“Vasilache” construiește viitorul copiilor din Botoșani

Imaginația unui copil e dincolo de cuvinte. Imaginează orice și are lumea la picioare. Copiii sunt energici și creativi. Au nevoie doar de o platformă pe care să se desfășoare și aproape nu-i mai recunoști. Le-o dai și îi vezi zburdând, creînd, jucându-se. Sunt ei înșiși desprinși de mediul prea tipicar de la școală, de dogmele cu care cei mari încearcă să-i familiarizeze. Sunt naturali, sinceri, boemi, calzi, liberi. Vorbesc și ridică mâna unul peste altul, caută, visează, gândesc, se mișcă haotic și ordonat deopotrivă, au zâmbet în ochi. Sunt liberi, sunt deschiși, sunt frumoși.

Sunt copii îndrăgostiți de teatru și îndrăgosteala asta a lor s-a născut la unii poate din firescul de a merge, duminică de duminică, la teatru, dar la majoritatea din grupul de duminică, format la “Vasilache”, grație proiectului intitulat “Vasilache în mintea copiilor”.  “Este o idee a mea la care au răspuns cu drag colegii mei pentru că îmi doresc ca părinții să înțeleagă că trebuie construită, educată o nouă generație, o generație de oameni liberi, nu de obedienți, de buni executanți”, ne-a declarat Florin Aionițoaie “vinovat” de „joaca” de duminică a micilor spectatori de la “Vasilache”. Proiectul i-a subjugat repede și  ușor pe actorii Marius Rusu și Dana Popa, pe sociologul Cristian Negri și psihoterapeutul George Maidaniuc. Toți vin, duminică, la întâlnirea cu cei mici, încercând să pună o cărămidă nouă la construcția acestui ansamblu al noii generații. Proiectul a început încă din luna ianuarie și se desfășoară sub forma unui curs de artă a actorului la care participă cei 21 de copii înscriși. Finalitatea lui va consta în scrierea unui scenariu și punerea în scenă a unui spectacol la care autori vor fi copiii-actori. Dar cursul în sine sau mai bine spus, întâlnirile de duminică, nu se desfășoară oricum, nu au legătură cu tradiționalele ore de la școală sau o oarecare activitate extrașcolară. Copiii sunt antrenați în diferite jocuri de comunicare, de imaginație și dezvoltă povești aflându-și astfel propriile calități, idei. Intră în pielea colegilor de grup, imaginează replici ale unor personaje fictive ori reale, le joacă. Au imaginație pentru asta. Într-una din duminici, actorul Marius Rusu le-a povestit despre marionetele și păpușile pe care le văd la teatru, alcătuirea lor și modul în care funcționează. Au aflat că folosirea lor nu ține doar de a vorbi în locul lor ci și de a le ține în mână. Păpușa poate comunica, are atitudine, e expresivă. “Gândește-te la un lucru simplu pe care îl poate face o păpușă”. Și Luca ridică brațele sus. Actorul, căruia colegii din teatru îi spun și Moșu’, îl felicită și este invitat un alt copil să se exprime la fel. “Cum se numește păpușa cu picioare?”. Și așa micuții, care suflă fiecare vorbă cu ochișorii lor, află ce înseamnă o marionetă.  “Iată cum o păpușă poate să privească sus, jos, poate mișca un pic capul la dreapta, la stânga…”, le spune Marius Rusu în timp ce exemplifică pe o păpușă din teatru. Copiii învață să mânuiască păpușa, văd că ea poate să aibă atitudine, poate să meargă, se poate apleca, se poate așeza, așa cum face un om. Libertatea de exprimare e uriașă la aceste întâlniri. Luca, băiatul mai dolofan și înalt, cel mai vorbăreț dintre copii, își privește păpușa și spune repede „Eu am o păpușă care ascultă la mp3 player” și imediat arată cum se desfășoară personajul pe care îl ține în brațe.  Bucuria copiilor trezește un mic haos în încăperea care se umple de glasurile lor vesele când primesc pe mână fiecare câte o păpușă. Sunt lăsați să le manevreze, apoi mini-barul din odaie devine scenă pentru  copiii care doresc încropească mici scenete după tema făcută de ei despre fricile pe care le au.  Frica de câini, de teza la mate’, frica de șarpe sunt transpuse prin replici inventate pe loc, cu imaginație de fiecare copil, considerându-se personajul pe care îl transpune propria păpușă. În partea a doua a întîlnirii duminicale, psihoterapeutul își intră în rol. Copiii se imită unul pe altul și apoi descriu ce au făcut, ce le-a plăcut. Cel imitat își exprimă nemulțumirea sau satisfacția pentru ce a văzut, cel care imită își motivează gesturile. Corina își recită propria poezie mai întâi repede după care, la rugămintea profesorului –psihoterapeut, mai rar ca să înțeleagă toți cei prezenți mesajul gândit și transmis prin versuri.Copii sunt fericiți și tot ce contează e că li se solicită contribuția în orice. Imaginația lor e-n cantități industriabile și au entuziasm cât pentru toți copiii la un loc. “Ceea ce facem noi aici e o împărtășire a experienței de peste 22 de ani de teatru. Sunt copii care vor să învețe, care vor să scape de anumite frici, care simt nevoia să se exteriorizeze, sunt interesați să mai facă și altceva decât calculator și școală. M-a marcat entuziasmul lor, cursul nostru durează o oră și jumătate, dar uneori se face 4 și ceva și ei nu vor să plece acasă. E primul semn că le place”, a declarat actorul Marius Rusu. George Maidaniuc, psihoterapeut, și el cooptat în acest proiect, a declarat că rolul lui este de a sesiza acele probleme cu care copiii se confruntă spre a le comunica mai departe. “Eu doar supraveghez  din punct de vedere psihologic ce se întâmplă aici. Îmi fac o anumită idee asupra posibilităților de evoluție a copiilor din punct de vedere artistic și în același timp identific anumite probleme în familie, și aici vorbesc despre disfuncționalități în ceea ce înseamnă emoții”, spune George Maidaniuc despre implicarea sa în proiect. Proiectul “Vasilache în mintea copiilor” pornește într-o oarecare măsură de la povestea unui spectacol pus în scenă de actorii-păpușari, respectiv “Trimiteți moartea în vacanță. “Am avut un spectacol,  care în rândul părinților, nu a avut nicio trecere, dar în rândul copiilor a fost excepțional de bine văzut și apreciat. Tema gândită, despărțirea unui bunic de nepot prin plecarea lui la cele veșnice și nepotul încercând să rezolve această problemă, a trimis moartea în vacanță, este o angoasă fundamentală, o temere mare a copilului.  Încercăm prin acest proiect să identificăm problemele reale ale copiilor”, a declarat Florin Aionițoaie, directorul teatrului Vasilache Botoșani, care a mai adăugat că un rol hotărâtor în demararea acestui proiect l-a avut și cartea “Formele fundamentale ale angoasei” de Fritz Riemann . Întâlnirile acestea se vor încheia odată cu realizarea unui scenariu la care vor contribui toți copiii prezenți la curs pe baza căruia se va încerca chiar punerea în scenă a unui spectacol la “Vasilache”. În afară de acest obiectiv final, imaginația și talentul spre literatură al copiilor prezenți a mai născut o idee care are mari șanse să fie pusă în aplicare, respectiv înființarea unui cenaclu literar pentru cei mici chiar la teatru. Iată, așadar cum o idee naște alte proiecte, naște speranță pentru un viitor frumos!

Ioana Matfeev