Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Vasile FILIP: VERSURI

     

     Versuri

     

    Aripi

    Mi-a mai crescut o aripă, Părinte.

    Acum am două şi îmi sunt destule

    Să mă închin în faţa celor sfinte

    Şi să-mi înclin privirile fudule.

     

    Voi dobândi poate şi-un dram de minte,

    Să potolesc pe cele nesătule;

    Mi-a mai crescut o aripă, Părinte,

    Acum am două şi îmi sunt destule.

     

    Încerc să mă adun din oseminte,

    Să mă desprind din visele credule.

    De mine însumi să-mi aduc aminte,

    Speranţele le strânge şi adu-le.

     Mi-a mai crescut o aripă, Părinte.

     

    Dă-mi, Doamne,

    Îmi voi aduce înapoi părinţii.

    Mă voi lua pe mine înapoi.

    Destul s-au înfrăţit cu sfinţii,

    Mai lasă-i, Doamne, şi cu noi.

     

    Nu vreau să-mi regăsesc arginţii

    Pierduţi prin gloduri şi gunoi;

    Îmi voi aduce înapoi părinţii.

    Mă voi lua pe mine înapoi.

     

    Am face-o iarăşi pe cuminţii,

    Iar ei ne-or scoate din nevoi.

    Mai vreau să mi se schimbe dinţii,

    Ghicindu-mi soarta în trifoi.

    Îmi voi aduce înapoi părinţii.

     

    Iar când va fi

    Iar când va fi să nu mai fiu,

    Tot veţi avea de mine parte:

    Mă veţi găsi într-un sicriu

    Făcut dintr-un tartaj de carte.

     

    Voi încerca să vă mai scriu

    Chiar şi de dincolo de moarte,

    Iar când va fi să nu mai fiu,

    Tot veţi avea de mine parte.

     

    Voi luneca numai pe-un schiu,

    Nu mă voi duce prea departe

    Şi pe sub cerul siniliu

    Voi fi precum planeta Marte.

    Iar când va fi să nu mai fiu…

     

    Când cineva

    Când cineva mă va striga pe nume

    Şi dor de mine poate-l va cuprinde,

    Voi auzi de dincolo de lume

    Şi-o altă stea pe ceruri voi aprinde.

     

    Dar nu vă ţineţi, vă implor, de glume –

    De adevăr, minciuna voi desprinde,

    Când cineva mă va striga pe nume

    Şi dor de mine poate-l va cuprinde.

     

    Un braţ de cărţi îmi voi lua anume

    În traista-n care tăbârceam merinde.

    Voi face foc, scheletul să-l afume,

    Să nu-mi mai văd privirile murinde,

    Când cineva mă va striga pe nume,

     

    Primeşte-mă, Părinte

    Primeşte-mă, Părinte, în altar,

    Vreau să te văd, dacă şi Tu mă vrei.

    Altfel dorinţa-mi este în zadar –

    Un foc în vatra fără de scântei.

     

    Te-am mai văzut pe când eram hoinar,

    Rătăcitor prin munţii cei merei;

    Primeşte-mă, Părinte, în altar,

    Vreau să Te văd, dacă şi Tu mă vrei.

     

    Mă voi desprinde dintr-un timp bizar,

    Să aflu, Doamne, de la Tine ce-i

    Cu-această jale fără de hotar

    Care s-aşează şi pe ochii mei.

     Primeşte-mă, Părinte, în altar.

     

    De când

    De când tot stau şi tot de când aştept,

    Cocorii mei au tot plecat spre sud.

    Pe rădăcină încă mai şed drept,

    Încă mai văd şi încă mai aud.

     

    Îmi dă ocol câte un gând inept,

    Cum aş muşca din mărul cel mai crud;

    De când tot stau şi tot de când aştept,

    Cocorii mei au tot plecat spre sud.

     

    Mi-au răsărit din tâmple şi din piept

    Crenguţe zâmbitoare de agud.

    Visez ades cum paşii îmi îndrept

    Către creole ce pozează nud.

     De când tot stau şi tot de când aştept.

     

     

        Strada veche, strada nouă

    Pe strada veche paşii mei mai cântă

    În ritmuri de rondeluri şi baladă,

    Bătrânul tei mai bine mă cuvântă,

    Mai vin hulubii urmele să-mi vadă.

     

    Nici lacrima de rouă nu se zvântă,

    Chiar dacă steaua parcă stă să cadă;

    Pe strada veche paşii mei mai cântă

    În ritmuri de rondeluri şi baladă.

     

    Pe strada nouă paşii mei frământă

    În ritmuri nouă cântece de stradă.

    Că viaţa mea e o cărare frântă –

    Păzeşte-o, Doamne, şi din cer mi-o adă.

    Pe strada veche paşii mei mai cântă.

     

    Om bun

    Am întâlnit acolo un om bun,

    Părea făcut din miere de albine.

    Stătea culcat pe un afet de tun

    Şi se gândea la vremea care vine.

