Vasile Fetescu în: REFLEXIE

Vasile FETESCU

Reflexie

Am prins
cu oglinda sufletului
o rază de soare
care să-mi încălzească
trăirile,
visele,
întristările,
durerile,
să-mi lumineze
gândurile,
ideile,
fanteziile,
speranţele
şi să-mi umbrească
păcatele…
Totul
se pustieşte
atunci când
oglinda sufletului
se ţăndăreşte.

Bună dimineaţă

Luna îşi striveşte
Între pleoape
Lacrimile după murita
Noapte
Înmiresmată cu parfum
De smirnă
Ziua îşi începe
Cursul
În straie diafane
De lumină
Natura somnoroasă
Cu ochii în ceaţă
Îi oferă un buchet
De bună dimineaţă.

Eu şi timpul

Pe lume
Când am venit
Şi destinul mi-a fost
Hărăzit,
Timpul în spinare
M-a luat
Şi prin furtunoasa
Viaţă
M-a purtat.
Copilăria
Adolescenţa
Tinereţea
Maturitatea
Ca fumul
S-au pustiit
Pe al fiinţării
Parcurs
Prestabilit.
Ajuns la senectute
Acum
Te blestem,
Timpule nebun,
Să nu mai alergi
Hoinar,
Să fii scos
Din calendar,
Moara-ţi nesătulă
Să ia foc,
Tu să stai
Pe loc!
Fără teama
De sfârşit,
Să-mi trăiesc viaţa
Liniştit.

Plâns

Îmi plânge inima
pentru România tulbure
şi sărăcită
de azi,
catastrofal cârmuită
de îmbogăţiţi
peste noapte,
de incompetenţi,
de corupţi
şi de hoţi.
Nu asta şi-au dorit
cei ce
şi-au jertfit
viaţa
ca să rupă
zăbrelele comunismului.