Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 1 (121), ianuarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Ziariştii vremii despre prietenia dintre Eminescu şi Creangă

Primit pentru publicare: 24 Ian. 2019
Autor: Al. Florin ȚENE, Președintele National al Ligii Scriitorilor Români,Membru al Academiei Americană Română de Cultură și Știință
Publicat: 25 Ian. 2019
© Alexandru Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Imediat după trecerea la cele veşnice a lui Eminescu, mulţi ziarişi din acea perioadă au scris despre prietenia celor doi scriitori, Mihai Eminescu şi Ion Creangă.Această prietenie ajunsese cunoscută în lumea literară a Iaşului, şi nu numai.

Ziaristul şi scriitorul George Panu în “Amintirile “sale de la “Junimea“ aminteşte plastic şi sugestiv despre prietenia dintre cei doi corifei ai literaturii române.Mai ales după ce Institutul tipografic “Minerva “ a editat după Eminescu, pe Creangă, într- o ediţie complectă.
După Ilarie Chendi cei doi scriitori s-au întâlnit, probabil, între anii 1874 şi 1876 în locuinţa Bodnărescu, Artur Gorovei în scrierea sa din “Şezătoarea “, V, p.193, precizează că Eminescu şi Creangă s-ar fi cunoscut în perioada aceea, nu în   anii 1866-1867 cum scriau unii ziarişti.
Încă de la începutul prieteniei lor, Eminescu îl introduce pe Creangă în cercul “Junimea “, cu toate că Gr.Alexandrescu în “Prefaţa” susţine contrariu.Până atunci Ion Creangă scrisese numai literatură didactică. După intrerea în “Junimea”, Creangă începe să publice o serie de poveşti, începută cu “Soacra cu trei nurori “. Creangă a început să scrie şi literatură la îndemnul prietenului său, Eminescu.În ziarul “Era nouă “ din 7 ianuarie 1890, un autor anonim  stipulează că autorul “Amintirilor din copilărie” a fost descoperit de Eminescu, după ce s-a răspopit şi a rămas institutor, pe când Eminescu era revizor şcolar în judeţul Iaşi, în anul 1874.
George Panu în amintirile sale din “Săptămâna”, 1902, nr.21, p.190, scrie că Eminescu şi Creangă veneau împreună la şedinţele “Junimei” şi apoi plecau împreun㔺i se înfundau pe la vre-un crâşmar din părţile exterioare ale oraşului. Acolo nu se puneau pe băut, cum se pretindea, sau cum se crede-căci mulţi cred că aceasta ar fi ruinat sănătatea şi a lui Eminescu şi a lui Creangă;-nu, ei se puneau să trăiască viaţa care le plăcea lor, viaţa simplă şi primitivă. Era o plăcere pentru ei ca să se aşeze întrt-o odaie din fundul unei crâşme, pe laviţi de lemn, cu braţele rezemate de o masă murdară…Creangă, istorisind poveşti din bătrâni şi de la ţară, Eminescu croind versuri, cum ar trebui să fie poporul român… “

Artur Gorovei în “Şezătoarea “, citată mai sus, scrie că” moş Creangă avea un cerdac lat, acoperit de streaşină, acolo scria el, şedea Eminescu zile întregi, tolănit pe o saltea, cu ochii pironiţi pe dealul Ciricului; acolo a scris el Doina”
În articolul din “Şezătoarea,” V, Teodorescu-Kirileanu scrie că manuscrisele lui Eminescu “bâjbâe de glume populare, de asemenea şi ale lui Creangă“.
Ilairie Chendi  concluzionează într-n articol publicat în 1910 subliniază că pe cei doi îi lega “dragostea de patrie, poporanismul în limbă şi literatură; adoraţia trecutului: cultura naţională(… )„