Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

ZECE ÎNTREBĂRI PENTRU… FLORIN AIONIŢOAIEI

ZECE ÎNTREBĂRI PENTRU… FLORIN AIONIŢOAIEI
„Viaţa este originalul şi teatrul este copia”

Georgică Manole: În 1929, România era una dintre ţările fondatoare UNIMA (Uniunea Internaţională a Artiştilor Marionetişti), chiar dacă nu avea nici un teatru de profil. Primul se înfiinţează în 1939, sub conducerea actriţei Lucia Calomeri, pe nucleul căruia, în 1945, se fondează Teatrul „Ţăndărică”, devenit celebru. Care este istoricul Teatrului „Vasilache”?

Florin Aioniţoaiei: Teatrul a fost, dintotdeauna, un mijloc eficient, Aionitoaie Vasilica, actor [800x600]deschis, lipsit de bariere sau prejudecăţi în comunicarea ideilor, creaţiile diverşilor autori nefiind, în ultimă instanţă, altceva decât imagini complementare ale lumii. Astfel privit, nu este deloc întâmplător că primele teatre au luat fiinţă într-un stat democratic, cum este Grecia antică. Deschiderea spre lume, spre noi idei şi diferite curente a fost o constantă a activităţii artistice de atunci şi până astăzi.
Prestigioasa instituţie de cultură TEATRUL „VASILACHE” din Botoşani a fost înfiinţată la 1 mai 1953 prin decizia administraţiei publice a oraşului, primul director fiind regretatul Max Weber. La început s-a numit, în nota epocii, Teatrul de păpuşi „CRAVATA ROŞIE”. În anul 1973, teatrul a preluat numele unei cunoscute păpuşi româneşti, „VASILACHE” devenind Teatrul de păpuşi “Vasilache”.
Cea dintâi premieră a avut loc la data de 25 iunie 1953, cu spectacolul „Micul gâscănel”, în regia Floricăi Teodoru şi scenografia lui Tache Dobrescu.
În cei 55 de ani de activitate, repertoriul a inclus lucrări originale, dar şi multe adaptări după basme şi opere literare româneşti sau străine. Astfel, se regăsesc prelucrări după Creangă, Eminescu, Sadoveanu, Cezar Petrescu, Victor Eftimiu, Gellu Naum, apoi Swift, Puşkin, Kipling, Oscar Wilde, chiar Shakespeare, Homer, Aristofan, fără să lipsească Fraţii Grimm, Andersen, Charles Perrault, şi mulţi alţii.
La realizarea spectacolelor teatrului botoşănean au contribuit regizori şi scenografi binecunoscuţi în perimetrul artei păpuşăreşti din România.
Despre calitatea prestaţiilor păpuşarilor Teatrului „Vasilache” aduc mărturie numărul impresionant de spectacole şi spectatori, turneele din ţară şi zece state europene, premiile câştigate la festivalurile organizate de teatre de profil, româneşti sau de peste hotare.
Administraţia publică a înţeles că arta în educaţia tinerei generaţii trebuie să ocupe un loc de seamă în cadrul politicii sale şi a sprijinit de-a lungul anilor activitatea teatrului, cea mai bună dovadă în acest sens fiind participarea activă la organizarea GALEI INTERNAŢIONALE A RECITALURILOR PĂPUŞĂREŞTI, manifestare bienală, ajunsă anul acesta la cea de-a IX-a ediţie. Din nefericire, din anul 1994, din cauze financiare, această gală nu se mai desfăşoară, în aşteptarea unor timpuri mai bune.
Iată de ce Teatrul de Păpuşi poate fi considerat, fără teama de a greşi prea mult, instituţie importantă pentru o societate care se doreşte a fi guvernată în numele şi pe baza unor norme şi percepte orientate spre om, iar recunoaşterea internă şi internaţională de care se bucură în prezent Teatrul „Vasilache”, se datorează în bună măsură acestei credinţe cu care reuşeşte în educaţia non-formală a celor foarte tineri, fiind mereu în consonanţă cu destinaţia nobilă ce stă la baza activităţii sale.
Ca o dovadă certă a acestui lucru, Teatrul de păpuşi „Vasilache” împreună cu Primăria municipiului Botoşani, Consiliul Local al municipiului Botoşani şi UNITER, au demarat proiectul „Din nou în luminile rampei”, proiect anual de creaţie teatrală, dedicat dezvoltării artistice a creatorilor vârstnici şi stabilirea unor punţi de legătură între comunitatea artistică şi comunităţile unde există teatre partenere.
Astfel am adus în faţa publicului o demonstraţie a potenţialului artistic deosebit al actorului de vârsta a III-a.
Cu prilejul finalizării proiectului „Din nou în luminile rampei”, prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Botoşani nr. 5 din 25 martie 2004, s-a conferit titlul de „Societar de onoare” al Teatrului de păpuşi „Vasilache” din Botoşani, actorilor pensionari – Gabriela Nistorică, Maria Matei, Elisabeta Grigoruţă, Elena Grigore, Sergiu Grigore, Mihai Costăchel şi Alexandru Brumă – pentru întreaga lor carieră, devotamentul probat faţă de publicul spectator şi măiestria cu care au promovat valorile artistice ale teatrului de păpuşi.
În anul aniversării a 55 de ani de la înfiinţarea instituţiei, prin aprobarea întregului Consiliul Local al municipiului Botoşani, în data de 3 aprilie 2008, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 144 a fost aprobată noua „identitate” a Teatrului de păpuşi „Vasilache” ca TEATRUL PENTRU COPII ŞI TINERET „VASILACHE” – BOTOŞANI având o abordare nouă cu primire la conceptul managerial artistic şi organizatoric instituţional corespunzătoare contextului contemporan în care existăm şi înţelegem să ne înscriem în orizontul de aşteptare al comunităţii pe care o servim şi în perspectiva dezvoltării artei spectacolului pe care o practicăm.
Primele premii sunt şi cele mai importante. Astfel primul premiu naţional a fost obţinut în anul 1974 la BACĂU – Festivalul Naţional al Teatrelor de Păpuşi (Premiul special pentru interpretare actorului Sergiu Grigore, pentru rolul „Stan Păţitul”); SINAIA – Festivalul „Lumea Păpuşilor” ( Menţiune pentru spectacolul „Lumea unei vrăjitoare”- regia, scenografia şi muzica Tache Dobrescu).
Primul premiu internaţional a fost obţinut în 1978 la VARNA – BULGARIA- Festivalul Internaţional „Delfinul de Aur” ( Premiul de interpretare actorului Sergiu Grigore pentru rolul „Împăratul” din spectacolul „Soarele furat” de Maxim Asenov, regizor Ion Puiu Stoicescu).
Începând din 2011, Teatrul „Vasilache” este membru UNIMA şi ASITEJ. În cadrul UNIMA, subsemnatul a fost ales unul dintre cei doi consilieri români, ce vor reprezenta teatrul românesc în cadrul forului internaţional.

