Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Vorbe simple pentru Mirabela: ”Veniți, privighetoarea cântă”…

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 14 Mai 2018
Reacții de Marin IFRIM
Publicat: 15 Mai 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

Vorbe simple pentru Mirabela: ”Veniți, privighetoarea cântă”…

 

Pentru mine, muzica e ceva pipăibil/palpabil.. Nu aud sunete și acorduri decât cu sufletul. Sunt un orb muzical. Văd ce și cum se cântă acum. Îmi place jazzul, rockul, folkul și tot ce ține de muzică, inclusiv melodiile din filmele lui Emir Kusturica sau din manelele oricărui regulator de vânt microfonat. Accept orice melodie care nu are urne electorale în mesaje. Am un respect deosebit pentru muzică și pentru matematică, două ”materii” la care nu am putut performa niciodată. Și acum, de când cu ”privighetoarea” lui Macedonski, încă o iubesc imaterial pe Mirabela Dauer. Mă uit la marile competiții cu guițări muzicale. Ascult și muzici preoțești. Pentru unul ca mine, san remo sau cerbul de aur nu prea au contat, cum nu contează acum toate festivalurile planetei. Cum se poate transforma un cerb cu păr, piele și carne într-un manechin e greu de priceput. S-ar putea să trăiesc în altă natură. În cea a Celui de Sus. Nu sunt bigot, nu sunt ecologist și nici vreun idiot cu pretenții de sonuri cosmice. Am o problemă, nu mă pot ”racorda” la această realitate SF. Iubesc muzica din alte motive. Am trăit în muzică. Pe vremuri, la mine în sat, la nunți, veneau niște lăutari de prin Râmnicelu. Pe unul îl chema Nae, pe altul Iepure. Erau vreo cinci. Aveau clarinet, trombon,  vioară, acordeon, flaut și alte cele la care nu mă pricep. Cântau așa de dumnezeiește încât tot satul uita că mireasa nu e virgină. Ce vremuri! Iepure în trombon până îi ieșea tot scuipatul din gură, dar cânta, era un lăutar de elită. Era o mândrie să cânte Iepure la nunta cuiva. Se cânta și la înmormântări, așa, de dragul tradiției. De-asta am motive să nu renunț la Mirabela Dauer și la cele spuse mai sus. Ei nu sunt Toto Cutigno sau alde Adamo  și Romica. Ei sunt din cartierul meu. Am dreptul la slăbiciuni. Nu profit de ele…

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 41 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5