Unde aș putea fugi
De ceea ce mi-e scris
Când știu că nu mă pot ascunde
Cum nici copacul nu se poate tăinui sub cerul lui
Mă tot întreb privind la cer,
De nu e acest albastru întins
Ochiul Lui Dumnezeu sfințit,
Privind spre noi cu lampa soarelui aprinsă
Din când în când, plângând cu ploi mirate
Și tot temându-mă să nu greșesc
Trăit-am sugrumată-n întuneric
Acuma înțeleg că fără de păcat
Noi n-am gusta iertarea și lumina Lui
Iar câteodată nu putem a ști
Ce-i bine sau ce este rău
Asa cum apa n-o poți cerne
Si ce vioara ar cânta, de n-ai tăia copacul ei ?