UN SONET PE ZI
SONETOTERAPIE 39 – text și intepretare

VREME DE CĂDERE

O tenebroasă vreme de cădere.
Robust şi crud neliniștea mă-nhaţă,
Cu colţii ei şi fruntea ei semeaţă,
Secătuindu-mi trupul de putere.

Plecând din moarte către-o nouă viaţă,
Tot mai pustiu e drumul, fără vrere.
Poftiri şi pizme, scuturi efemere,
Mă ţintuiesc în somnul cel de gheaţă.

Încerc scăparea. Mi se face foame,
Dar nu sunt peşti şi vinul n-a mai fost.
Mă răsucesc şi ţip în strâmte rame,

Mărunt circar, cu rolul lui anost
De-a retrăi mereu aceleaşi drame
Şi-aceeaşi vieţuire fără rost.

(2004 – sonet nepublicat)

Adrian Munteanu – Sonetoterapie 39