Vremurile astea triste

Printre lacrimi sărate oare ce-mi văd ochii

fețe triste, agitate, plânse, culori mixte

de persoane necăjite de care nu mă apropii

nu mă lasă nicidecum vremurile astea triste.

Ce-mi aud urechile printre zgomote-nfundate:

plânset, râset, vaicăre, oarecum în treacăt

ce-au luat în graba mare sufletu-mi pe jumătate

iar cealaltă jumătate închizând cu… lacăt.

Ce-o simți sufletul meu în acea strâmtoare

unde n-ajunge lumina, nici zâmbet, nici soare.

Se simte claustrofobic ca la închisoare

suferind de răutatea cuvintelor care…

le rostește-o gură largă fără judecată,

sunetul se tot propagă iute-n lumea toată

împrăștiind ură, minciună fără asemănare

și o face-n graba mare cu determinare.

-Ce va fi cu lumea asta făr- de omenie?

Când se va duce năpasta, nimeni nu mai știe.

Vom sorta oameni cu oameni fără de rușine

până când ne-om izola, să stăm, cu noi bine.

Articole asemănătoare