ZIUA FEMEII

S-a hotărât să există o zi pe an în care Mahomed să vină la munte.
S-a hotârât să există o zi pe an în care râurile să se întoarcă la izvoare.
S-a hotârât să există o zi pe an în care
infinitul să stea în picioare și să devină număr finit,
întocmai cum și-a dat nemurirea pe murire,
Hyperion-ul lui Eminescu.
Ba mai mult, să umble printre oameni.

Totul, însă, ”în numele EI”!
În numele ei, cu și fără ghilimele!

În acea zi soarele cade pe locul al doilea al interesului,
de florile se deschid direct în buchete.
E o zi numai de lapte și miere,
cu o curgere într-un singur sens.
Giratoriu.

Așadar, în acea zi, de voie sau de nevoie,
femeia este luată de la cratiță,
de la făcut curățenie, de la spălat haine,
de la făcut și îngrijit copii,
de la făcut mâncare, de la pus murături,
uneori de la săpat în grădină, de la muls,
de la tăiat lemne etc.
este îmbrăcată frumos, fardată,
aranjată la păr de un hair stylist,
și cu o lesă potrivită de complimente
este urcată pe un soclu unde, arătată cu mâna,
este convinsă că trebuie să pozeze în ființă fericită,
uitând de certuri, uneori de amanta consoartei,
alteori chiar de palme.

Toate luminile ipocriziei sunt pe ea
și toți din jurul ei devin poeți de ocazie,
fiecare cu ce poate și știe.
În ziua aceea este noaptea în care s-a hotărât
că toate pisicile trebuiesc să fie albe,
și ea, femeia, trebuie să trăiască euphoria statutului,
de a trebui să fie pisică albă,
indiferent de culoarea sa adevărată.
E o inflație de Feți-frumoși în jurul ei
și de promisiuni de ”trai pe vătrai”.

În acea zi, toate minciunile, vinovate sau nevinovate,
trebuiesc să fie crezute.
Amăgirea este luată ca un rău necesar.
În această zi, din prea plin de cuvinte,
prețuirea sinceră, abia de mai poate să mai scoată capul în lume,
rușinându-se de propria naivitate,
de a se fi crezut singura.

Apoi, brusc, ca o lovitură de secure în moalele capului,
a doua zi, masa e strânsă,
toate părțile din jur sting lumina reflectoarelor,
soclul este tras ca un preș de sub picioarele femeii,
și aceasta, gata să cadă și să se rănească,
este trimisă cu bruscă delicatețe
înapoi la cratiță,
la făcut curățenie, la spălat haine,
la făcut mâncare, la pus murături,
la făcut și îngrijit copii,
uneori la săpat în grădină, la muls,
la tăiat lemne etc.,
semn că s-a terminat comedia.
Apoi, tabula rasa, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat,
dându-i-se înapoi, inclusiv dreptul de a tăcea.

Soarele este repus din nou în drepturi pe boltă, ca înainte,
florile au din nou dreptul să se deschidă solitare,
fără obligativitatea de-a se desface direct în buchete.

Apoi, pe soclu, se urcă înapoi,
toți cei care au fost pe el în tot restul anului.
Își focalizează pe ei reflectoarele
și inspectează cu mare atenție soclul,
dacă nu cumva în acea unică zi pe an,
femeia să fi făcut ceva stricăciuni sau să fi lăsat murdărie,
în încercarea de a mima fericirea.
Apoi toți cei urcați din nou pe soclu,
trăiesc 364 de zile pe an, ca în sânul lui Avram,
până la anul, când iar pentru o zi, împrumută sânul!

Răzvan Ducan

6 martie 2019