Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

„Chipuri şi Icoane” în Istoria Românilor

„Chipuri şi Icoane”
în Istoria Românilor, conturate de Nicolae Iorga

În acest an a fost tipărită o nouă ediţie a unei lucrări fundamentale a lui Istoria-romanilor-n-chipuri-s-icoane [800x600]Nicolae Iorga, Istoria Românilor în Chipuri şi Icoane, ediţia a III-a, cu o introducere de Andrei Pippidi, Editura Humanitas, Bucureşti, 2012, 450 p., colecţia Istorie. Vintage. Restituiri. Iniţial, subiectele şi materialele au fost „conferinţe academice” susţinute de tânărul autor la Societatea Femeilor Române din Bucureşti, ulterior reunite în 3 volume şi publicate cu titlul anterior amintit, în 1905 – 1906. Ediţia a II-a a fost tipărită în 1921, Editura Ramuri, Craiova. După mai bine de un secol, cartea a fost îngrijită de nepotul autorului, prof. univ. Andrei Pippidi şi reeditată într-o excelentă ediţie grafică, încă un pas important către N. Iorga, Opera Omnia.

N. Iorga a prezentat direcţii generale de evoluţie ale românilor în trecut, exclusiv politico – diplomatico – militare: instituţia domniei şi a doamnelor ţării; îmbrăcăminte; construcţii: locuinţe, biserici, mănăstiri; instituţia boierimii române; farmacia; hotarul românesc; viaţa socială; viaţa sufletească; călătorii interne şi externe; pictura şi scluptura; negoţul; meşteşugurile; bani şi unităţi de măsură; târguri şi oraşe în trecut: Botoşanii. Piese ale unui puzzle aparent, schiţe preliminare ale unei viitoare capodopere, reunite cu migală, compun un tablou al trecutului românesc cu acorduri cromatice neconvenţionale pentru începutul secolului al XX – lea, redau o istorie a românilor altfel, prin aspectele enumerate anterior. Astfel, Chipurile şi Icoanele sunt amprente concrete ale evoluţiei istorice româneşti, aşezate în firidele cuvenite în lunga galerie istorică a trecutului românesc. Cartea este, aşadar, o istorie a românilor prin aspectele şi evoluţiile particulare neglijate sau necunoscute cercetării istorice de acum o sută de ani, având cel puţin o dublă misiune, în concepţia lui Iorga: să completeze istoria generală a românilor, văzută şi concepută cromatic multi–secvenţial, într–un tablou general bine închegat; să popularizeze această istorie – puzzle în rândul românilor receptori, dar şi făuritori ai propriului lor trecut.

In vol. I, după Prefaţa (p. 27) lămuritoare, autorul a prezentat 56 de cripte ale voievozilor munteni, 53 ale voievozilor moldavi, 14 ale unor domni fanarioţi şi 8 ale unor domnitori pământeni, regulamentari şi, evident, a lui Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa – Iaşi, cât şi bisericile în care ei dorm somnul de veci (Mormintele domnitorilor noştri, pp. 29 – 65). Nu sunt uitate Doamnele române (pp. 66 – 87), N. Iorga prezentând câteva portrete reprezentative ale unor soţii domneşti care au stat de sprijin, de veghe şi de sfat în spatele tronului soţilor lor, mai mult sau mai puţin reprezentativi istoric. Îmbrăcămintea şi locuinţa românilor în evul mediu şi epoca modernă au fost strâns legate între ele, formând stiluri sau mode. Autorul a identificat cinci astfel de cazuri: românesc, oriental bizantin, apusean european, grecesc fanariot – otoman, ruso – austriac (Despre îmbrăcăminte şi locuinţă, pp. 88 – 108).
Viaţa socială a românilor, înţeleasă de istoric ca sumă a activităţilor de socializare a înaintaşilor nostri, cu amplitudini locale, regionale, naţionale sau chiar internaţionale, a atras atenţia lui N. Iorga. Autorul a identificat trei epoci, cu influenţele specifice timpului, în trecutul social al românilor: populară ţărănească; medievală bizantină – otomană; modernă vest – europeană (Viaţa socială a trecutului, pp. 109 – 138). Românii călători sau aşezaţi în străinătate – străini călători sau aşezaţi în provinciile româneşti – iată alte forme de socializare internă sau europeană: călătorii şi drumuri oficiale, politico – militaro – diplomatice, pribegii, „călătorii de plăcere”, alogeni stabiliţi în spaţiul intra- şi extra-carpatic etc. (Românii în străinătate şi străinii în ţările româneşti, pp. 139 – 156).

