Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018

ZĂPADA DE-APOI

ZĂPADA DE-APOI
SENZAŢIA STRANIE CĂ EŞTI MEREU URMĂRIT : că te afli pe linia de ochire ce trece prin cătarea ghinionului; că nu poţi face niciun pas fără ca el să nu fie undeva consemnat, indiferent unde te-ar duce acel pas!
Să nu poţi deschide gura , fără a nu simţi junghiul regretului : mai bine tăceam!
Oricum, „filosofii ” din jurul tău te-au şi catalogat : DOAMNELOR ŞI DOMNILOR, DIO ESTE DEJA UN OM PIERDUT! NU-L MAI CĂUTAŢI ÎN LUMEA ASTA!
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Ninge nonstop. Dio nu mai reuşeşte să menţină cărările practicabile printre nămeţii din jurul casei. Albul îngheţat potopeşte totul : locuinţele şi conştiinţa oamenilor. Impracticabile.
Cenuşiul uman a dispărut după cortina iernii. Spectacolul zăpezii se esenţializează până la suferinţă. O suferinţă pură, de dragul suferinţei. Fără obiect şi fără subiect.
LUMEA  REDUSĂ LA INDIVID. INDIVIDUL  EXTRAPOLÂNDU-ŞI NAIVITATEA PRIMORDIALĂ.
Dio îşi simte tâmplele vibrând lângă umbra lui Dumnezeu. Lacrimile încep să-i curgă nu din ochi, ci din urechi: lumea îi pare un geamăt infinit.
Îşi şterge cu mănuşile îngheţate sudoarea. Coşmarul alb închide universul în monotonia infinită a tăcerii primordiale.
Taci şi îngheţi.

Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (102)



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 18 abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5