Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), Septembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

VIBRAȚII LIRICE

Primit pentru publicare: 20 Sept. 2019
Autor: Renata ALEXE, Pitești
Publicat: 21 Sept. 2019
© Renata Alexe, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Anul 2019 înscrie un dublu eveniment în existența Liei Ruse , cunoscută autoare a unui număr considerabil de volume în versuri. În primul rând este vorba de  un moment emoționant – sărbătorirea celor șaptezeci de ani de conviețuire pe care soții Lia Filoteia si Ion Ruse i-au înregistrat în memoria afectivă. Ceremonia s-a desfășurat pe 21 iulie într-o biserică a Facultății de TEOLOGIE din orașul Pitești ROMÂNIA.

Într-o asistență intimă, sub ocrotirea sfântă a icoanelor, în murmur de rugăciuni rostite sub tremur de lumânări s-au dat binecuvântările și inelele care au marcat întărirea unei iubiri bazate, decenii întregi, pe respect și afectivitate. A fost un moment înălțător pentru toți care își găsesc corespondența în versurile din: „Cât de drag”, „Mirajele verii” și „Vara de basm”, poezii ale cărții „Povestea Continuă”, talisman brodat de Lia Ruse.

În al doilea rând lansarea acestui volum, poveste a versurilor, reprezintă o întâmplare fericită în viața literară a comunității românești și a țării.

Vibrație de gânduri și sentimente, în anul 2019, transmise generos sub semnătura Liei Ruse  este o carte în care, sub cupola largă a naturii sunt adunate reminiscențele copilăriei și ale tinereții, solitudinea, nostalgia și reveria trezite de scurgerea ireversibilă a timpului. Poeta a decorului , admiră toate anotimpurile deși, predominantă pare toamna.

Liniștită, senină sau mohorâtă, tăcută sau sonoră sau deposedată de aurul galben al frunzelor, toamna, metaforă a vieții, este privită cu încântare:  „Și lumesc și suav ai venit toamna mea, (…) cu pictură la geam…/Cu iubirea în dor ca o floare pe ram”. O găsește „uluitor de lină”, mișcarea se transformă în „vârtejuri tandre” iar entuziasmul se revarsă „ Mirare e în mine” / „Lumină ca de salbe” (Armonii de toamnă).  Ideea continuă în „Autumnală”, cu „Nostalgia de foc”, „foșnet suav de culori”, simțit „printre clipe subțiri”.

O cântare domoală în amintirea unor timpuri ale tinereții pare a fi anotimpul autumnal, îmbrăcându-i sufletul în „culori șatirate” și derulând timpul cu fior  „ca de pe un fus”. Autoarea  trăiește o senzație dulce-amară, exprimată prin sinestezii. „Și-n aer să fie atâta miere/ Când suflul vântului plimbă din când in când/ Frunzele schimbate în haine lejere/Și-o doină-n caval să se audă cântând.  („Aștept o toamnă”)

Nimic nu rămâne constant sub vânturi și sub stropi de ploaie: „O cât de iute se transformă cernita doină înveșmântată în -smalț de sărbătoare” („Brumar”). Iarna descrisă des în poeziile anterioare o face „nerăbdătoare”, „Ridică-te vreme pe-un foșnet de vânt_/- Și adu pe lunecoasele secunde/ Luminile albe, dulci și rotunde” („Iarna”) Caută albul/,” soarbe cu nesaț”, „aerul rece și sur”-  simte somnul,” de iarnă lungă” („Ascuns sub alb”) (Semnul zăpezii), „Iarna copilăriei” imagini grațioase și nostalgice pudrate cu nea, pline de optimism, aduse de pe ecranul timpului de memoria afectivă:” bujor în obraz”, „urme de pași pe imensitatea fermecătoare”, „fulgi desprinși din cer care -baletau”, „clipe dulci picau din ornic”.

Joc al imaginației modelată, imagini poetice culese cu vârful peniței din oceanul amintirilor completează tabloul format din elemente cosmice și terestre.

