Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 12 (132), Decembrie 2019
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

          Viața în culori naturale

Primit pentru publicare: 26 Dec. 2019
Autor: Vasile FILIP, Iași
Înlesnirea publicării: Janina PÎRVULESCU
Publicat: 27 Dec. 2019
© Vasile Filip, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

          Viața în culori naturale

În anul 2010, scriitoarea Vavila Popovici publica primul volum de ,,Articole, eseuri”, lucrare care se alătura în chip nu doar complementar, ci și armonios, unei opere literare înscrisă ferm pe drumul afirmării. Tipărise deja 11 cărți de poezie și 7 de proză, toate primite cu largă deschidere de critica de specialitate, dar și de publicul cititor.

Iată că, la sfârșit de an 2019, autoarea ne oferă cel de al 10-lea volum din acest serial, care în mod sigur nu se va opri aici. Lansân-du-se în ,,Zborul minunat al gândului”, Vavila Popovici nu se desprinde, totuși, de imaginea reală a Pământului. Ea străbate cu răbdare și cu interes cărările vieții și o portretizează în culorile ei naturale, într-o paletă impresionantă, mai ales prin sinceritatea cu care își face cunoscute opiniile. Temeiul demersului este exprimat chiar în prima pagină, sub titlul mai sus pomenit: ,,Omul și-a pus întrebări și își pune în continuare, a căutat de-a lungul vremurilor, și caută și astăzi răspunsuri la problemele mari ale vieții”.

Tocmai unor astfel de întrebări caută să dea răspunsuri, conștientă fiind că ,,Fiecare gând este mișcător, liber, fără a fi încorsetat de timp și de spațiu (…). Gândul creează o atmosferă, o lume, naște și dezvoltă dorințele și excită pasiunile, fiindcă el este energie pură, este spirit, este viață”.

În această viziune, care nu este doar una pur filosofică, autoarea abordează o tematică diversă și oferă cititorilor tablouri incitante la gândire și la exprimarea propriilor opinii. La fel ca și în anterioarele volume din acest ciclu, spațiile preferate sunt filosofia (,,La ce ajută filosofia?”. ,,Filosofia lui David Hume”, ,,Filosofia, religia și știința”, ,,Filosofia, religia, știința și politica – Socrate și Platon” și alte câteva capitole, în care sunt invocate numele lui Aristotel, Zenon, Seneca, Epictet, Plotin, fericitul Augustin, Toma de Aquino); artele (,,Flamenco – o fereastră deschisă spre sufletul Andaluziei”, cu un motto sugestiv  din Deborah Blythe – Ascultă-ți sufletul și dansează pe melodia pe care dorește el să cânte, ,,Doru Popovici – Ultimul zimbru”, tot cu un motto, dar din Ludwig van Beethoven – Muzica este mediatorul între viața spirituală și cea trupească, ,,Festivalul de dans american – Pilobolus”); cetățeanul, societatea, politica (,,Despre compasiune, dezinteres și cruzime”, ,,Succesul unei românce”, ,,Perfidia guvernării post-comuniste”, Despre onestitate și mitocănie”, ,,Blândețea vs. agresivitatea”, ,,Vicleniei îi plac întuneciunile vieții”, ,,Civilizație și barbarie”, ,,Despre istorie, fie ea și politică”, ,,Mahalagismul zilelor noastre”, ,,Ieșirea din peșteră”, ,,Întâlnirea Trump_Iohannis la Casa Albă”, ,,Caut un om cinstit, un om cu bun simț”, ,,Îngâmfare și modestie”, ,,Politica – în prag de moțiune”, ,,Pace sau război?”, ,,Despre vanitate”).

Mi-am asumat riscul de a fi cumva acuzat de abuz, pe motiv că am citat atât de multe titluri de capitole, dar, declar pe proprie răspundere, am comis fapta în mod deliberat, în dorința de a-l determina pe cel ce va citi aceste considerații să caute cartea și, evident, să o citească. De ce procedez astfel? Pentru că nu socot utilă… repovestirea unei cărți, fapt ce are ca efect direct descurajarea lectorului. De ce să mai citească el cartea, de vreme ce prefațatorul sau recenzentul îi dă mură-n gură?

Prefer, prin urmare, să remarc (doar) câteva din meritele de scriitor-cetățean ce o caracterizează pe Vavila Popovici: sinceritatea, claritatea și franchețea cu care ,,judecă” oameni și întâmplări și, în același registru, cu care își face publice propriile păreri. Care pot fi împărtășite, sau nu, de diversitatea cititorilor. ,,Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Lui” – ne învață cartea sfântă. ,,Fiecare om gândește cu capul lui” – ne lămuresc filosofii. ,,Dacă ai cap, minte ce-ți mai trebuie?!” – o dau pe glumă umoriștii. Iar Vavila Popovici constată, pe bună dreptate: ,,Doar trufia îi face pe oameni răi, mânioși, neiertători, îi învrăjbește pe unii împotriva altora”. Și îl aduce în sprijin pe marele poet și gazetar Mihai Eminescu: ,,Greșelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări întregi și se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei”.

Astfel șezând lucrurile, mie unuia – care nu le am cu politica nici în clin, nici în mânecă – nu-mi rămâne decât să mă întreb: oare să fie vorba și despre România de azi în cele scrise de Eminescu… hă, hă?!… Ajutooor! Și în ajutor îmi sare chiar Vavila Popovici: ,,Viața politică și morala românească este vădit inspirată și din opera  dramaturgului Ion Luca Caragiale”. Rezon! Doar cei doi corifei ai literaturii române au fost contemporani. Eu cred că sunt și cu noi, cei de acum, care o ducem tot într-o comedie și într-o dramă…

Vasile Filip