Volumul următor, al II-lea, prefaţat succint de istoric (p. 159), include referiri la activitatea de constructori a românilor în evul mediu şi în modernitate, cu referire specială la lăcaşurile religioase, pe care Iorga le vizitase cu pioşenie, curiozitate creştină şi interes ştiinţific (Vechiul meşteşug de clădire al rpmânilor. Bisericile şi mănăstirile lor, pp. 161 – 190). Activitatea complexă, multi-direcţională a românilor a fost călăuzită de câteva idei directoare, pe care autorul le-a enumerat şi le-a analizat succint: ideea creştină, romanitatea şi Renaşterea în forme autohtone, naţionalismul (Ideile conducătoare din viaţa poporului românesc, pp. 191 – 207). Complementar, N. Iorga a radiografiat şi matricea sufletească a românilor, definită astfel: „viaţa sufletească înseamnă înălţarea gândurilor şi desfăşurarea simţirilor în fiinţa omenească” (p. 220). Astfel, caracteristicile sufleteşti ale românilor sunt: traiul în legea creştină, scrisul în româneşte, şcoala şi educaţia în limba română, literatura naţională, conştiinţa naţională, comunitatea vieţii spirituale în spaţiul carpatic (Viaţa sufletească a poporului român, pp. 220 – 236). Întemeierea statalităţilor medievale româneşti a însemnat şi delimitarea frontierilor statale, marea majoritate a acestora fiind naturale: Nistru, Marea Neagră, Dunăre, Munţii Carpaţi. Autorul a prezentat evoluţia graniţelor statelor româneşti între secolele XIV – XIX, cu rapturile teritoriale româneşti din partea imperiilor vecine (Dezvoltarea hotarului Ţării Româneşti şi Moldovei, pp. 208 – 219).
Locul şi statusul boierimii române în evul mediu şi în modernitate a fost desluşit de istoric, care a evidenţiat originea, poziţia socială, politică, militară, culturală, relaţiile cu domnia şi cu Biserica Ortodoxă, rolul în politica externă etc. a clasei sociale conducătoare în statalitatea românească (Rolul boierimii noastre, pp. 237 – 249). Aspectele medicale ale trecutului românesc sunt, de asemenea, interesante. În consecinţă, N. Iorga a conturat un tablou general al evoluţiei serviciilor farmaceutice româneşti în secolele XVIII – XIX (Farmacia în Ţările Române, pp. 250 – 254). Din această galerie a manifestărilor trecutului nu putea lipsi firida urbanismului românesc. Botoşanean prin naştere, prin familie, prin copilărie, prin educaţie iniţială, N. Iorga a prezentat Un oraş românesc: Botoşanii (pp. 255 – 274): evoluţia târgului lui Botoş din sec. XIV până prin 1900, de la un sat închegat la Târgul Doamnei, apoi la al şaselea oraş al Moldovei, regresând într-un oraş de provincie, racordat totuşi la calea ferată, cu 2/3 din populaţie de origine evreiască. Vol. II se încheie cu un grupaj de 13 izvoare istorice epistolare domneşti şi boiereşti din secolele XV – XVIII (Alegere de acte contemporane, pp. 275 – 289).

