Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    VALERIU BISTRICEANU – POEME

    VALERIU  BISTRICEANU – POEME  

     

     

     

     

     

    Versuri despre suflet :  Sunt emoționat. Unul dintre marii doctori buzoieni, prof. Valeriu Bistriceanu,  scrie versuri cu o dezinvoltură care mă pune pe gânduri. La inteligența sa, poezia pare pusă în ramă. Are stil sufletesc. Chiar sunt emoționat. Rar am văzut icoane din cuvinte.  Aceste versuri sunt scrise cu lacrimi și se citesc pe de-a întregul numai prin lentilele lacrimilor. Sunt unice ! (Marin Ifrim)

     

    Saltul în veşnicie

    M-am trezit dimineaţă
    Că vreau să zbor,
    Să mă înalţ în albastrul cerului,
    În seninul infinit.
    Mi-am pus aripile lui Icar
    Şi fără să mă uit înapoi
    Am păşit  grăbit  în veşnicie
    Să-l întâlnesc pe Iisus.

     

    Şandramaua

    Sufletele noastre
    Locuiesc pentru
    Secunda vieţii terestre
    Într-o şandrama.
    Unde pe o fereastră minusculă
    Pătrund razele soarelui
    Şi odată cu ele lumina divină.
    Şi,noi zgribuliţi şi înfriguraţi
    Nu înţelegem
    Şi nu facem altceva decât
    Să astupăm cu încrâncenare
    Fereastra minusculă
    Dătătoare de speranţă.

     

    Născut cu forcepsul 

    Deşi nimeni nu şi-a dorit-o,
    Naşterea poporului meu
    S-a făcut cu forcepsul.
    Pe cale de consecinţă
    Ne urmăreste
    Fără preget spre veşnicie
    Trauma naşterii.

     

    Chemând iubirea

    Pierdut într-o lume de iasomie,
    m-am înălţat în albastrul cerului.
    Chemând primăvara dragostei
    ţi-am zărit chipul în ea,
    în aburii primăvărateci ai vieţii.
    Erai atât de aproape, atât de aproape.
    Sărutând cerul, iubind oamenii,
    mi-am dezgolit fruntea
    lăsând riduri pământului.
    Atunci, am pornit să-mi cânt inima,
    mi-am pierdut steaua,
    încercând s-o  găsesc.
    La sfârşit m-am regăsit
    în ochiul fântânii
    când tocmai o tânără fată
    mă sorbea cu nesaţ.
    În ciutura mâncată de vreme
    a mai rămas un strop din inima mea
    şi soarele l-a chemat.
    Undeva între cer şi pământ
    m-am regăsit pe copitele cailor,
    plângând iarba strivită-n chemare.

     

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5