Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

ZOE DUMITRESCU BUȘULENGA

 

ZOE DUMITRESCU BUȘULENGA (1920-2006)

Născută la 20 august 1920, Bucureşti.

Studii muzicale la Conservatorul „Pro-Arte”, apoi juridice şi filologice (anglo-germanistică, istoria artelor), 1970 – doctorat: Renaşterea – Umanismul – Dialogul artelor.

Bogată activitate didactică: Preşedinta Comitetului Naţional Român de Literatură Comparată; Visiting Professor la Universitatea din Amsterdam (1972); membru corespondent al Academiei Române – 1974; Membru titular al Academiei Române – 1990; Vicepreşedintă a Academiei Române (1990 – 1994); Preşedintă a Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române; Director al Şcolii Române din Roma (Accademia di Romania) (1991 – 1997).

Autoarea unor importante volume de istorie literară, literatură comparată, istoria culturii, analize stilistice, memorialistică etc., printre care: Ion Creangă (1963), Surorile Brontë (1967) Renaşterea, umanismul şi dialogul artelor (1971; ediţia a II-a, 1975), Valori şi echivalenţe umanistice (1973), Sofocle – contemporanul nostru (1974), Eminescu – cultură şi creaţie (1976), Periplu umanistic (1980), Itinerarii prin cultură (1982), Eminescu şi romantismul german (1986), Eminescu. Viaţa – Opera – Cultura (1989), Ştefan Luchian (1993, în colab.). Muzica şi literatura (3 vol., 1986, 1987, 1992).

Membră în Comitetul Executiv al Asociaţiei Internaţionale de Literatură Comparată (1973-1979), Academie Européenne des Sciences et des Arts la Paris (1988), Academia Europaea Londra (1993); Premiul internaţional „Herder“ (1988); Premiul „Adelaide Ristori“ (1993), Comandor al „Ordine al Merito della Repubblica Italiana“ (1978), „Grande Ufficiale“ al aceluiaşi ordin (1996), Ordinul bulgar „Sf. Metodiu şi Chiril“ (1977).

 

MAICA BENEDICTA

(Zoe Dumitrescu Buşulenga):

Să-l apărați pe Mihai!

Mărirea şi decăderea Ipoteştilor…

Autor: www.ştiri.botosani.roF. Toniţa

Rostul acestui articol, pe lângă apropiata zi, 20 august, în care Zoe Dumitrescu Bușulenga (Maica Benedicta) ar fi împlinit 89 de ani, este dublat de durerosul și incredibilul Ipotești, sfârtecat în această perioadă de rapoarte, sesizări penale, nepotisme și ordinare aranjamente, fapte de care greu se vor spăla locurile devenite sacre pentru milioane de români.

De ce Zoe Dumitrescu Bușulenga?

Recunosc și îmi asum ocolișul pe care îl voi urma în a vorbi despre Eminescu folosind un exemplu prea puțin cunoscut, dar deja atacat la drumul mare.

Însă un fapt extraordinar, un moment divin al spiritualității românești s-a petrecut în urmă cu trei ani, într-un spital din Iași, unde Zoe Dumitrescu Bușulenga, devenită între timp Maica Benedicta, le transmitea apropiaților săi de pe patul de moarte: SĂ-L APĂRAȚI PE MIHAI!

Cuvinte devenite între timp testamentare, dătătoare de suflu pentru mii de tineri care au avut apoi curajul de a căuta drumul deschis de Maica Benedicta.

O viață închinată lui Dumnezeu, dăruită în final cu totul credinței. Maica Benedicta a rămas în conștiința românilor ca un punct luminos, atât de luminos încât nu de puține ori a orbit și a năucit de-a binelea ,,geniile” contrafăcute, stârnind în ele patimi negre, greu de bănuit.

De ce Ipoteștiul nu i-a dăruit Maicii Benedicta prilejul de a locui, măcar o lună pe an, pe aceste meleaguri? Bineînțeles, în detrimentul unor ,,personalități” consumatoare de fonduri!

De ce Văraticul a strâns zeci de ani la rând sute de intelectuali, academicieni, scriitori, pictori, preoți și monahi, studenți și elevi, toți veniți să o asculte pe Maica sălășluită într-o chilie modestă?

De la Părintele Anania la Eugen Simion, de la pictorul Horia Bernea la mari părinți ai României, toți s-au perindat și au poposit la cea care îi încarcă spiritualicește cu Eminescu.

Maica Eufrosina, cea care a fost alături de Maica Benedicta încă din anii 80, își nedumerește și astăzi zilele: De ce încă nu o cunosc toți românii pe Zoe Dumitrescu Bușulenga? Cine este interesat de apăsătoarea tăcere care se menține asupra unui nume atât de luminos?

