Marea atinge vântu-n frunte,
Îl dezmiardă tremurând,
El adună stoluri multe
Și-o sărută fâlfâind.

Marea însăși unduiește
Pe-ale sale plete verzi,
De-asta vântul o iubește,
Rămânând aievea  treji.

Lungă e a lor poveste
Ce nu-i spusă nimănui,
În furtună se unește,
Dând fiori și țărmului.

Câtă dragoste placentă,
Câte valuri de priviri,
E iubirea prea atentă,
Gesturi tandre în uniri.

Soarele e pretendentul
Dar e mândru și pasiv
Risipind zilnic talentul
De-a fi unic și cursiv.

El se-mprăștie pe mare
Și-o  usucă din priviri
Dar sărut-i plin de sare,
Murdărind-ul și de nori.

Vântul cară din săruturi
Copertine mari de nori,
Arestând soarele-n corturi
Făr’ de zile, făr’ de zori

Vântul este pătimașul
Ce pe mare o iubea,
Soarele își face marșul,
Marea parcă îl dorea.

O iubire ne-ntreruptă
În a zeului lucrare,
Unde ei încă se luptă
În a  dragostei cărare.