G. M.: Şi Teatrul „Vasilache”, cunoscut ca teatru de păpuşi, trebuie să se adapteze din mers cursului firesc al vieţii. Ce face managerul Florin Aioniţoaiei pentru a-şi racorda instituţia la cerinţele timpului?

Fl. A.: Teatrul „Vasilache” trebuie să fie o instituţie de cultură în slujba comunităţii. De aceea noi credem că înaintea tuturor altor obiective, teatrul trebuie să răspundă nevoilor comunităţii botoşănene. În sensul acesta, am realizat un studiu privind preferinţele publicului. Studiul a stabilit repertoriul pentru anul 2012: 28 aprilie 2012 – „Povestea celor trei purceluşi” – regia Valentin Dobrescu;
30 iunie 2012 – „Peştişorul de aur” – regia Marius Rogojinschi;
30 septembrie 2012 – „Ursul păcalit de vulpe” – regia Valentin Dobrescu;
24 noiembrie 2012- „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte” – regia Marius Rogojinschi.
Noi nu am făcut decât să organizăm în aşa fel activităţile încât să ne ajungă şi banii şi personalul şi timpul pentru a atinge această dorinţă a publicului botoşănean.
În acelaşi timp am realizat transparenţa totală a activităţii instituţiei prin transmiterea de informaţii din toate domeniile (artistic, financiar, social) către toate mediile de informare publică. Am intensificat prezenţa instituţiei în spaţiul virtual, spaţiu cel mai propice şi vizitat de către publicul ţintă. Astfel am realizat site-ul teatrului: www.teatrulvasilache.ro, pagina pe facebook, unde se pot găsi toate informaţiile de care ar putea cineva avea nevoie.
Am reuşit în acelaşi timp să realizăm o arhivă electronică, pe care o vom pune la dispoziţia publicului interesat cu toate afişele pe care le mai are instituţia, precum şi istoricul premierelor realizate de la începuturi şi până în prezent.
Tot în întâmpinarea nevoilor de informare şi economisire a timpului necesar informării am reuşit să punem la dispoziţia publicului spectator, programul instituţiei pentru luna care vine iar spectatorul să îşi rezerve loc pe platforma site-ului teatrului.
Dorim totodată, ca o adaptare la vremurile în care trăim, să reuşim să vindem bilete on-line.

