După 33 de ani de la lovitura de stat militară, denumită pompos Revoluția din Decembrie 1989, țara noastră se află într-o criză profundă: politică, economică, socială și, mai ales, morală. Cei care au stat în spatele schimbării militare din decembrie 1989 reprezintă casta politico-militaro-polițienească, care a pus bazele regimului pensiilor speciale, care stăpânește România cu o mână de fier, cu ajutorul sistemului juridic și subordonând țara companiilor, ambasadelor și capitalelor străine, suzerane de la Bruxeles până la Washington, Berlin sau Paris. Acest sistem politic de 33 ani a îndatorat țara cu peste 160 miliarde de euro și prin crearea unui sistem ermetic controlat de clica politico-economică și a serviciilor secrete, ce a înăbușit orice inițiativă individuală, liberă sau singulară românească venită dinspre popor, fapt ce a dus la emigrarea a peste 6 milioane de români în Diaspora. Rezultatul a dus la o criză economică și social-politică, precum și la o reală și periculoasă stingere demografică a României în următorii 30 de ani, conform statisticilor oficiale. Guvernații, indiferent de partidele la putere, s-au subordonat intereselor străine și castei pensiilor speciale, care au găsit soluția salvării demografice prin importul mâinii de lucru ieftine cu muncitori asiatici. Până acum 140 de mii de muncitori străini au venit în țară, încălcând astfel art. 3 din Constituția României, care interzice colonizarea de popoare străine pe teritoriul României. În țara noastră s-a ajuns să o ducă bine doar politicienii din sistemul politic corupt, pensionarii speciali și slugile fidele intereselor puterilor suzerane, în schimb marea masă de români se sufocă economic, trăind de pe o zi pe alta sau pur și simplu emigrează în vest. Fug ca să scape de un regim în care nu ai șanse de dezvoltare și libertate dacă nu ești din sistem. Ceea ce se întâmplă în prezent, la 33 de ani de la așa-zisa revoluție se asemanănă cu criza profundă, sistemică, care a dus la răscoala din 1907, când și atunci o castă politico-economică suprapusă descrisă genial de Mihai Eminescu controla și exploata țara ca pe vremea iobăgiei. Celebrul eseu-studiu ”Neoiobăgia” din 1911 al lui Constantin Dobrogeanu Gherea este perfect actual. Și atunci ca și acum în problema economică rânduielile erau în favoarea castei subțire, care conducea țara și înăbușea libertatea prin restricții și reglementări ca în prezent. Românii, majoritatea țărani, erau exploatați ca în evul mediu, fiind un fel de neoiobagi supuși intereselor celor puțini care conduceau țara în interes personal și pentru puterile suzerane străine. Dobrogeanu-Gherea a numit-o ”neoiobăgie”. Citez din cuvântul înainte al studiului din 1911 ca să înțelegeți mecanismul: ”Când după 1907 chestia țărănească a fost pusă din nou pe tapet — în mod atât de tragic și sinistru —, mai tot ce gândește în clasele noastre culte s-a pus în căutarea unei soluții a chestiei.De aici au urmat foarte multe soluții, dar afară de unele excepții, care nici ele nu reprezintă o vedere destul de clară, soluția tot negăsită a rămas. Bineînțeles, n-am în vedere pe acei oameni de stat eminamente practici care, după sistemul cunoscut, caută să împace capra cu varza, să dea ceva țăranului fără să ia de undeva și deci să lase lucrurile tot cum au fost, având aerul totuși că au făcut ceva. Vorbesc de oamenii de bună-voință și de bună-credință, care au priceput că, așa cum mergem, mergem spre dezastru și deci era abilităților eclectico-oportuniste trebuie să ia sfârșit. ”

La fel este și astăzi, singurii beneficiari ai sistemului sunt pensionarii speciali care cumulează lucru la stat și pensia specială și politicienii cu care în colaborare conduc România. Pensiile speciale ale celor 10 la sută dintre numărul pensionarilor consumă 80 la sută din bugetul de stat al celor 90 la sută dintre pensionarii care primesc îndemnizații de mizerie, adică restul de 20 la sută. În România cresc de la lună la lună doar numărul pensionarilor speciali și cuantumul pensiilor speciale, precum și salariile politicienilor și parlamentarilor, care prin lege au devenit și ei pensionabili speciali. În rest, economia scade, populația țării se împuținează, pensiilor celor mulți se micșorează. Românii, în schimb, trebuie să lucreze pe salarii mici pentru pensii mizere până la 67 de ani, ca să mențină sistemul regimului politico-economic și militar al privilegiaților, cei foarte puțini și bogați care conduc țara discreționar. Cei care și-au dat seamă că nu au nicio șansă în acest sistem de caste în stil indian sau napoletan au emigrat masiv în Diaspora. România se îndreaptă astfel cu viteză spre un dezastru economic, demografic și politic, care completează prăbușirea morală. Orice reformă care se face în ultimii ani este doar împotriva poporului muncitor de rând și a celor care nu sunt în sistemul de conducere. Orice reducere de personal sau de funcții atinge doar pe cei care muncesc, nu pe beneficiarii sistemului: pensionarii speciali și politicienii. Legile sunt făcute de ei doar pentru ei cei foarte puțini și cu acces la putere și resurse și pentru cumulul de funcții. De altfel, odată la patru ani sistemul regimului militarizat al pensiilor speciale se reinventează și creează mișcări politice milenariste sau mesianice (pseudo-populiste) pentru a mai trece cu bine ciclu electoral și a impune apoi doar propriile interese egoiste. În realitatea crudă, România se stinge la propriu demografic, economic sau moral și se pune sub semnul întrebării chiar existența statului român. Ca în 1907 situația nu mai poate continu fără o explozie politico-socială. Libertatea a fost înăbușită de corupția unei caste transpartinice aflate permanent la putere după 1990.

Un vânt al schimbării se simte în aer, pentru că altfel România și românii vor dispărea. Datoriile uriașe făcute de guvern și politiceini în favoarea clientelei regimului special nu mai poate continua la nesfârșit. Plata datoriilor și dobânzilor financiare și morale se apropie. Dacă nu se schimbă real clasa politică și nu se introduc adevărate reforme în intersul poporului român țara noastră poate dispărea sub tăvălugul emigrației și imigrației sub privirile condescendente al Bruxellului și a prietenilor supuși de la vest ai țarului roșu de la est. Desființarea sistemului ”neoiobăgiei”, în care sunt ținuți românii este o obligație morală pentru salvarea țării și a poporului român de la pericolul dispariției. 1907 se apropie inevitabil dacă nu se intervine cu pragmatism și rațiune, iar o grupare suveranistă nu va prelua puterea ca să se realizeze reforme adevărate, interzicând politica suzeranității față de marile puteri și companiile străine și care să desființeze clasa politică oligarhică a sistemului pensiilor speciale. Dacă nu se vor realiza reformele necesare, beneficiarii regimului de putere corupt nu va avea de unde să-și încaseze dividendele după ce datoria externă și publică a ajuns la nivelul în care românii majoritari au devenit iobagi pe plantație străină și nu se mai poate asigura astfel susținerea financiară a actualului sistem politico-economic eșuat moral. România a ajuns în al 13-lea ceas. Dacă nu se implementează reforme profunde democratice și de echilibrare a resurselor, veniturilor și responsabilităților corelate cu o economie națională și o politică suverană, România va dipărea. Dobrogeranu Gherea cu celebrul studiu ”Neoiobăgia” e foarte actual, iar ”1907” foarte aproape.

Ionuț Țene