Februarie neprietenos, însoțit de vânt, de fulgi, învăluit în gri, o îngrijorează:” Numele-ți e viscol dur și perfid/ Rănind cu fulgi privirile-n vaier, Vârtej , șopot în ochii-n care te închid” („Zbuciumul Lunii Februarie”). Toate tablourile de natură conțin o mișcare imperceptibilă, însoțită de suav parfum, în consonanță cu zâmbetul subtil al eului care vibrează excepțional.

Eul, natura sunt într-o osmoză în care metaforele emană lumină și fior.
Autoarea surprinde miracolul transformării universale înscrise în timp prin succesiunea anotimpurilor : „Și clipele albe de tandră zăpadă /S-au oprit în ceasul care ne arată  Cum iarna cade iar primăverii pradă / Cum se înalță lumina și se dilată” („Pastel”)
„Prier” o anunță că „Râde iarăși timpul”, în fapt, care îi strecoară o notă de optimism.

Anotimpul merilor în floare devine o reverie: „Era tandră noaptea -n stropul de lumină /Năvăleau miresmele sub bolta senină, / Rotind metaforic clipele-n zare”-
Timpul jucăuș, personificat, zburdă pe acele de ceasornic.
Vara „ cu nopți dulci sub luna de vis” în care plutește dorul este invocată cu ardoare :-„Mi-e bine-ntr-un ieri ce-aș mai vrea să se-ntoarcă” „-Nopți Tandre”) Poeta se identifică fericită cu vara—aceeași căldură, aceeași energie,același -vis aprins- („Chipul verii mele”). Imaginea anotimpului estival este imaginea Liei Ruse; în lumea sa dorul – s-a pârguit- , spicele devin  -tandre-, -mângâind o doamnă (evantaiul tematic este baza și-i permite să cocheteze cu metaforele luate din cosmic și din terestru.

Un peisaj rural se transformă într-un album al casei părintești. Pendula în grămezi de visări  si amintiri invocând  motivul dorului, trăiește solitudinea prezentului, conștiintă de trecerea dezastroasă a timpului implacabil„ în grămezi de visări și amintiri  invocând motivul dorului, trăiește solitudinea prezentului, conștientă de trecerea dezastroasă a timpului implacabil.
Imaginarul poetic țesut din elemente romantice și folclorice pare familiar:–
„Umbrele joacă sârba tristeții în noapte/Ramurile-n vânt cântă, doina de jale/ Și curge pe sub frig, toată vremea la vale (…) (Sat Iubit).
Nu lipsesc momentele evocării atmosferei familiale. „Mama are -chipul blând- e strălucitoare” , -„camera sonoră „ , „plină de melodie”-, – în care „vioara tatii” „vibra fermecătoare”, totul o impresionează.
Solidară cu familia găsește ceva în orice detaliu („De Paști”) Întoarcerea în -pragul copilăriei- se face cu înfiorare ( „ Primul pas spre Școală”).

Pentru Lia Ruse locul natal înseamnă țara cu trecut, cu istorie, cu oameni de seamă. Personalități – Horea, Mihai Viteazu, regele Ferdinand, Alexandru ioan Cuza , domnul României trimis de Dumnezeu cu demnitate si supremă-nțelepciune/- Eminescu, geniul poeziei,evenimente-Unirea (100 de ani de-atunci) formează substanța lirică a temei consacrate patriei.
Ceea ce accentuează lirismul creației sale vine din imaginile deosebite țesute în actul contemplării, aspect care merită analizat: …” apusul stă-ntr-o roată / ce se pierde-n largul zării, luna are privire -înfiorată- ,- soarele blând- raze mohorâte-, – Simfonia zărilor albastre, -vântul amar-, -aerul albastru și curat- -,- a coborât seninul-,-De sus coboară galbenul de salbă-,-.

Meditativă, melancolică, înclinată spre solitudine, se lasă cuprinsă de reverie descriind cu tandrețe și discreție o imagine, exprimând din gând, o speranță, un dor, învăluite cu subtilitate, eleganță în versurile derulate pe ecranul vieții. Prin aceste nuanțe, Lia Filoteia Ruse intră într-un spațiu poetic predestinat.