Ne strigă apa c-un surâs senil
Se-nfurie și mereu ne cheamă
Turbarea ei, nu-i demers util
Nici noi, n-o mai luăm în seamă
…
E aprig mereu și  valul mării
Cântecu-i din spumă, des e vălurit
Cei ce-au aflat ce-i gustul sării
În adâncuri negre s-au prăpădit
…
Din trinitatea ei, se nasc uriașii
Și monștrii cei uitați de timp
Purificarea ei, animă trifoiașii
Când din munte, adapă un câmp
…
Oceanul a trădat uitarea
Dar multe neamuri a înnoit
În haina sa, țipa chemarea
Și-n furca sa, mulți s-au suit
…
Ilie spală a lumii neputință
Cu rouă-n plânset îngeresc
Strănutul său, sughiț de  viață
Din putregaie, o înmulțesc