     

    Îi chiţcuia pe-o creangă de alun

    Un piţigoi, în tonuri bizantine;

    Am întâlnit acolo un om bun,

    Părea făcut din miere de albine.

     

    Fusese alungat dintr-un cătun,

    În toiul nopţii de un nu ştiu cine.

    Chiar şi mai multe aş putea să spun –

    Aşa ceva s-a întâmplat cu mine.

     Am întâlnit acolo un om bun.

     

    M-aş spânzura

    M-aş spânzura de acest colţ de lună

    În noaptea când doar stelele nu mint

    Şi-atunci când vremea va fi mult mai bună,

    Iar ştreangul meu să fie de argint.

     

    Pentru aceasta am să dau arvună

    Monede vechi aduse din Corint;

    M-aş spânzura de acest colţ de lună

    În noaptea când doar stelele nu mint.

     

    Din cacadâr voi împleti cunună,

    Mă voi preface chiar că mă alint,

    Să cânt la scripcă numai într-o strună,

    Să-mi fac un sceptru într-un singur ghint.

     M-aş spânzura de acest colţ de lună.

     

     

    Au început

    Au început să plângă norii

    Cu lacrimi albe de zăpadă,

    Cum parca-ar năpârli cocorii

    Şi fulgi molatici prind să cadă,

     

    Ca nişte fluturi iluzorii

    Căzuţi pe mantii de monadă,

    Au început să plângă norii

    Cu lacrimi albe de zăpadă.

     

    Încet mă potopesc fiorii,

    Lumina prinde-ncet să scadă.

    Aud că s-au întors prigorii

    De pe prosoapele din ladă,

    Şi-au început să plângă norii.

     

    Bietul Gheorghe

    Dar bietul Gheorghe nu e un nebun,

    Cum spune lumea tot mai des prin sat.

    El pe furiş doar iese din cătun

    Şi umblă singur noaptea prin suhat.

     

    În urma lui se-aude câte un

    Fel de geamăt, poate un oftat;

    Dar bietul Gheorghe nu e un nebun,

    Cum spune lumea tot mai des prin sat.

     

    Ce ştie Gheorghe, oamenii nu spun,

    Căci adevărul încă n-au aflat:

    Îşi caută pământul cel străbun,

    Pe care legea nu i l-a mai dat.

    Dar bietul Gheorghe nu e un nebun.

     *

    Dar într-o zi s-a răspândit o veste,

    Purtată parcă pe aripi de vânt:

    Nebunul Ghgeorghe, iată, nu mai este,

    Parc-a intrat de-odată în mormânt.

     

    Cunoaşte lumea că-ntâmplări de-aceste

    Au fost întotdeauna şi mai sânt;

    Dar într-o zi s-a răspândit o veste,

    Purtată parcă pe aripi de vânt.

     

    Întregul sat – bărbaţi, dar şi nevste –

    L-au fost găsit pe-o dungă de pământ:

    Un rest de hat rămas într-o poveste

    În care totul pare că s-a frânt.

    Dar într-o zi s-a răspândit o veste.

     

    În iunie

    În iunie, e cerul mai înalt

    Şi mai curat şi mult mai siniliu.

    Îmi vine chiar să mă avânt în salt,

    Pe faţa lui poemele să-mi scriu.

     

    Mulţimi de paşi bat ritmul pe asfalt

    Şi-asfaltul cântă, pare că e viu;

    În iunie e cerul mai înalt

    Şi mai curat şi mult mai siniliu.

     

    Privesc ieşenii, unul spre cellalt,

    Din ce motive, chiar nici ei nu ştiu,

    Doar pe trotuar, ca pe un fel de şpalt,

    Ei lasă urme pentru mai târziu.

    În iunie, e cerul mai înalt.

     

    Mai

    În mai, ies şi ţăranii la păscut,

    Căci păşunatul e deschis legal.

    Danturile rărite şi le-ascut,

    Ca altădată coasa din metal.

     

    Alături de mieluţul nou născut,

    De două vaci şi, poate, câte-un cal,

    În mai, ies şi ţăranii la păscut,

    Căci păşunatul e deschis legal.

     

    Din palme bătucite îşi fac scut

    Şi îşi slobod privirile spre deal,

    Spre casele în care s-au născut.

    Şi pasc cu grijă şi în ritm egal.

    În mai ies şi ţăranii la păscut.

     

    Prin jnepeni

    Privirile prin jnepeni mi se-ncurcă

    Şi se strecoară cum ar fi reptile.

    Sunt un moşneag care abia mai urcă,

    Purtând în traistă ultimele zile.

     

    Cu munţii eu am mai avut de furcă,

    Pe când visam fecioarele zambile;

    Privirile prin jnepeni mi se-ncurcă

    Şi se strecoară cum ar fi reptile.

     

    Că Dumnezeu în spate mă aburcă,

    Ca pe o carte cu mai multe file,

    Dar nu ştiu ce potecile îmi spurcă,

    Strivind un vis sub talpă de şenile.

     Privirile prin jnepeni mi se-ncurcă.

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5