Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Vasile FILIP: VERSURI

 

 Versuri

 

Aripi

Mi-a mai crescut o aripă, Părinte.

Acum am două şi îmi sunt destule

Să mă închin în faţa celor sfinte

Şi să-mi înclin privirile fudule.

 

Voi dobândi poate şi-un dram de minte,

Să potolesc pe cele nesătule;

Mi-a mai crescut o aripă, Părinte,

Acum am două şi îmi sunt destule.

 

Încerc să mă adun din oseminte,

Să mă desprind din visele credule.

De mine însumi să-mi aduc aminte,

Speranţele le strânge şi adu-le.

 Mi-a mai crescut o aripă, Părinte.

 

Dă-mi, Doamne,

Îmi voi aduce înapoi părinţii.

Mă voi lua pe mine înapoi.

Destul s-au înfrăţit cu sfinţii,

Mai lasă-i, Doamne, şi cu noi.

 

Nu vreau să-mi regăsesc arginţii

Pierduţi prin gloduri şi gunoi;

Îmi voi aduce înapoi părinţii.

Mă voi lua pe mine înapoi.

 

Am face-o iarăşi pe cuminţii,

Iar ei ne-or scoate din nevoi.

Mai vreau să mi se schimbe dinţii,

Ghicindu-mi soarta în trifoi.

Îmi voi aduce înapoi părinţii.

 

Iar când va fi

Iar când va fi să nu mai fiu,

Tot veţi avea de mine parte:

Mă veţi găsi într-un sicriu

Făcut dintr-un tartaj de carte.

 

Voi încerca să vă mai scriu

Chiar şi de dincolo de moarte,

Iar când va fi să nu mai fiu,

Tot veţi avea de mine parte.

 

Voi luneca numai pe-un schiu,

Nu mă voi duce prea departe

Şi pe sub cerul siniliu

Voi fi precum planeta Marte.

Iar când va fi să nu mai fiu…

 

Când cineva

Când cineva mă va striga pe nume

Şi dor de mine poate-l va cuprinde,

Voi auzi de dincolo de lume

Şi-o altă stea pe ceruri voi aprinde.

 

Dar nu vă ţineţi, vă implor, de glume –

De adevăr, minciuna voi desprinde,

Când cineva mă va striga pe nume

Şi dor de mine poate-l va cuprinde.

 

Un braţ de cărţi îmi voi lua anume

În traista-n care tăbârceam merinde.

Voi face foc, scheletul să-l afume,

Să nu-mi mai văd privirile murinde,

Când cineva mă va striga pe nume,

 

Primeşte-mă, Părinte

Primeşte-mă, Părinte, în altar,

Vreau să te văd, dacă şi Tu mă vrei.

Altfel dorinţa-mi este în zadar –

Un foc în vatra fără de scântei.

 

Te-am mai văzut pe când eram hoinar,

Rătăcitor prin munţii cei merei;

Primeşte-mă, Părinte, în altar,

Vreau să Te văd, dacă şi Tu mă vrei.

 

Mă voi desprinde dintr-un timp bizar,

Să aflu, Doamne, de la Tine ce-i

Cu-această jale fără de hotar

Care s-aşează şi pe ochii mei.

 Primeşte-mă, Părinte, în altar.

 

De când

De când tot stau şi tot de când aştept,

Cocorii mei au tot plecat spre sud.

Pe rădăcină încă mai şed drept,

Încă mai văd şi încă mai aud.

 

Îmi dă ocol câte un gând inept,

Cum aş muşca din mărul cel mai crud;

De când tot stau şi tot de când aştept,

Cocorii mei au tot plecat spre sud.

 

Mi-au răsărit din tâmple şi din piept

Crenguţe zâmbitoare de agud.

Visez ades cum paşii îmi îndrept

Către creole ce pozează nud.

 De când tot stau şi tot de când aştept.

 

 

    Strada veche, strada nouă

Pe strada veche paşii mei mai cântă

În ritmuri de rondeluri şi baladă,

Bătrânul tei mai bine mă cuvântă,

Mai vin hulubii urmele să-mi vadă.

 

Nici lacrima de rouă nu se zvântă,

Chiar dacă steaua parcă stă să cadă;

Pe strada veche paşii mei mai cântă

În ritmuri de rondeluri şi baladă.

 

Pe strada nouă paşii mei frământă

În ritmuri nouă cântece de stradă.

Că viaţa mea e o cărare frântă –

Păzeşte-o, Doamne, şi din cer mi-o adă.

Pe strada veche paşii mei mai cântă.

 

Om bun

Am întâlnit acolo un om bun,

Părea făcut din miere de albine.

Stătea culcat pe un afet de tun

Şi se gândea la vremea care vine.

