Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    țară

    țară
    am trecut peste carpați
    ca o pasăre în zbor
    și-am văzut din depărtare
    cum se zbate un popor,
    peste munți și peste văi
    doar tăceri pustiitoare
    și o vară secetoasă,
    dominată doar de soare,
    într-o stână, mai la vale,
    ținem țințirim de morți,
    condamnați ca să se roage
    pe la fel de fel de porți.
    lângă vatra părintească
    păstrăm doina sub cărbuni,
    dorul nostru din vecie,
    ce ne vine din străbuni.
    din găvanele câmpiei
    am vărsat numai obol,
    pentru cât am urcat singuri
    soarele pe cerul gol.
    ca o țară-n părăsire,
    ruine sunt peste tot locul,
    parc-a ars-o, blestemată,
    numai patima și focul,
    doar ființa și destinul
    clădite cu meșteșug,
    încearcă să mai reziste,
    și-s trecute-adânc prin rug,
    doamne, ce blestem ne paște,
    mai întreabă visătorul,
    tot cu gândul la izvoare,
    îngânând doina și dorul,
    ce destin atât de aspru
    în ofrandele din grai
    încât ne-ai luat și speranța
    pentru petecul de rai.
    să plecăm cu toți de-aici
    căci stihia nu-i a noastră,
    cât mai este peste –ntinderi
    pata unui cer, albastră,
    oare vine-apocalipsa,
    turnul babel peste noi,
    de-notăm mereu prin grijuri,
    prin țărână și nevoi?.

    evul luminii e doar amintire,
    păunii umblă fulgerând moluzul ,
    bruiați de vuvuzele ni s-a speriat auzul,
    și ciocârlia s-a pitit, sărmana,
    tocmai în codru pe la sfânta-ana.
    ne vând cenușa fină de fenix,
    toți voiajori având mereu un fix,
    strângând averi și bani pe la chimir,
    căci sunt aleși și unși cu darul mir
    din znaga noastră și-au făcut palate,
    în numele dreptății, libertate…
    clopotnițe în cerul grav, bolnave,
    își plâng durerea-n piatra de agave,
    și-n despărțirea de păcat în oră,
    încet-încet ei pe toți ne devoră,
    își scaldă ochiul în exod prin vreme,
    cu darul lor și-apucături viclene,
    o țară-ntreagă s-a făcut de bașcă
    cu spiritul de turmă și de gașcă.

    drum de osândă urcă pelerinii
    către o golgotă în depărtare,
    au corpul plin de răni,
    cu crucea în spinare,
    cad din piroane cuie-nsângerate,
    ei, orgolioși ca toți mărunții,
    privesc la pelerini, prăvale munții,
    otravă, arme, trucuri cabotine,
    ca să le fie lor ceva bine.

    luna este plină, cerul e senin,
    mii de gânduri grele de departe-mi vin,
    fluturii de fosfor luminând vioi,
    e căldură mare, vara e în toi,
    tu, iubita mea, unde-s ochii tăi?
    gânduri peste șesuri, gânduri peste ape,
    unde-i gura ta ca să mă adape,
    ți-am uitat făptura tot visând la țară,
    ți-am uitat și pasul, glasul de vioară,
    ți-am uitat și ochii, plini de albăstrele,
    dar te am , iubito,-n visurile mele…

    sâmbătă, 28 iulie 2012



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    1 comentariu la acestă însemnare

    1. DMG spune:

      Poetul Ion Ionescu Bucovu, simtire romaneasca, atitudine civica si traire lirica…

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5