Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Vîntul interior

    Niculescu DragosDragos Niculescu

     

     

     

     

    Vîntul interior

    Prin noi bătea un vînt cumplit şi ne ţineam strîns agăţaţi
    de stîlpii felinarelor, fluturînd ca nişte steaguri conspirative.
    În jurul nostru era cald, lumea deja se strînsese să se uite la noi,
    să-şi exprime părerea, în timp ce deasupra noastră, în sticla lămpilor
    muşte captive căutau un pasaj de trecere, o altă dimensiune, salvatoare.
    Era cald, soarele bătea cu putere, dar noi dîrdîiam
    sub crivăţ, cu degetele crispate pe stîlpii metalici.

    Mă uitam din cînd în cînd la tine cum levitai sub puterea
    vîntului interior, paralelă cu solul. Cu părul aşa, fîlfîind, păreai o mireasă
    nepămînteană, în căutarea fără sfîrşit a unei ţinte nomade. Mă mai priveai şi tu
    şi chiar mi-ai făcut o dată cu ochiul, de parcă situaţia noastră ar fi fost
    una fericită, de parcă trecutul şi viitorul nostru şi-ar fi găsit un
    înţeles tainic în chiar acele momente de cumpănă.
    Oraşul se golise, se strînseseră toţi în piaţa aceea prăfuită, pe nisipul dogoritor.
    “Ce-i, domnule, cu ăştia?”, întrebă unul gras, cu pălărie de paie, molfăind
    dintr-o îngheţată. “Opinia mea e că trebuie să intervenim într-un fel, nu pare
    firesc ce se întîmplă cu ei.” Lumea nu-l asculta. După ce ne priviră
    un timp, începu fiecare să-şi vadă de treburile lui:
    doi copii curăţau cartofi chiar lîngă noi, într-o găleată de plastic,
    un măcelar îşi deşurubă piciorul de lemn şi-l aruncă în băcanul de peste drum,
    lustragiul, în lipsă de clienţi, începu să-şi perie de colb toate dimineţile
    irosite de-a lungul ingratei lui existenţe.

    Călăreţul sosi mai tîrziu, cînd vîntul din noi dădea semne
    să se mai potolească. Capul şi-l ţinea în mîna stîngă, în mîna
    dreaptă ţinea hăţurile. Pe gîtul lui vindecat se opri un porumbel alb.
    “Va trece şi asta”, ne vorbi capul din palma lui stîngă.
    “Locuitorii acestui oraş nu sînt obişnuiţi cu cataclisme îndelungate.
    Uitaţi-vă, au şi plecat, fiecare îşi vede de treaba lui.”
    În acel moment ne-am prăbuşit amîndoi în nisipul fierbinte,
    cu braţele larg deschise, ca două cruci pregătite pentru începutul
    sau sfîrşitul unui calvar. Vîntul din noi încetase.
    Călăreţul se îndepărtă, cu porumbelul alb pe gîtul vindecat, şi abia
    atunci am văzut aura ce-i înconjura chipul.

    “S-a dus şi ultimul arhanghel…”, şopti copilul curăţînd cartofi,
    în timp ce tu te prinsesei de-o rază blîndă,
    care se strîngea înspre nori.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5