G. M.: Ai obiceiul de a uita c-ai fost copil şi ai iubit cândva?

Fl. A.: Din păcate sau din fericire, destul de multe persoane mă întreabă: „Tu, totuşi când te maturizezi?”.

G. M.: Poeta Nora Iuga a pus o întrebare la care n-a răspuns, încă, nimeni: „Care actor e mai actor, cel care rămâne acelaşi în toate rolurile sau cel care se ascunde până la neidentificare în spatele personajului?”. Ce-i răspunde actorul Florin Aioniţoaiei?

Fl. A.: Mai actor e cel care mă face să îl cred şi mă emoţionează.

G. M.: . Crezi că la orice tu, ca actor, poţi găsi răspuns?

Fl. A.: Bineînţeles! Orice întrebare are un răspuns! „Nu ştiu”, este de obicei cel mai greu spus. Eu spun destul de des „Nu ştiu”. Dar, tot la fel, de multe ori, chiar poate de mai multe ori, bunul simţ şi logica corectă poate rezolva o problemă care îmi apare la un moment dat.

G. M.: Zilele acestea, citind nişte versuri, mi-au rămas în minte câteva: „Am ieşit dintr-o biserică / unde am lăsat în urmă răcoarea/ şi mirosul de busuioc / şi deasupra intrării / o orgă între două statui…”. Ce ar trebui să fie când ieşi de la un spectacol de teatru?

Fl. A.: După cum am mai spus, teatrul a apărut, ca manifestare, prin anii 550 î.d.H. în templele greceşti, odată cu „mimii iambi” ai lui Democrates. În templul grec şi cu susţinerea lui, teatrul s-a dezvoltat şi şi-a câştigat locul în viaţa comunităţii. O perioadă, în evul mediu întunecat, teatrul a dispărut. Nu din întâmplare, el a apărut tot în biserică sub forma unor dramatizări ale unor tropare. Aşadar pe la anul 1300, a reînceput procesul de reinventare a teatrului şi redescoperire a marilor creaţii a poeţilor greci. Teatrul pe care îl avem acum, este rezultatul tendinţelor de independenţă şi separatism a creatorilor contemporani faţă de dogma bisericii. Asta nu este un lucru rău. Cele două instituţii slujind aceleiaşi nevoi a omului: aceea de inefabil, de a comunica cu o altă entitate, la un alt nivel superior de comunicare: acela al emoţiei profunde şi modificatoare de percepţii ale realităţii.
Avem teatru! Să-l păzim ca pe un locaş de muze!

G. M.: Tot mai des se afirmă că „viaţa bate filmul”. Se poate spune şi că „viaţa bate teatrul”?

Fl. A.: Teoria spune că teatrul este imitaţie a vieţii. Niciodată o imitaţie, o copie, nu poate fi la fel cu originalul. Aşadar viaţa este originalul şi teatrul este copia. Câteodată mai reuşită, câteodată mai nereuşită.

G. M.: De ce crezi că nu există o critică de specialitate mai intensă a spectacolelor de animaţie?

Fl. A.: Pentru că în general oamenii, în vârtejul nenumăratelor nevoi, dificultăţi şi dorinţe pe care le au în ziua de astăzi, ajung bătrâni cu mult înainte de a fi copii. Astfel ei uită locul unde totul este posibil: lumea imaginaţiei. Aşadar, pierzând imaginaţia, un om nu mai pune preţ decât pe real, pe material, pe concret.

G. M.: Cum a fost întâlnirea cu poezia lui Cristian Bădiliţă?

Fl. A.: Pe Cristian Bădiliţă îl cunoşteam de mai mulţi ani. Îl cunoşteam şi ca poet dar şi ca mare specialist în patristică şi traducător al diferitelor cărţi sfinte. Poezia lui Cristian Bădiliţă a fost citită aşa, mai ales datorită lui Virgil Prispian, cel care a reuşit să realizeze un fundal sonor care a relevat mai bine valenţele poeziei acestui poet special.

G. M.: Se spune că voi, actorii, ne-aţi obişnuit cu un Caragiale prin excelenţă comic. Se putea şi altfel?

Fl. A.: Bineînţeles! Uitaţi-vă la televizor!
Georgică MANOLE



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 29 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    Excelent actor si interpret. Impecabil!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5