Prof. Vasile GĂUREAN, Bistrița

     Descoperirea Raiului

Crescusem, prinzând a şti de mine,
Când am văzut întâia zăpadă.
Răcoarea ei, cereasca scânteiere
Adânc, adânc m-au tulburat.
  -O, mamă –zic- acesta este Raiul
De care cu drag îmi povesteai?
  -Nu, puiul meu, nu este acesta,
Fiindc-acolo răcoarea şi căldura
Sunt toate deodat-aşa să ştii.
Găsii apoi şi norii, răţuştele, căţelul,
Copiii de pe uliţi, dar mama mi-a zâmbit:
-Nu, dragul meu, nu sunt acesta,
Ci este mult departe, în neapropiată
Lumină. Abia câte-o adiere răzbate
Ca un cântec, arare, pe la noi.
Anii trecură şi odată, tata aduse
Câţiva pepeni  cu miezul de soare în apus.
Străfulgerat simţii în gust şi în mireasmă
Tot cerul, mirându-mă nepus.Şi mama
Zâmbi privindu-mă: „Ceva…ceva o fi!”
Târziu, trecând cu zgomot anii,
Iubirea s-a arătat c-un înger blând,
Descins dintr-un azur împodobit cu stele.
Te văd şi azi, o fată de negrăit frumoasă,
Cu ochi de cer şi rochie de zăpadă.
Cer şi pământ totuna se făcură.
Şi zile n-au mai fost, căci Timpul,
Ce macină-mpreună-n moara lui
Şi oamenii şi vise, iată, pierise.
Dar nimănui de-atuncea n-am făcut
Ştiuta întrebare de este cumva Raiul,
Căci sol ceresc de-acolo, trimisu-mi-s-a.
Da, este-o-mpărăţie, şi-un Împărat
Iar numele ce-l Poartă  ca o taină, e IUBIRE.