Primit pentru publicare: 3 dec. 2016
Autor: Ion ISTRATE
Publicat: 3 Dec. 2016
Republicat: 3 Dec. 2017
Prefața unei cărți care va fi actualizată într-o ediție adăugită și revizuită pentru republicare în anul 2018.
Procesare și adaptare: Dorina RODU

O notă necesară!
Din auzite și, mai concret, dintr-o discuție cu Mircea Pușcașu, înțeleg că folcloristul Ilie Pascal trece prin momente lipsite de confortul unei mobilități cu care era obișnuit. Astăzi, 3 decembrie 2017, își sărbătorește a 95-a Aniversare acasă lângă copii, nepoți, strănepoți, prieteni și cunoștințe apropiate.
LA MULȚI ANI!

MARCĂM STEJARII. ILIE PASCAL – 95

UN SIMBOL, UN # (DIEZ) AL VALORILOR TRADIŢIONALE

Astăzi, 3 decembrie 2016, ne-am bucurat cu toţii fiind alături de Domnul Ilie Pascal, renumit folclorist al Ţinuturilor Nordului Moldav, la aniversarea zilei de naştere. Sărbătoritul nonagenar, participant la luptele de la Păuliş pentru eliberarea Ardealului de sub ocupaţia hortisto-fascistă, martor ocular al celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost onorat de prezenţa unor ofiţeri superiori ai Armatei Române: Col. Gabi Dascălu, comandantul Garnizoanei Zonale Iaşi; Col. Constantin Florea, comandantul Garnizoanei Botoşani; Col.(r) Gheorghe Timofte, preşedintele Asociaţiei ,,Cultul Eroilor” Fil. Botoşani şi Col.(r) Florea Macovei, directorul Casei Armatei Botoşani. (notă la ediția din 2016)

Ca de fiecare dată, încerc, şi acum, să justific titlul dat acestui eveniment, care, după mine, s-ar mai fi putut înscrie şi aşa: ,,Ilie Pascal – 95, un spirit autentic românesc”.
Ne este cunoscut faptul că, uneori, la începutul unui portativ sau al unei note se aşează simbolul ,,#” pentru a ridica valoarea în execuţia muzicală cu un ton sau un semiton. Pe de altă parte, simbolul ,,#” (diez), ,,hashtag”–ul, aşa cum îl cunoaştem din reţelele de socializare ale mediului virtual, implică rolul de a organiza şi ordona mesajele despre grupuri de participanţi şi subiectele discutate cu scopul de a obţine un impact major şi eficace sau pentru a înlesni căutare a ceea ce interesează. Şi pe tastatura telefonului mobil se găseşte acest simbol ,,#”, folosit pentru a trimite informaţii sistemului de operare al acestui dispozitiv.
Judecând după înţelesul din această succintă argumentare, am considerat că e potrivit şi necesar să dau un asemenea titlul, în care m-am aplecat asupra a ceea ce mi-am propus de a ,,marca un stejar” din această parte de Ţară Românească. Şi Ilie Pascal, şi Georgică Manole, şi Gheorghe Burac, şi Teodor Epure, şi Ovidiu Chelaru, şi Mihai Palaghia, şi regretatul Mihai Munteanu, şi mai sunt încă mulţi, pentru mine reprezintă simbolul unui mod de viaţă, unde capacitatea muncii profesionale şi cultural–spirituale a fost pusă, cu prioritate, în slujba comunităţilor săteşti.
Domnul Ilie Pascal, deşi din 95 trece în 96 de ani de viaţă, viaţă cu rost şi împliniri măreţe prin toate cele patru perioade istorice străbătute, la fel de viguros, şi acum, îi dăinuie harul de a munci în ale scrisului, pentru că are încă foarte multe de spus. Şi totul este activat şi reactivat de un crez, un ideal propriu, de a menţine şi conserva o atitudine adecvată, în primul rînd, faţă de valorile tradiţionale. Viaţa şi faptele Domniei sale i-au conturat profilul unei personalităţi de excepţie, ancorându-se pentru succesiunea generaţiilor viitoare ca un simbol, care a pulsat valoarea şi va genera mereu un adaus la valenţele folclorului românesc. Un efort cu ţinta de a străluci preţioasa zestre, ca o solemnă făgăduinţă strămoşească, o dorinţă nestrămutată şi neafectată de factorii externi muncii proprii din mediile sociale diferite ca forme de guvernământ şi doctrine aplicate, pe care le-a confruntat.
Călăuzit de un principiu cunoscut, consideră că avem datoria să conservăm şi să promovăm nealterabil folclorul românesc, pentru că noi nu moştenim zestrea înaintaşilor noştri; această moştenire e a copiilor noştri, a celor din viitorime, iară noi, doar, am împrumutat aceast tezaur de la generaţiile ce vin.
De aceea, Ilie Pascal a protejat valorile tradiţionale şi a promovat folclorul în maniera gândită şi consacrată de Domnia sa, specifică simplităţii şi clarităţii caracteristice lumii satului. Cărţile Domniei sale se constituie într-o operă tot atât de valoroasă în convingeri şi concepte, precum a marilor învăţaţi. Diferenţa constă în aceea că metodele de abordare, modul de exprimare, limbajul folosit şi fondul acestuia sunt aşezate în stiluri diferite, în forme specifice celor cărora li se adresează pentru a fi înţelese. Creatorul, purtătorul şi beneficiarul folclorului este mulţimea, o masă de oameni cu bagaje intelectuale diferite. Din această perspectivă, va trebuie să adâncim analiza pentru a constata adevărata valoare a ostenelii şi rezultatelor ei, care aparţin autorului, un exemplu, un imbold pentru a întări nevoia de reactivare a unui curent de opinii şi acţiune, care să urmărească ridicarea culturală, economică și politică a locuitorilor din mediul rural, ca principal factor în dezvoltarea satelor şi promovarea culturii tradiţionale. Unii vor zâmbi sarcastic, dar realitatea ne arată că în mediul rural îşi face loc, destul de îndesat, incultura, lipsa de bun simţ şi respect, mitocănia şi multe alte tendinţe neadecvate, care alterează neîndoielnic relaţiile tradiţionale, valorile morale şi sociale.
Adevărul pur despre viaţa şi munca înmănunchiate într-un ,,modus vivendi” specific Domnului Ilie Pascal, realitate percepută de toţi cei care l-au cunoscut sau îl cunosc, îmi limitează meritul publicării unei cărți din seria ,,Marcăm Stejarii”, colecția ,,Virtutea Sătească”, care va fi actualizată prin adăugire și revizuire pentru republicare, 2018.
Simbolul ,,#folcloristul”, dacă îl vom folosi atunci când vorbim despre Ilie Pascal, nu l-am determinat eu, ci faptele muncii Domniei sale ca sumă a calităţii în îndemnuri pentru sensurile trăirii pământeşti şi a valorilor moral-spirituale demne de urmat, pe care le descoperim în cele 30 de cărţi scrise şi publicate până acum, ca dovezi ale atributului ,,specialist în folcloristică”.

În postura de #folclorist, Ilie Pascal nu numai că şi-a trăit şi-şi trăieşte viaţa pe modelul tradiţional sau că a pus în cărţi ceea ce se purta şi se poartă din vorbă în vorbă, din om în om, din generaţie în generaţie, dar, ca specialist în domeniu, a şi teoretizat despre folclorul românesc, arătând că: ,,[…]În limba română cuvântul folclor a apărut mai târziu faţă de alte popoare europene. De exemplu, francezii întrebuinţau expresia ”Traditions Populaires”, italienii întrebuinţau expresia ”Tradizioni Populari”, spaniolii întrebuinţau expresia ”Saber Popular”. Popoarele latine mai foloseau pentru folclori denumirile: ”Demopsihologia”, sau ”Demopsihologin”, iar grecii ”Lografia”. Popoarele germane au întrebuinţat cuvântul ”Volkskunde”, ”volk” înseamnă ”popular”, iar ”kunde” înseamnă ”ştiinţă”./ La noi termenul de folclor apare pentru prima dată într-o Recenzie din 1882, apoi se răspândeşte prin Nicolae Iorga, în 1890. Mai târziu Gr. Tocilescu, pronunţă clar în lucrarea sa ”Materialuri Folkloristice”. La noi s-a luat problema în serios, s-a creat Institutul de Etnografie şi folclor, trecându-se folclorul în rândul Ştiinţelor./ Folclorul este ştiinţa care se ocupă cu creaţia artistică a maselor populare de la sate şi oraşe, păstrată anonim prin tradiţia orală, de-a lungul veacurilor în care se reflectă viaţa prin toate aspectele şi în continuă transformare. Deoarece folclorul se crează sincretic, elementele sale fiind indivizibile, ele sunt cercetate separat numai cu un scop didactic./ La noi, la români folclorul este foarte important. Vasile Alecsandri spunea: ”Românul este născut poet.”, fiecare persoană românească are de spus ceva din cap ca să fie mai bine înţeles. Expresia ”E greu de cap” arată ceva despre o persoană, dar pe înţeles intim; sau expresia ”Vezi-ţi de lungul nasului” afirmă ceva care arată caracterul unei persoane ce trece peste puterile sale intelectuale, (fudulia)./ Folclorul arată viaţa unui popor. Iată ce spunea marele George Enescu despre folclor: ”Folclorul este cartea de identitate a neamului nostru românesc”./ Începând de la daci şi romani, de la Mircea şi Mihai, de la Ştefan şi Cuza, toată istoria o găsim în folclor. Folclorul ne arată trecutul, prezentul şi viitorul nostru./ Iată de ce trebuie acordată o atenţie deosebită acestui fenomen care ne caracterizează prin gura anonimă a neamului românesc. Şi ca să ne dăm seama ce este folclorul voi prezenta în continuare toate formele şi aspectele îmbrăcate de folclor. Fac această împărţire după indicaţiile date mie de către doamna Emilia Comişel – Dr. porf. Univ. cercetător al Institutului Naţional de Etnografie şi Folclor de la Bucureşti […]” (PASCAL, ILIE: Am trăit în 4 perioade istorice (1922-2015), Botoşani, Ed. Agata, 2015; pg.173).

Până înspre anii senectuţii, perioadă a vieţii când s-a dovedit un principal actor al socialului comunităţii săteşti, implicat direct în realizarea şi participarea la toate obiceiurile satului, Ilie Pascal a scris şi publicat şase cărţi: Folclorul din judeţul Botoşani, Casa Judeţeană a Creaţiei Populare – 1969; Monografia istorică a comunei Mitoc, 1969; Monografia folclorică a comunei Mitoc, 1969; Cumătria la Mitoc, Conservatorul din Iaşi – 1987; Nunta la Mitoc, Conservatorul din Iaşi – 1988; Înmormântarea la Mitoc, Conservatorul din Iaşi – 1989.

Din anii senectuţii, fără a observa o slăbire a funcţiilor intelectuale, dimpotrivă, avem o importantă zestre scrisă în 24 de cărţi, palmares ce include ,,Viaţa şi sănătatea omului”, Ed. Agata, Botoşani – 2016 şi ,,Nunta Românească din Străbuni” – teatru în 11 acte scenice, Ed. Agata, Botoşani – 2016. Cea mai importantă şi mai masivă lucrare scrisă şi publicată este Monografia Folclorică a Zonei Mitoc, 4 volume însumând 1.200 de pagini: vol.1, Ed. Axa, Botoşani – 2004; vol.2, Ed. Axa, Botoşani – 2005; vol.3, Ed. Axa, Botoşani – 2006; vol.4, Ed. Quadrat, Botoşani – 2007. ”[…]La vârsta de 85 de ani a reuşit şi şi-a văzut visul împlinit publicând Monografia Folclorică a Zonei Mitoc, în 4 volume, ce cuprind peste 1200 de pagini. Cartea este o mare realizare, doarece reuşeşte să facă nepieritoare istoria locurilor natale, obiceiurile strămoşilor, viaţa sub toate aspectele ei […]. Această monografie realizează o legătură dumnezeiască între autor şi satul natal, deoarece e scrisă cu pana înmuiată în cerneala amintirilor a anilor şi a multor trăiri personale.[…]”. (LUŢUC, PAULA: Prefaţa la vol. Pasteluri, Ilie Pascal – Botoşani, Ed. Agata, 2016; pg. 13).

Punerea în scenă a unei piese de teatru ,,Nunta Românească din Străbuni”, carte lansată astăzi, în care se surprinde obiceiul nunţii tradiţionale, nu se referă numai la petrecerea efectivă a nunţii, ci este un întreg procedural din momentul când tinerii se cunosc şi până ajung să-şi unească destinele într-o viaţă de familie. Totul începe de la schimbul de vorbe ,,întâmplătoare” sau ,,neîntâmplătoare”, apoi întâlnirile ,,neîntâmplătoare” la Căminul cultural, la şezători, apoi participarea la hora satului (Tabloul II din scenă), tradiţia închinării colacului, în prima zi a anului – de Sf. Vasile, tânărului care a scos fata la joc în Hora Crăciunului (Tabloul III – Colăcăria), apoi peţitul (stărostirea, mjlocirea căsătoriei), împăcarea (învoiala pe baza unor promisiuni certe de zestre pentru viitoarea familie – amanetul), logodna şi planificarea nunţii (Tabloul IV), invitarea la nuntă cu muzica prin sat (Tabloul V), cununia religioasă şi întoarcerea de la cununie (Tabloul VI şi VII din scenă), petrecere şi masa mare, dezgătitul miresei (Tabloul VIII), chemarea (Calea primară), când tinerii însuraţi merg cu daruri la părinţii miresei şi la naşi, unde stă la masă şi se serveşte borş de găină, friptură, găluşte, vin ales şi rachiu ,,a întâia” (Tabloul IX). Obiceiul nunţii se încheie cu aducerea colacilor naşilor de cununie, ca gest de respect (Tabloul X).

Şi ,,Mărgeluţe hazlii”, şi ,,Clopoţei şi hăi, hăi…”, şi ,,Povestiri de la Rai şi de la Iad (de la martori oculari)”, şi ,,Un crai fără coroană”, şi ,,Dragostea nu are vârstă”, şi ,,Pasteluri”, şi ,,Folcorul din judeţul Botoşani”, şi ,,Nunta Românească din Străbuni” şi toate celelalte cărţi, pe care le-a scris şi publicat, reprezintă o muncă asiduă de o viaţă pentru culegerea şi studierea sistematică a folclorului românesc specific zonei de nord din Lunca Prutului.

Filosofia, propagarea ideilor şi conceptelor despre viaţă, atitudini în relaţiile interpersonale, din cadrul acţiunii sociale tradiţionale, le găsim în cântecele populare şi strigăturile rostite la hore sau cu diferite prilejuri privind unele momente marcante din viaţă. La horele din sat şi la diferite petreceri, auzim strigături, care spun totul prin subtilitatea formei şi conţinutului: […]Pune-o jos, pune-o jos/ Şi sărut-o cu folos/[…] Auleu şi auleu/ Să vie şi rândul meu/ […] Pentru tine mai Vasâli/ M-o bătut mama trei zâli./ Să mă bată cât de tare,/Pentru tine nu mă doare. […]Mândra s-o lăudat,/ C-are poale de bumbac/ Dar am văzut la joc/Că n-are poale deloc. […] Ui, săracu ghini sare,/ Nu ştiu acasă ce mai are,/ Cociţa şi iţâli/ Cotruţa cu mâţâli. […]Dragi îmi sunt oiţâli/ Când le cresc/ Ca la fete ţâţâli/ Ţâţâli cât nucile. […]Haide roată, rotiliţă/ Fata neichii copiliţă/ Astă vară sugea-i ţâţa/ Şi-acum neichii guriţa. […]Eu sunt floare de cicoare/ Cine mă sărută moare/ M-a sărutat un băiat/ De trei ori a leşinat./ M-a sărutat şi-un voinic/ Şi lui nu-i-a fost nimic./ Încearcă şi dumneata/ Să mă săruţi de-i putea,/ Şi dacă te-i muia/ Ce bătaie ţi-o mai da./…Hai încearcă, nu mai sta! […]Ciobănaşul de la oi/ Cum stă vara printre ploi/ Azi o bura, mâine- o bură/ N-are cine să-i dea o gură! […]De trei ori era să mor/ După poale de fuior./ De cinci ori era să zac/După poale de bumbac! […]Verde una, verde două/Nu mai cloci bade ouă!/ Vină-aicea so mă gioci/ Şi pe urmă poţi so pleci,/ Dacă eşti de-aciia blegi. […]Păhăruţ nu tremură/ Ca te-o be, nu te mânca!/ Păhăruţ i cat un cui/ Când îl pui la gură nu-i!/ Păhăruţu-i cât o cioară/ Când îl pui la gură zboară!/ Moşule harabagiu/ Adă sticla cu rachiu!/ Bună-i sticla ne-ncepută/ Şi femeia cea stătută! […]Găinuşă făr` de pene/ Du-i noroc fetiţei mele,/ […] Să trăiască mireasa/ Să mânânce găina./ Că şi-o găsit fericirea! […]Ardă-te-ar focu băiete/ Că mai sărutat cu sete/ Şi mi-a rupt rochiţa în spate/ Şi trei nasturi de la ghete! […] Iu-hu hu, iu-hu hu,/ Baba vrea şi moşu nu. […] Ce pot să însemne toate acestea decât stări de spirit, nevoi, cerinţe, dorinţi, impliniri şi neîmpliniri, mai aproape toate predispuse, înclinate spre senzual, un evident conotativ erotic. Şi toate acestea sunt departe de vulgarismul străzilor şi barurilor de astăzi, unde fără jenă se rostesc expresii mitocăneşti de cea mai joasă speţă şi care au aceleaşi conotaţii. Dar, e mare diferenţa!

Şi tema problematicii economice și sociale, a asigurării celor necesare traiului şi nevoilor gospodăreşti, a liniştei şi sănătăţii în familie, a vieţii personale este la fel pusă în evidenţă cu ajutorul strigărurilor, toasturilor la diferite evenimente din viaţă s.a.m.d.: [..]Frunzuliţă mărgărit/ Bine-i doamne de trăit/ Când eşti pe lume fericit. [..] Să trăim şi să ne bucurăm la fel şi la venirea strănepoţilor noştri, flori dragi pe pământ. [..] Hai leliţă după mine/ Că eu am să te ţin bine,/ La moară nu te-oi purta,/ Nu te-i duce, nu-i mânca,/ Desculţă nu te-oi purta/ Că tu sângură-i umbla./ [..] Şase nefrămiore de in/ Cusute cu flori, cu hărnicie/ Din mică copilărie/ Nu mai să fie de-aici din casă,/ De la cinstita mireasă./ Să nu fie de la vecine/ Ca să păţim o ruşine. [..] Să trăiască doi părinţi/ C-au făcut copii cuminţi./ Au făcut şi i-au legănat,/ Bună cinste au căpătat./ [..] Ca şi pomii cei rodoşi/ Cu roadele ramurilor/ Cu rădăcina răcorilor/ Căci după cum nu este copac/ Să crească/ Să înflorească/ Şi rod să nu rodească/[..] Tot aşa nu este copil să se nască,/ [..] Să crească/ Să trăiască/ [..] Dar noi cu pasul păşim/ Şi păcate agonism./ i cu aceşti doi copii/ Părinţii au năcăjit/ Braţele de muncă ş-au rupt/ Pieptul mamei i-au supt/ Somnul şi l-au deşteptat/ Cuvântul vi l-au întunecat/[..] Şi cum nu se poate mânca/ Pâinea nesărată/ Tot aşa nu poate sta o fată nemăritată,/ Căci Dumnezeu a cuvântat/ Ca să meargă la bărbat,/ Dar la bărbat când a ajuns/ Rugăciunea i-a şi spus:/ Doamne-ajută acum şi mie/ Să fac o gospodărie./ Părinţii rău s-au întristat,/ Că fata merge la bărbat./ [..] Hai noroc şi sănătate/ Că-i mai bună decât toate!/ Să trăiţi cu toţii fericiţi,/ Să fim cu toţii mulţumiţi!/ Dragi copii!/ Să trăiţi, să vă-nvoiţi/ Viaţa să nu o urâţi./ Să aveţi viaţă cu dulceaţă/ Să vă laude şi alţâ/ Să aveţi minte Dumnezăiască/ Şi coroană –mpărătească,/ Domnul să vă dăruiască/ Şi nunii cei mari să trăiască!/ Să aibă bucurie de fini/ Şi finii de noroc/ Să fiţi cu toţii sănătoşi,/ Hai noroc şi sănătate/ Că-i mai bună decât toate!/ Să trăiţi cu toţii fericiţi,/ Să fim cu toţii mulţumiţi!/ [..] Dragi copii!/ Să trăiţi, să vă-nvoiţi/ Viaţa să nu o urâţi./ Să aveţi viaţă cu dulceaţă/ Să vă laude şi alţâ/ Să aveţi minte Dumnezăiască/ Şi coroană –mpărătească,/ Domnul să vă dăruiască/ Şi nunii cei mari să trăiască!/ Să aibă bucurie de fini/ Şi finii de noroc/ Să fiţi cu toţii sănătoşi,/ [..] Doamne binecuvintează/ Casa ce se întemeiază/ Că-s tineri din sat la noi,/ reau să scape de nevoi./ De-acum la cununie/ Preotul o să-i îmbie/ Să trăiască civilizat,/ Să fie fruntaşi în sat./ Să se-nţeleagă frumos,/ Casă bună şi bogată/ Şi casă îmbelşugată./ Trăiţi viaţa bucuroşi/ Şi să-aveţi copi frumoşi/.Să trăiţi într-un Mulţi Ani,/ Mai bine de-o sută ani!/ [..] Să trăiţi, să înfloriţi/ Ca merii/ Ca perii/ În mijlocul verii/ Şi-n toamna cea bogată/ În toate-ndestulată. [..] Să fie într-un ceas bun, cu sănătate şi noroc la tinerii căsătoriţi!/.De casă mare, eu dăruiesc tinerilor 5 ha de pământ, o căruţă cu cai, plug, prăşitoare şi sămănătoare. Le mai dăruiesc suma de 1.000 de lei. Să le fie cu noroc şi sănătate!/ [..] Mulţumi socrilor mari pentru ele şi dorim tinerilor CASĂ DE PIATRĂ, cu sănătate şi noroc/ De casă nouă, dăm copiilor noştri suma de 700 lei, 2 ha de teren agricol şi un ha de fâneţe, o vacă cu viţel şi 10 oi. Să le fie cu noroc şi sănătate!/ Muzicanţilor le dau bacşiş 100 de lei [..] Să le purtaţi sănătoşi/ Şi să nu mai îmbătrâniţi/ Şi cu altele să v-noiţi!/ [..]De casă nouă, eu cu bunica, dăm suma de 1000 lei şi 3 saci cu făină de grâu. [..]
***
 Ilie Pascal s-a născut la 3 dec. 1922, Mitoc, judeţul Botoşani, din părinţii: Gheorghe şi Maria Pascal, cu rădăcini de negustori şi ţărani din Mitocul Botoşanilor. A absolvit Şcoala Normală de Învăţători Şendriceni – Dorohoi, după care a fost încorporat şi a urmat Şcoala de Ofiţeri Infanterie din Ineu, judeţul Arad.
Pe linie militară, a mai urmat, în 1961, cursurile de ofiţeri superiori din cadrul Academiei Militare, în prezent având gradul de Colonel în Retragere. A participat pe Frontul de Vest, în Al II-lea Război Mondial, pentru eliberarea Ardealului de Nord de sub ocupaţia hortisto-fascistă.
Cariera profesională. A muncit timp de 39 de ani ca învăţător, profesor de muzică şi director de şcoală în satul natal, Mitoc, jud. Botoşani, după ce în perioada 1951-1952, a fost învăţător la Vlăsineşti iar, apoi, un an la Drăguşeni, Botoşani.
Aprecierea muncii pe linie profesională şi culturală: Gr.I în Învăţământ; Titlul de Învăţător Fruntaş; Evidenţiat în Activitatea Culturală de Masă; Decoraţia a 30 Aniversare de la Proclamarea Republicii Populare Române şi Medalia Colectivizării Agriculturii.
Distincţii militare. Decoraţiile: Eliberarea de Sub Jugul Fascist; Crucea Comemorativă a Celui de-Al II-lea Război Mondial; Emblema de Onoare a Armatei Române.
Scriitor botoşănean: a tipărit peste 30 de volume în cărţi diferite; s-a evidenţiat, ca singur autor, prin publicarea Monografiei Folclorice a Zonei Mitoc, care cuprinde 1.200 de pagini.
În prezent, se remarcă cu dăruire în efortul cultural-obştesc botoşănean: în cadrul Casei Armatei Botoşani a înfiinţat Ansamblul Ostăşesc de Cântece şi Dansuri ,,Ştefan cel Mare”, pe care îl dirijează; este membru în Consiliul Director al Asociaţiei Naţionale ,,Cultul Eroilor”, Fil. Botoşani şi în Consiliul de Coordonare al Uniunii Vatra Românească, Fil. Botoşani; este Membru de Onoare al Clubului Cărţilor ,,Agata” şi redactor asociat al Rev. de cultură ,,Luceafărul” (Bt).