Verus poeta! Verus amicus!
Teodor Jacotă – personalitate multiplă sau cel puţin dualistă

Deși de mult râvnește statutul de membru al Uniunii Scriitorilor din România, Teodor Jacotă întărește cu argumente – argumentum fortissimum – că este mult deasupra celor ce se mândresc cu acest rang.

Acum, ca de fiecare dată, și face asta de câteva decenii – cinci cărți de poezii publicate -, Teodor Jacotă ne încântă oferindu-ne un volum de epigrame: ,,… să nu plângi!”, Editura Arena Cărții, Botoșani, 2011.

Cu vreo câteva sute bune de epigrame scrise în perioada august 2009 – august 2011, volumul se va așeza într-un loc bine meritat în literatura noastră, fiind o ,,veritabilă carte de vacanță” al cărei conținut probează forța talentului Domniei Sale de scriitor – un modern poet romantic -; în cazul de față, epigramist. Aria de cuprindere, varietatea temelor şi a detaliilor, finețea și subtilitatea mesajelor, stilul inconfundabil, umorul strălucitor şi contagios îl situează pe poetul – epigramist aproape de vârful piramidei respectivei specii literare, dacă nu cumva … chiar în vârful ei! Timpul va demonstra aceasta!

Bunul simț și modestia atitudinii în cadrul relațiilor firești, de zi cu zi, în comunitate, îl determină pe Teodor Jacotă, cu sfială și eleganță, să ne avertizeze în ,,Cuvânt înainte” la acest volum, că ,,(…) /poate am mers prea departe/ (…)”, dar această carte e scrisă ,,(…) /pentru cei care știu carte/ (…)”. Ironia se extinde și, inundând întregul conținut al volumului, reliefează o realitate repugnantă. Starea dureroasă în care se poate cufunda cititorul, ca un laitmotiv, pe parcursul lecturii, este o presimțire pertinentă a autorului și de aceea ne atenționează: ,,Citește și încearcă să nu plângi!”. Așa, intuim calvarul care îl macină pe Teodor Jacotă, pentru că asistăm la o cifozare a nației și trăim o realitate nepotrivită și întristătoare, ceea ce justifică starea de mâhnire și neîncredere, iar acest stil de abordare literară, cu un fond veritabil în esență și o formă în culori eminamente hazlii ne mângâie și ne atenuează cicatrizarea.

Autorul deși râde, în acelaşi timp, îşi trăieşte lăuntric și își exteriorizează amărăciunea sau indignarea, metaforic debordează, că anumite stări/forme ale materiei se manifestă anormal, producând durere şi suferinţe în plan spiritual și fizic.

Cititorul, de va trece prin această carte, cred că va percepe răscolitoarea atitudine a poetului, concretizată într-un puternic şi evident mesaj social cu propuneri spre îndreptare și că, pentru a întări forța dorinței sale, intră în dialog cu creatorul lumii. Verus poeta!

Tocmai aceasta sugerează caracterul original şi complex al acestei opere și, de aici, conturarea profilului unei personalităţi multiple sau, cel puţin, dualiste.
Colaborator fidel al revistei de cultură ,,Luceafărul” (din Botoşani), Teodor Jacotă a dorit să-mi încredinţeze prefațarea acestui volum de creații, fapt pe care l-am primit cu bucurie şi încredere, fiindcă e un lucru care, în primul rând, mă onorează. Verus amicus!
Quod scripsi, scripsi!
Botoșani, 25.12.2011

Ion Istrate,
Director, Editura Agata