 

Îi chiţcuia pe-o creangă de alun

Un piţigoi, în tonuri bizantine;

Am întâlnit acolo un om bun,

Părea făcut din miere de albine.

 

Fusese alungat dintr-un cătun,

În toiul nopţii de un nu ştiu cine.

Chiar şi mai multe aş putea să spun –

Aşa ceva s-a întâmplat cu mine.

 Am întâlnit acolo un om bun.

 

M-aş spânzura

M-aş spânzura de acest colţ de lună

În noaptea când doar stelele nu mint

Şi-atunci când vremea va fi mult mai bună,

Iar ştreangul meu să fie de argint.

 

Pentru aceasta am să dau arvună

Monede vechi aduse din Corint;

M-aş spânzura de acest colţ de lună

În noaptea când doar stelele nu mint.

 

Din cacadâr voi împleti cunună,

Mă voi preface chiar că mă alint,

Să cânt la scripcă numai într-o strună,

Să-mi fac un sceptru într-un singur ghint.

 M-aş spânzura de acest colţ de lună.

 

 

Au început

Au început să plângă norii

Cu lacrimi albe de zăpadă,

Cum parca-ar năpârli cocorii

Şi fulgi molatici prind să cadă,

 

Ca nişte fluturi iluzorii

Căzuţi pe mantii de monadă,

Au început să plângă norii

Cu lacrimi albe de zăpadă.

 

Încet mă potopesc fiorii,

Lumina prinde-ncet să scadă.

Aud că s-au întors prigorii

De pe prosoapele din ladă,

Şi-au început să plângă norii.

 

Bietul Gheorghe

Dar bietul Gheorghe nu e un nebun,

Cum spune lumea tot mai des prin sat.

El pe furiş doar iese din cătun

Şi umblă singur noaptea prin suhat.

 

În urma lui se-aude câte un

Fel de geamăt, poate un oftat;

Dar bietul Gheorghe nu e un nebun,

Cum spune lumea tot mai des prin sat.

 

Ce ştie Gheorghe, oamenii nu spun,

Căci adevărul încă n-au aflat:

Îşi caută pământul cel străbun,

Pe care legea nu i l-a mai dat.

Dar bietul Gheorghe nu e un nebun.

 *

Dar într-o zi s-a răspândit o veste,

Purtată parcă pe aripi de vânt:

Nebunul Ghgeorghe, iată, nu mai este,

Parc-a intrat de-odată în mormânt.

 

Cunoaşte lumea că-ntâmplări de-aceste

Au fost întotdeauna şi mai sânt;

Dar într-o zi s-a răspândit o veste,

Purtată parcă pe aripi de vânt.

 

Întregul sat – bărbaţi, dar şi nevste –

L-au fost găsit pe-o dungă de pământ:

Un rest de hat rămas într-o poveste

În care totul pare că s-a frânt.

Dar într-o zi s-a răspândit o veste.

 

În iunie

În iunie, e cerul mai înalt

Şi mai curat şi mult mai siniliu.

Îmi vine chiar să mă avânt în salt,

Pe faţa lui poemele să-mi scriu.

 

Mulţimi de paşi bat ritmul pe asfalt

Şi-asfaltul cântă, pare că e viu;

În iunie e cerul mai înalt

Şi mai curat şi mult mai siniliu.

 

Privesc ieşenii, unul spre cellalt,

Din ce motive, chiar nici ei nu ştiu,

Doar pe trotuar, ca pe un fel de şpalt,

Ei lasă urme pentru mai târziu.

În iunie, e cerul mai înalt.

 

Mai

În mai, ies şi ţăranii la păscut,

Căci păşunatul e deschis legal.

Danturile rărite şi le-ascut,

Ca altădată coasa din metal.

 

Alături de mieluţul nou născut,

De două vaci şi, poate, câte-un cal,

În mai, ies şi ţăranii la păscut,

Căci păşunatul e deschis legal.

 

Din palme bătucite îşi fac scut

Şi îşi slobod privirile spre deal,

Spre casele în care s-au născut.

Şi pasc cu grijă şi în ritm egal.

În mai ies şi ţăranii la păscut.

 

Prin jnepeni

Privirile prin jnepeni mi se-ncurcă

Şi se strecoară cum ar fi reptile.

Sunt un moşneag care abia mai urcă,

Purtând în traistă ultimele zile.

 

Cu munţii eu am mai avut de furcă,

Pe când visam fecioarele zambile;

Privirile prin jnepeni mi se-ncurcă

Şi se strecoară cum ar fi reptile.

 

Că Dumnezeu în spate mă aburcă,

Ca pe o carte cu mai multe file,

Dar nu ştiu ce potecile îmi spurcă,

Strivind un vis sub talpă de şenile.

 Privirile prin jnepeni mi se-ncurcă.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5