ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 11 Iun. 2018
Pamflet de Marin IFRIM
Publicat: 11 Iun. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Un text pentru Cotoceniul din vale. Președintele se cacă!

Neamțul e cam ne(am)simțit. Vorbește tăcând. Nu înțelege că are niște obligații față de popor. Nu mă interesează suspendare sa, altul mai bun nu e de găsit. E vorba despre o decizie a CCR, nu de-alde Ragnea. Între timp, liberalii umblă cu moținuni de cenzură. Atâta pot ei, să moționeze. Președintele nu face față acestei funcții deosebite, nu are nici măcar înțelepciunea șefilor de trib de pe vremea americii fericite. Parcă a venit în fruntea țării teleportat sau parașutat. Nici nu știu ce să mai cred. Vorbește greu și rar, pe arătură, în diagonală, zgârcit cu timpul poporului, larg cu dosul său odihnibil. Nu îmi mai place președintele. Eu nu glumesc cu secundele mele de viață și nici nu mă grăbesc să strănut fără batistă la nasul gurii. Președintele a devenit, prin bioritmul său antinațional, un fel de maimuță frumoasă, aparent educată, numai bună de a irita pisicile și câinii din cartier. Îi dă apă la moară lui Ragnea, acest fascist sangvin. Nu pot trăi după tiparele lor politice. Am pe inventar doar conștiința mea. Mulți au încercat să-mi modifice mersul și ritmul gândirii. Niet! E tare trist ca, într-o țară cu milioane de cetățeni, să nu găsești, măcar din întâmplare, un om de ispravă. Ne declasăm. Dacă aș fi fost capabil, aș fi condus această ispravă. Nu sunt, însă am în mine un optimism molecular. Cred în țara mea. Toată viața am dedicat-o copiilor mei și copiilor țării mele. Drept pentru care, din motive subcutanate, mă despart și de președintele țării. Parcă ar conta gestul meu simbolic. Mă simt umilit, nereprezentat. Mă întorc la marii mei poeți: Ion Gheorghe, Șerban Codrin, Nicolae Pogonaru, Cassian Maria Spiridon, Stoiciu, Ion Roșioru și  Virgil Diaconu. Asta e țara mea mică. E la mintea mea totul. Nu suport prefăcăturile, ca să nu le zic altfel. Nu văd rostul politicilor. E ceva fără sens. Parcă sunt dirijați, toți politicii, să ne ducă în prăpastie. Acum, ca porcii la troacă, toți o așteaptă pe Simona Halep la aeroport. De parcă ei ai fi muncit în locul ei. Trannspiră și porcii de odihnă. Odihnă politică. Mie nu îmi place Simona, însă mă așez în genunchi pentru ceea ce reprezintă la nivel național confiscat. E o luptătoare. Nu sunt impresionat de rezultatele ei sportive, dar nici indiferent. Pentru mine, cel mai mare român posibil a fost Prunariu, astronautul. Nu-mi pot retrage cuvintele din minte, nu vreau să mint. Simona, să te țină Cel de Sus în vârf. Să înțelegi ceva, te rog. Nu există numărul unu. Matematica știe. Nu te lăsa deziluzionată. Ajung la președinte, că de aici vin multe. Omul acesta muritor și trecător se poartă precum un catâr. Nu vrea și cu asta basta. Nu și nu! Am lucrat cu măgari, le-am scărpinat urechile și le-am mângâiat crucea de pe șira spinării. Domnul președinte are față și comportament de catâr. Mă dau de-o parte. Mă dezic. Așa ceva nu există. Sunt convins că, în clipa în care eu scriu aceste vorbe suferinde, domnul președinte se cacă. Lejer și cu răbdare. Să-și tragă apa. Vin alte vremuri. Nici ale domniei sale și nici ale lui Ragnea.