,,Aveam vreo 15 ani când am ajuns aici, la Văratic, în casa asta. Atunci am auzit prima data numele Doamnei Bușulenga. Venea atunci la prietena sa, Valeria Sadoveanu, care locuia aici după ce, la moartea lui Mihail Sadoveanu, comuniștii le-au luat casa pentru muzeu. Venea aici, în casa Părintelui Roman Braga și a surorii lui, Maica Benedicta, și Lili Teodoreanu, soția lui Ionel Teodoreanu. Auzeam toate aceste nume, fără a ști nici măcar foarte bine ce reprezintă ele în cultura română”, povestește Maica Eufrosina, rămasă astăzi singură în casa de sub pădurea Văraticului.

Singură, dar asaltată zilnic de oamenii dornici să vadă locul unde a nădăjduit Zoe Dumitrescu Bușulenga. Îi primește pe toți. Scoate, ca pe vremea Valeriei Sadoveanu, un șerbet servit în paharul cu apa, și povestește, la umbra copacilor din curtea largă și atotcuprinzătoare.

,,Am înțeles, pe măsură ce creșteam, cine sunt acești oameni. Veneau zeci de academicieni, sute de studenți și elevi. Zoe Dumitrescu Bușulenga vorbea cu toți, se cobora la nivelul tuturor. În special cu tinerii, cu elevii vorbea foarte mult. Era îngrijorată de nivelul atât de scăzut al cunoștințelor cu care tinerii ies din școală. După ce plecau elevii, o vedeam vorbind cu mâhnire despre faptul că profesorii nu mai sunt interesați de conștințele elevilor lor, că nu mai trezesc în ei dorința de cunoaștere.”

Maica Eufrosina, coborâtă din pruncie în mânăstire, a învățat lângă Maica Benedicta sensul și importanța Cuvântului. A fost cel mai apropiat observator, timp de treizeci de ani.

,,A fost un geniu, de o inteligență sclipitoare, până în ultima clipă a vieții”, mărturisește Maica Eufrosina cu privirile întoarse în anii atât de frumoși.

Este impresionată încă de caracterul foarte puternic al omului Zoe Dumitrescu Bușulenga.

,,S-a călugărit târziu, cu câțiva ani înainte de a muri, chiar dacă venea la Văratec de prin anii 80. Avea o viața creștină demnă de marii monahi. Ținea postul cu sfințenie. Mi-amintesc cum, într-o vineri, a spus că nu mănâncă nimic până la ora 6 seara, și că abia atunci va manca doi cartofi copți. Mă îndemna să fac același lucru. Eu, recunosc, mi-am zis: eu voi mânca o salată, nu pot sta până diseară. Dar când am ajuns în bucătărie m-a cuprins o stare nefirească: cum adică, ea, un mirean, poate, iar eu, călugăriță, nu pot. M-am întors și în ziua aceea am mâncat abia la opt seara, împreună, cartofii copți. Nici măcar fierţi nu îi voia”, spune Maica Eufrosina.

Apoi, într-o zi, Zoe Dumitrescu Bușulenga a plecat de acasă. S-a întors luminoasă, strălucind de fericire.

,,Am observat la gâtul ei o cruce mare, dar mi-am zis ca așa îi plăcea să poarte. Intr-un târziu, mi-a mărturisit: Maica Eufrosina, să știi că m-am călugărit!”, își amintește maica de la Văratic.

,,Fusese la Părintele Iustin Pârvu, la Mânăstirea Petru Vodă, unde s-a călugărit. M-am întristat că nu a făcut acest lucru la noi, la Văratic. M-a văzut necăjită și mi-a spus: Uite, pentru bucuria dumitale, mi-am luat numele Maicii Benedicta, prima maică din casă”.

Următorii ani au fost de credință adâncă, în care s-a rugat și a purtat pe brațe, cu răspundere, ,,trupul” mutilat de cuvinte al lui Mihai Eminescu.

Suferea cumplit la atacurile detractorilor, la neobosita trudă a unora de a îndepărta Poetul de neamul său. A început să ducă o asiduă muncă de culturalizare a tinerilor, de convingere a acestora asupra nevoii de modele. Până în ultima clipă a vieții.

A visat să refacă la Văratic casa în care locuia Eminescu atunci când o vizita pe Veronica. Nu a reusit. Casa așteaptă și astăzi. Ruina sprijinită doar de pădurea din apropiere, cu fața spre satul de maici în care poposește mormântul Veronicăi.

Prin testament, Maica Benedicta a cerut să fie înmormântată la Putna, loc unde, de câțiva ani, Părintele Dosoftei continua munca Maicii, printr-un colocviu anual desfășurat în ziua de 20 august.

Străbătând Văraticul de la un cap la altul, de sus în jos, nu ai cum să nu te întrebi ce îi lipsește Ipoteștiului pentru a te face să simți frumusețea, adâncimea spirituală a unui loc datator de Eminescu.

Dar, oare, ce îi prisosește aceluiași Ipotești?



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.570 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5