Dumitru PETRAȘ

Zborul din umbra

Când visul, peste umbre de dor, coboară
Aprinde, mamă, lumânarea gândului să ardă
Și cinstește, mamă, candela cu lacrimi de mir
Amprenta dintre lacrimi nu poate să meargă,
Numai clopotul tras deschide ecou peste flori de câmp.
Și zborul din umbră se cere astăzi acasă
Vrea să sărute floarea înflorită în crin
Și glasul din zbor, să cânte în cântec.
Te rog, mamă, șterge fereastra cu o bucată de dor
Și îmbracă-ti cămașa țesută numai cu vise
Umple, mamă, izvorul cu apă și du-l în univers
Cuprinde zborul cum lutul se prinde de roată
Prin forța iubirii, ai drum lung de mers,
Iar zborul din cântec va ajunge mai departe,
Privirea durerii nu mai poate să plângă,
Cununa mirilor se sparge, mamă, în vis.
Fumul de cărbuni topește tămâia încinsă
Pe strada unui cântec se poate ajunge acasă.
Vis plesnind printre cioburi de vânt,
Când frumusețea doarme în trup de femeie,
Eu dezgrop fântâna din ogradă și strig
Zborul din umbră imi face cu mâna
Și zăpada fierbinte doarme în vis
Ca un zbor din umbră cu lacrimi încins,
Când unghiul din apă se desprinde mai lung.