La Editura „TAIDA” din Iaşi au apărut, cu puţin timp în urmă, două volume de poezie ale silitorului întru lirism PAUL-MIRCEA IORDACHE, spaţiul acestora fiind ocupat, în proporţii covârşitoare, de haiku-uri, formă tradiţională de poezie japoneză.

Pentru mine, înclinarea spre haiku a poetului este o surpriză, eu fiind obişnuit să-l văd în desfăşurări lirice mai ample şi cu mult conţinut personal.

Dimpotrivă, perspectiva unui haijin tinde spre obiectivare, notorie fiind influenţa acestora asupra parnasienilor din secolul al XIX-lea. Pentru artistul japonez, orice gest contemplativ este dublat de o hierofanie: natura emană un fond metafizic, o „subterană” ontologică.

Fireşte, nu toate haiku-urile sunt egale valoric, dar în toate se regăseşte exerciţiul sintezei, al conceptului sensibil:

„ Curtemur divin,
                  vulcan ce-aruncă stele –
  focul Genezei.”

           Alteori, haiku-urile, beneficiind de traduceri în franceză şi engleză, se dispensează de balastul reflexiv favorizând emoţia proaspătă, directă:

În acelaşi volum, Jocul umbrelor, percepem şi o notă stilizată a îmbătătoarei melancolii:

O surpriză la fel de mare este grupajul poetic din finalul volumului. În el identificăm un progres artistic remarcabil, în raport cu ultimile volume, maturizarea fiind cuvântul de ordine. Se observă meticulozitatea şi bogăţia lecturilor poetice. Ne hazardăm să observăm o panoplie de paradigme poetice aproape religios cultivate care, dincolo de constrângerea modelului, îngăduie şi tiparul personal. Eventual, putem reproşa tenta prea „inginerească” a anumitor poeme.

Citez, ca reuşită poetică, debutul poemului Turnul Eiffel:

  „ Între cele patru picioare gigantice
ale unui dinozaur din oţel,
eu par a fi chiar oul
sortit spre eclozare.”

           Spre neguri de mit, voiculesciene ori blagiene, se îndreaptă ochii poetului în poemul Ciuta:

Volumul Ochiul bufniţei este, în schimb, dedicat în totalitate haiku-ului.

Iarăşi, deontologic, vom proceda la separarea apelor de uscat. Uneori, creaţiile sunt terne, dar multe au virtuţi artistice demne de apreciat. Supunem atenţiei:

                        sau:

„ Lumina smulge
  ţurţurilor picături
botezătoare.”

           Nu putem încheia fără a releva insistenţa salutară a d-lui PAUL-MIRCEA IORDACHE în „curtarea” muzelor, care sunt din ce în ce mai generoase.