Cosmina Marcela OLTEAN
Ziua Mondială a Artei a apărut la inițiativa Asociației Internaționale de Artă, în cadrul celei de a XVII-a Adunări generale din 2011, de la Guadalajara, Mexic, iar celebrată pentru prima dată a fost în 2012. Uniunea Artiştilor Plastici din România este membră a Asociaţiei Internaţionale de Artă. A fost aleasă această zi pentru a celebra contribuița artei și a oamenilor de artă la viața culturală, dar și pentru a aduce un omagiu pictorului, sculptorului, arhitectului şi umanistului italian Leonardo da Vinci. Data la care se celebrează Ziua Artei, 15 aprilie, coincide cu data nașterii marelui artist și savant.
Regăsim arta în diferite forme, dar principalele categorii au fost stabilite prima dată în Grecia antică și erau arhitectura, pictura, sculptura, muzica, literatura şi dansul, apoi din 1911, acestora li s-a adăugat și cinematografia, considerată cea de a şaptea artă.Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania