Marin IFRIM

Se adună tribul. Frecții retorice. Ședință de Consiliu local

Se adună tribul. Bătrânii municipiului. Frecții retorice. Silabe. Trăim mai nedemocratic
Decât pe vremea mușchilor de godzilă, comunitatea a evoluat, s-a curvăsărit. E mai
Academică. Știe ce face. Ce fel de ședințe sunt astea, în care nimeni nu votează
Decât pe dos, la comandă, n-o să înțeleg niciodată. Nu sunt acolo unde se votează.
Aș face rău și nu sunt în sensul lor unic. Stau și mă înjur singur. Mă imunizez. Încă
Nu știu de ce m-au greșit. Nu sunt ceea ce le trebuia lor, o maimuță în costum,
La protocol, în primărie, măcar o singură dată pe an. Un cetățean de onoare. Pardon.
Mă întorc la vorba tatălui meu: ”Tot ce faci să fie al tău. Să răspunzi”. E prea de tot.
Mai că n-am făcut tot. Sunt doar o urmă pe urma pașilor mei. Și merg înainte
Într-un fel ciudat, caut ziua de mâine, lumina de după noapte, orice ține de paiul
Celui gata de înec. Încă respir și nu am gâtlejul plin de flegme. Cred în mine.
Cred în trecerea mea peste vremurile lor năuce. Se adună tribul. În coliba de
Centrul junglei. Cu fripturi de carne de maimuță și cu vinuri din struguri somnoroși.
Lux peste tot. Numai poporul nu se adună. Are singurărăți sexuale, om la om
Fără diferența dintre una în alta, dragostea, ca o chestie de sex înviat la morgă ca la
Împărații dosului. Suntem în galantare, bucată cu bucată, aripă cu aripă, piepturi
Desoxate, pipote ploiase, organe priponite de organisme, afeceri de doi bani, frecții
La limbă în centrul junglei din centrul orașului centrat pentru centrul godzilelor.