Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto:Horia Stoicanu; © Florin Bălănescu (Arhiva personală)
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Horia Stoicanu s-a născut la 29 septembrie 1949, la București și a murit la 25 martie 2020, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A fost un cunoscut compozitor, textier și interpret de muzică folk, traducător, publicist și critic muzical. A fost căsătorit și nu a avut copii. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din Capitală. A debutat ca folkist în anul 1975, pe scena Teatrului „Ion Creangă” din București, și a semnat muzica unui spectacol la Teatrul de Comedie din Capitală (1982). A fost membru al Cenaclului „Flacăra” (1978-1983). A susținut sute de recitaluri și a efectuat zeci de turnee în țară. A fost invitat în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. A editat compact-discul „Cireșe amare” (2011) și apare pe casetele audio „Gold folk” – volumul 1, „Restituiri folk” – volumul 1 (1995) și compact-discurile „Totuși, iubirea” – volumul 4 (2007), „Noaptea marii beții” – volumul 10 (2008) ale Cenaclului „Flacăra”. Este autorul volumului „Prin dimineața unei muzici” (2014). A primit mai multe premii la concursuri și festivaluri de muzică folk.

Horia Stoicanu (compoziții, texte, voce și chitară) a fost unul dintre primii cantautori români de muzică folk, care s-a remarcat prin originalitatea pieselor și mesajul versurilor. Despre Cenaclul Flacăra, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 11 octombrie 2005, de la domiciliul său din București.

• – Te salut, Horia Stoicanu!
• – Te salut și eu!
• – Când ai cântat în Cenaclul „Flacăra”?
• – Am debutat în 1978, la București, și am rămas până în 1983, dar prezența mea a fost sumară; am participat la doar trei turnee și pe toate le-am părăsit înainte ca ele să se fi sfârșit.
• – Care au fost motivele retragerii?
• – Eu nu fac parte dintre admiratorii cenaclului, fiindcă acolo s-au întâmplat o serie de lucruri inacceptabile, care m-au deranjat. Mi-e oarecum jenă să le devoalez, pentru că eu, personal, nu am avut neplăceri majore; Adrian Păunescu nu m-a jignit și nu aș putea să-i reproșez ceva, în schimb felul în care se purta cu colegii mei era absolut inadmisibil. De pildă, Vali [Valeriu] Sterian a fost pălmuit în fața tuturor, iar Doru Stănculescu și mulți alți mari artiști erau înjurați, înșelați la bani și tratați într-un mod incalificabil. Au fost fapte pe care, omenește vorbind, nu le-am putut digera și, din aceste cauze, am plecat.
• – Ce a reprezentat scena aceea în opinia ta?
• – Mișcarea folk a fost parte a fenomenului rock și a existat înaintea cenaclului, care doar a venit și „a luat caimacul”. Artiști de notorietate, ca Dorin Liviu Zaharia, Nicu Vladimir, Mircea Florian, Marcela Saftiuc, Doru Stănculescu, Mircea Vintilă, Puiu [Adrian] Ivanițchi sau Valeriu Sterian, erau deja formați și se manifestau ca atare în momentul apariției cenaclului. Pe urmă, a venit valul al doilea, cu Nicu Alifantis, Victor Socaciu, Vasile Șeicaru, Ștefan Hrușcă, Alexandru Andrieș și așa mai departe.
• – Una peste alta, ce ți-a rămas în memorie la o privire retrospectivă?
• – Dacă l-am întreba, acum, pe un german de vârsta a treia cum era pe vremea lui [Adolf] Hitler, în mod sigur ne va spune că era foarte frumos; la fel, dacă-l întrebăm pe un rus de aceeași vârstă cum era în timpul lui [Iosif Vissarionovici] Stalin, ne va răspunde că era formidabil. De ce? Pentru că neuronii erau mulți, simțurile erau treze, lumea era tânără și viața pulsa cu toate motoarele în plin. De aceea, și pentru mine, perioada cenaclului și vremurile acelea, în general, au fost minunate, iar frumusețea o dădeau întrunirile dintre noi, artiștii, care ne reuneam la petreceri și ne cântam unii altora – fără oficialități și fără politizarea catastrofală din cenaclu, care a intervenit datorită amiciției dintre Adrian Păunescu și Nicu Ceaușescu.
• – Întâlnirile cu publicul nu erau la înălțimea celor particulare?
• – Ba da; spectatorii erau entuziasmați, dar și fanatizați la modul cvasi-fotbalistic. Pentru mine, nu însemna aproape nimic că publicul aplauda – o face și astăzi –, însă el nu aplaudă întotdeauna valoarea.
• – Îți mulțumesc pentru aceste destăinuiri și îți doresc numai bine!
• – Și eu îți mulțumesc și te salut cu voie bună!
• Florin Bălănescu