Primit pentru publicare: 14 Nov. 2021
Editor: Ion Istrate
© Mircea Daroși, © Revista Luceafărul (www.luceafarul.net)

Născută sub zodia celui care a dat glas nemuririi noastre, Virginia Grivase şi-a petrecut cei mai frumoşi ani din viaţă la Nepos, judeţul  Bistriţa-Năsăud. După ce a absolvit Şcoala Pedagogică din Blaj, năsăudeanca plină de farmec şi entuziasm tineresc, ia primul contact cu munca de la catedră la Şcoala confesională din Tiha Bârgăului, unde îşi face anul de practică.În 1901 se stabileşte la şcoala primară din Nepos, unde funcţionează pe postul de învăţătoare până în anul 1919. Documentele din arhiva şcolară o atestă ca fiind o dăscăliţă harnică şi pricepută, cu reale valenţe profesionale. Aici are prilejul să-l cunoască pe Liviu Rebreanu, venit în primăvara anului 1909 să lucreze ca ajutor de notar la Primăria din Nepos. Chiar el spune că „a fost bine primit de toţi surtucarii comunei… care auziseră că-i poet”.

Întâlnirea lor s-a petrecut la numai o săptămână de la sosirea în sat, când Virginia trecuse pe la primărie cu probleme de şcoală. Din momentul acela, între cei doi tineri se infiripase o frumoasă prietenie. Se simţeau legaţi şi prin faptul că aveau aceleaşi năzuinţe artistice. Virginia Grivase era poetă. ,,Cum să nu fi fost atras de ea tânărul din Prislop, spune criticul Niculae Gheran, când ştia mai mult decât el despre o literatură pe care râvnea s-o cunoască temeinic, cum să n-o preţuiască, atunci când, ,,combătea’’atât de bine indolenţa şi nepăsarea ,,nechemaţilor’’ critici capricioşi ai creaţiei literare’’. 

La Nepos, avea o bibliotecă cu multe cărţi şi reviste pentru care Liviu îşi făcea adesea motive de vizită. Prietenia lor n-a fost de lungă durată, deşi Virginia îşi punea în ea speranţe de viitor.

În toamna aceluiaşi an 1909, Liviu pleacă la Bucureşti lăsând în urma lui un suflet îndurerat care va deveni prototipul Virginiei Gherman din romanul ,,Ion’’. Cu siguranţă că nici el n-a rămas insensibil la această despărţire, dacă mai târziu găseşte resursele necesare să-şi mai aducă aminte de idila din Nepos.

Virginia Gherman şi-a continuat munca la clasă, pregătindu-şi cu seriozitate copiii. Într-un proces verbal aflat în arhivele şcolii sunt menţionate aprecieri laudative la adresa tinerei dăscăliţe. Tot acum se afirmă pe plan literar printr-o creaţie poetică valoroasă şi cu ,,ecou în presa vremii şi în sufletele cititorilor’’. Colaborează la reviste importante din această perioadă, precum, ,,Pedagogia Română’’ din Gherla, ,,Revista noastră’’din Bucureşti, ,,Drapelul’’, ,,Lumina’’, ,,Revista politică şi literară’’ din Blaj, unde colaborau I. Agârbiceanu, George Coşbuc, Mihail Sadoveanu, Lucian Bolcaş, Caius Brediceanu, semnând poezii alături de Elena Farago, Octavian Corodeanu, Elena Voronca, George Topîrceanu şi alte nume cunoscute în literatura română.

         Versurile sale poartă amprenta unei simţiri adânci şi robuste, în care se împletesc frământările oamenilor de pe Valea Someşului cu propriile sale sentimente: ,,Rămâi acolo vecinic neclintită/ În lumea plăzmuirii mele sfinte,/Tu setea de viaţă mi-o adapă,/Iubirii mele stinse dăi cuvinte’’. Este evident că râvnea după o iubire care s-a stins prea devreme. Specia literară cea mai des întâlnită este sonetul în care vibrează fiorul dragostei nemărginite, dar şi regretul unor neîmpliniri : ,,Ne-am despărţit ca doi străini pe care/ Nu-i leagă decât doară amintirea/ Că s-au zărit vr-odată-n  nălucirea/ Unei clipite albe şi fugare’’.

În timp cât a stat la Nepos, a citit şi a apreciat poeziile rapsodului popular Gavrilă Istrate, căruia îi promisese că se va ocupa de publicarea lor. În 1920 apare broşura ,,Dor şi jale”. Patimi şi suferinţe, sub îngrijirea lui Emil Precup, directorul Liceului ,,Petru Maior’’ din Gherla. Bucuria poetului este enormă, atunci când primeşte acasă placheta cu minunatele sale versuri.

          După plecarea ei din Nepos, Virginia Grivase se căsătoreşte cu Ştefan Boeriu şi urmează un curs de limba română, dar nu mai are niciodată contact cu elevii la clasă. Viaţa i-a oferit pentru o vreme clipe de fericire şi visare, având ocazia să iasă în lume, îndeosebi în Italia, dar numai la 10 ani de la căsătorie, Virginia divorţează pentru care este puternic afectată moral. Se stabileşte la una din surorile sale din Gherla, dar nu mai are puterea să scrie, ori nu avem noi încă date despre preocupările ulterioare. Nu peste mult timp, surorile sale se vor întoarce la Năsăud, iar Virginia trece printr-o stare de nelinişte care o va marca până în ultimele zile de viaţă. Starea ei materială a fost atât de defavorabilă, dar a ,,suportat-o cu stoicism până când trece în lumea umbrelor, la 1 martie 1950’’.

Mulţi dintre cei care au încercat să-i înmănuncheze opera într-un volum de versuri, pentru că prezentau  interes şi erau de valoare, n-au avut posibilitatea, deoarece, nu se ştie unde i s-au risipit manuscrisele. Ea merită oricând să intre în patrimoniul nostru literar. Dumitru Popiţan o introduce într-o antologie cu câteva poezii, dar opera sa în întregime rămâne necunoscută.

Virginia Grivase devine nemuritoare prin opera lui Liviu Rebreanu pe care l-a cunoscut pe vremea când îşi dedica cei mai frumoşi ani nobilei profesiuni de dăscăliţă.