Negoţul şi meşteşugurile în trecutul românesc este subtitlul vol. III, cel mai consistent şi mai închegat tematic dintre toate. În Prefaţă (p. 297) autorul a anunţat un viitor volum despre „viaţa femeiască din timpurile vechi”, cât şi alte două cicluri tematice: despre Biserica la români şi despre „oastea trecutului”, plănuit iniţial ca o serie de conferinţe în faţa unor ofiţeri activi sau în rezervă. Primul capitol al vol. conturează Meşteşugul de pictură şi sculptură în trecutul românesc (pp. 299 – 337), în care N. Iorga a prezentat: caracteristicile picturii şi sculpturii româneşti medievale, meşteri pictori şi sculptori, influenţele Apusului, odoare şi odăjdii bisericeşti, pictura şi sculptura în Ţara Românească în sec. XVI, tipografia românească, inscripţiile de pe morminte, inscripţiile de pe monedele sec. XVI, arta românească în sec. XVII, arta turnării clopotelor, tehnica realizării manuscriselor cu miniaturi, meşteşugul cusăturilor bisericeşti, pictura bisericească murală şi pe lemn. Negoţul în trecutul românesc (pp. 338 – 386) a fost prezentat din multiple puncte de vedere: trocul rural de produse; apariţia negoţului şi caracteristicile sale; negustori saşi, germani, armeni; căile de comerţ: drumul sibienilor, drumul braşovenilor, drumurile moldoveneşti, drumurile munteneşti, drumul tătăresc, drumul de la Marea Baltică la Marea Neagră; drumurile comerciale şi formarea statelor şi oraşelor feudale româneşti; vămile muntene şi moldoveneşti; ocuparea porturilor moldoveneşti de către otomani; furnituri româneşti către lumea otomană; negoţul românesc cu Europa centrală, estică, apuseană; cartiere, străzi şi prăvălii negustoreşti; organizare, bresle şi învoieli negustoreşti; bâlciuri, bazare, oboare şi iarmaroace; „învăţarea negoţului: viaţa unui băiat de prăvălie”; comerţ românesc şi comerţ european, neguţători români, europeni, levantini, armeni în sec. XVIII; comerţ şi porturi româneşti în epoca Regulamentului Organic.
Dar negoţul trebuia alimentat de meşteşuguri. În consecinţă, N. Iorga a prezentat Meşteşugurile la români (pp. 387 – 415): nomenclator terminologic; meşteri la sate, târguri, oraşe; bresle: organizare, activitate, datini; fabrici vechi de hârtie, sticlă, postav, lumânări etc.; berării; meşterii sec. XIX. Meşteşugurile şi negoţul aveau nevoie de unităţi de măsură pentru vânzare – cumpărare (alîş – veriş) şi de bani pentru plata produselor, taxelor şi serviciilor. Istoricul le-a explicat schematic (Bani şi măsuri, pp. 416 – 431), insistând asupra monedelor europene şi româneşti, asupra unităţilor de măsură a lungimii, suprafeţei, capacităţii, greutăţii. Volumul se încheie cu prezentarea unor surse istorice livreşti şi documentare. Astfel, în Apendice I (pp. 432 – 435), N. Iorga a inclus 6 „scrisori din arhiva Casei de comerţ sibiene Hagi Constantin Pop, cu privire la vechea zugrăveală”, iar în Apendice II (pp. 436 – 446) „Câteva privilegii de comerţ ale domnilor noştri”, de la începutul sec. XV până în 1819. Sinteza nu conţine Indici, o carenţă tot mai des întâlnită în volumele ultimilor ani, indiferent de factura acestora.

La 18/19 iunie 2012 s-au desfăşurat la Botoşani Zilele Nicolae Iorga 2012, organizate de Asociaţia Culturală „Nicolae Iorga” din Botoşani, condusă de d-na muzeograf Violeta Budăi-Damaschin, cu un program divers şi complex al manifestărilor. Astfel, luni 18 iunie 2012, dimineaţa, la Casa Memorială „Nicolae Iorga” din Botoşani a avut loc vernisajul expoziţiilor Curiozităţi bibliofile din patrimoniul muzeal al casei memoriale şi Nicolae Iorga şi casele în care a locuit-Botoşani, Bucureşti, Vălenii de Munte. După amiază, în Sala de marmură a Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, între orele 16,30 – 17,30 s-a desfăşurat şedinţa Cercului metodic al profesorilor de istorie din liceele jud. Botoşani, pentru semestrul II. În continuare, la aceeaşi locaţie s-au derulat lucrările Simpozionului Naţional „Locul Românilor în istoria universală, cercetat de Nicolae Iorga”, cu moderator: prof. Dan Prodan. Au participat cu intervenţii: Acad. Alexandru Zub (Iaşi), Nicolae Iorga-personalitate istorică a românilor; prof. univ. d-r Andrei Pippidi (Bucureşti), Locul Românilor în istoria universală, cercetat de Nicolae Iorga; prof. D-r Dan Prodan (Botoşani), Locul românilor între Europa Creştină şi Imperiul Otoman islamic în viziunea lui Nicolae Iorga (sec. XIV-XIX).

A fost lansată cartea recenzată în rândurile anterioare, prezentarea fiind realizată de d-l acad. Alexandru Zub (Iaşi). Ulterior, În Sala Mare a teatrului a fost decernat Premiul Naţional de Istorie Nicolae Iorga d-lui Andrei Pippidi, nepotul marelui istoric, prof. univ. d-r la Universitatea din Bucureşti, pentru îngrijirea şi editarea lucrării bunicului său, Istoria Românilor în Chipuri şi Icoane, ediţia a III-a, Editura Humanitas, Bucureşti, 2012, 450 p., colecţia Istorie. Vintage. Restituiri. Seara s-a încheiat cu spectacolul-lectură Omul cari ni trebuie, după un text de Nicolae Iorga, cu regie şi scenografie bucureşteană şi distribuţie botoşăneană.
O serie de activităţi şi o seară reuşite din toate punctele de vedere!



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5