lapidar: „Poezia lui Traian Dorz este o elegie modernă, cu instrumente clasice a manifestării dragostei de viaţă îmbrăcată în adevăr.”

Titlul romanului sugerează sentimentul dominant de teamă, de nesiguranţă, pe care eroul îl trăieşte, strigându-şi dorinţa de libertate. Incipitul creionează atmosfera specifică satelor din Ardeal, scriitorul ordonează ritmul naraţiunii, încât imaginea bisericii rămâne întipărită în memoria cititorului, ca simbol al unei misiuni sacre pe care viitorul poet o are de îndeplinit. O particularitate a primului capitol constă în recompunerea atmosferei ţinutului natal al lui Traian Dorz, prin descrierea locurilor, evenimentelor, dar şi prin graiul specific zonei Beiuşului, susţinut prin numărul apreciabil de regionalisme.

Perspectiva narativă este obiectivă, iar naratorul omniscient. Modalitatea de construcţie a personajului principal este cea des întâlnită în opera lui Al. Florin Ţene, personajul intră în scenă, fixându-i momentul naşterii, 25 decembrie 1914, cătunul Râturi, azi Livada Beiuşului, comuna Mizieş, judeţul Bihor, ca fiu al cuplului Constantin şi Maria Dorz, apoi este prezentat evolutiv, în raport de evenimentele şi de etapele vieţii. Romancierul nu descrie locuri paradisiace, pline de tumultul vieţii, ci zideşte din temelii imaginea poetului Traian Dorz, generând o specială emoţie. 

Romanul îmbină tot ce este omenesc: sentimente şi resentimente, credinţă, luări de poziţie, resemnare, revoltă, asumare, umilinţă, trădare, obsesia morţii, bucuria nemărginită de a se afla înconjurat de familie, blamarea, strigătul de neputinţă, ignorarea valorilor morale, creştine etc. Lumini şi umbre definesc stările de suflet extrem de complicate ale personajului. Traian Dorz este privit din exterior, în relaţia pe care o are cu mediul de viaţă, societate, dar şi din interior, actantul fiind preocupat de integritatea sa morală, de forţa şi convingerea gândurilor sale. 

Secvenţele cheie sunt fixate obiectiv, printr-o exprimare cuprinzătoare: momentul naşterii lui Traian Dorz, copilăria, adolescenţa, armata, căsătoria, detenţia, viaţa sub toate aspectele posibile. Pornind de la datele existente, scriitorul creează şi recreează o întreagă lume, o viaţă pusă sub semnul complexităţii şi al divinului, puternica sa determinare. Motivele de îngrijorare ale personajului sunt permanente, viaţa năvăleşte peste el cu evenimente imprevizibile. Este atras de viaţa religioasă din copilărie, atitudinea aspră a tatălui, înjurăturile pe care copilul le suportă, îşi vor găsi leacul când Traian merge la şcoală, avându-l ca învăţător pe Savu Halbac, o persoană deosebită, care conducea duminica cântările bisericeşti şi-i insuflă acestuia evlavia şi iubirea de Dumnezeu. 

Romanul impune un personaj aparte, tipul ţăranului ambiţios, copleşit din copilărie de o religiozitate latentă, ce prinde contur la sfârşitul clasei a VII-a, când primeşte drept Premiu Special, pentru merite deosebite, „Corabia lui Noe”, autor preotul Iosif Trifa, o carte care-i va consolida credinţa nemărginită în existenţa lui Dumnezeu, cum bine gândea şi spunea Petre Ţuţea: „Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.” 

Ca militant ortodox şi lider al Oastei Domnului, Traian Dorz a căzut victimă organelor de represiune comuniste, din 1948, iar prin Decretul de  graţiere, din 1964, îi vor reda libertatea. Romancierul evocă ritmul social al unei epoci frământate, la o mai atentă lectură constat că scriitorul a dorit să primeze nu doar faptele, ci şi adevărul lor, viaţa în sine ţâşnind mereu în forme noi, pendulând între sentiment şi raţiune. 

Valoarea romanului este conturată de tehnica detaliului semnificativ, unde este cazul scriitorul lămureşte secvenţele cu date suplimentare. „Cea mai înverşunată luptă este cu tine însuţi”, afirma Voltaire. Poetul creştin, condamnat la muncă silnică pe o perioadă de 17 ani,   nu este speriat de nefericita experienţă a detenţiei, aici este locul unde îmbrăţişează tot mai mult ideea unui Dumnezeu atotputernic, căci „Pe oameni nu-i cunoaştem decât pentru a rămâne mai singuri cu Dumnezeu”, cum atât de frumos a spus Emil Cioran.

Stilul romanului este clar, fără epatări, fără emfază, tehnica artistică ţine tot de planul raţional. „Octombrie a venit cu ploi multe şi reci…Apa se prelingea pe geamurile sparte în unele locuri şi se prelungea în camere, pe podelele conacului, iar ei nu mai aveau lemne de foc pentru a încălzi sobele de teracotă…Nici la câmp nu mai era de lucru. Deţinuţii erau ţinuţi în colonie cu program de voie.” 

Relaţia dintre incipit şi final se construieşte pe baza experienţelor trăite şi a modului cum un tânăr crescut în condiţii modeste se poziţionează faţă de evenimentele trăite. Înţelesurile ultime sunt evidente. După propria-i mărturisire, Traian Dorz şi-a previzionat ceasul despărţirii de lumea pământeană, 20 iunie 1989. „Nici nu-mi scrieţi pe-a mea cruce data morţii-ntunecată / Eu am fost născut din ceruri, ca să nu mor niciodată / Nici nu-mi spuneţi adio, ci-mi spuneţi la revedere / Mâine vom cânta – mpreună la Întâia Înviere.” 

                                                (Traian Dorz – „Nu-mi acoperiţi mormântul”)

O postfaţa semnată de autorul Anton Ilica, din care spicuim: „Traian şi-a amanetat liniştea, crezând pătimaş într-o idee menită să evite decăderea sufletească a omului supus vremurilor tulburătoare” întregeşte volumul. 

În concluzie, romanul „Ce greu a fost în noaptea asta!” demonstrează priceperea şi talentul indiscutabil al scriitorului Al. Florin Ţene, care îşi construieşte un stil original, un stil care-l individualizează, fiind hotărât să găsească puntea de legătură dintre scriitor şi cititor. Crescut în credinţă şi smerenie, poetul creştin Traian Dorz ar fi afirmat astăzi fără ezitare, asemenea lui Petre Ţuţea: „Iisus Christos este eternitatea care punctează istoria”