Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

„Matematica nu este disjunctă de cultură; face parte din ea”. Convorbire cu Prof. univ. dr. Radu GOLOGAN, Preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice din România

Matematica nu este disjunctă de cultură; face parte din ea”

Convorbire cu Prof. univ. dr. Radu GOLOGAN, Preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice din România

– Revista „Luceafărul” se adresează, preponderent, cititorilor de formaţie umanistă, dar şi celor cu pregătire ştiinţifică. Personalităţile din lumea matematicii trezesc totdeauna interesul. Aşadar, cine este Radu Gologan? Vă rog să vă prezentaţi cititorilor noştri…

– Sunt matematician, cu locul de muncă principal la Universitatea Politehnică din Bucureşti, unde sunt profesor. Funcţionez în paralel şi ca cercetător la Institutul de Matematică al Academiei. Din anul 2007 sunt preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, iar din 2002, coordonez Olimpiadele de matematică.
Sunt mândru de originea mea, similară atât din partea tatălui cât şi a mamei: vechi familii de oieri din Ţara Bârsei. Ambii mei bunici, copii de ţărani, cu respect pentru carte au fost personalităţi ale intelectualităţii braşovene între cele două războaie mondiale.

– Ştiu că dumneavoastră sunteţi cel care a iniţiat proiectul „2010 – Anul Matematicii în Şcoala Românească”. Sunteţi mulţumit de modul în care a fost primit proiectul în ţară? Cu ce (cum) doriţi să-l continuaţi?

– Personal sunt mulţumit, având în vedere aşteptările iniţiale şi bugetul aproape inexistent pentru această acţiune. Am descoperit locuri în ţară, în care dascălii matematicieni, au făcut lucruri minunate ca manifestări ale „Anului Matematicii în Şcoala Românească”. Am remarcat şi o sensibilizare importantă a părinţilor, legată de ideea motto a „Anului”: matematica formează gândirea.
Din păcate mass – media nu a reflectat acţiunile noastre decât rareori şi mai ales în provincie.
Cum mă gândesc să-l continuăm? Cred că ar trebui să găsim împreună răspunsul…. De exemplu: „2011 – Anul Reformei în Şcoala Românească”.

– Consideraţi necesară reforma(rea) învăţământului matematic românesc?*

– Absolut necesară, chiar fundamentală. Trebuie fundamental schimbate toate activităţile matematice ale copilului, încă din clasa I. Greu la început, dar necesară (…).

– Am scris, în câteva numere din „Luceafărul”, despre Centenarul SSMR. Dumneavoastră fiind Preşedintele Societăţii la Centenar, ce sentimente vă încearcă, ce gânduri şi proiecte aveţi?

– Când am fost ales preşedinte i-am spus unui prieten, sigur în glumă, „sper să nu rămân în istorie că eu am falimentat Societatea de Ştiinţe Matematice”. Era într-o situaţie financiară limită şi acesta a fost motivul pentru care, împreună cu câţiva colegi, am acceptat să preluăm conducerea. Ne-am propus să o readucem la viaţă normală. Până acum am reuşit şi suntem mândri că efortul nostru nu a fost în zadar. Aceasta mai ales că înaintaşii mei în această funcţie au fost matematicieni de mare prestigiu ai României. Am realizat că trebuie să înlocuiesc prestigiul cu o activitate organizatorică de excepţie.

– Ce argumente credeţi că ar trebui să folosim pentru atragerea de noi membri în filialele SSMR? Întreb lucrul acesta deoarece unii colegi confundă, din păcate, societăţile ştiinţifice cu sindicatele.

– Încep cu sfârşitul întrebării: Societăţile profesionale ar trebui să aibă şi rolul de sindicate ale comunităţii respective.
Nu ar fi normal ca în comisiile paritare de acordare de gradaţii profesorilor de matematică, de exemplu, să fie reprezentate filialele locale ale SSMR şi nu cine ştie ce lider sindical, profesor de altă disciplină?
Din păcate, cei aproape 7000 de membri ai SSM din toată ţara sunt cei ce au aderat aici din pasiunea pentru matematică, din dorinţa de a avea un refugiu în întâlnirile cu colegii cu aceleaşi preocupări, din dragostea pentru o istorie frumoasă a asociaţiei noastre. Ar fi minunat dacă şi Societatea le-ar putea oferi mai mult; asta ne duce însă din nou la problema materială. Iar legislaţia românească face aproape imposibilă obţinerea statutului de „Asociaţie de interes naţional” pentru a putea fi bugetată. Aşa că rămân Gazetele Matematice şi sponsorii ca singure surse de venit.

– Vă satisface gradul de pătrundere a publicaţiilor SSMR în unităţile de învăţământ din ţară?

– Gazeta Matematică, seria B, a crescut ca tiraj în ultimii doi ani de la 4500 la 7000 de exemplare. Este încă puţin. Mai grav este însă că în foarte multe cazuri nu elevii sunt cei care doresc să o cumpere, ci profesorii lor. Încercăm în continuare modalităţi de a o face mai atractivă pentru marea masă. Un succes a fost Suplimentul cu exerciţii pentru gimnaziu, unde nivelul de dificultate este mediu.
Gazeta Matematică, seria A, a devenit din acest an o revistă electronică, de cercetare şi probleme, iar Bulletin Mathematique de la Societe Roumaine de Mathematiques este în acest moment o revistă de cercetare cotată internaţional ISI.
Suntem parteneri ale paginilor web anulmatematicii.ro şi viitoriolimpici.ro cu un succes neaşteptat printre elevi şi dascăli.

– Care este opinia dumneavoastră faţă de concursurile şi olimpiadele şcolare (pe care de altfel le şi coordonaţi)?

– Am deja o experienţă de o viaţă cu concursurile de matematică. Ca elev am fost olimpic internaţional, iar, ulterior, pe parcursul anilor m-am ocupat de pregătirea elevilor pentru concursuri.
Consider că olimpiadele de matematică trebuie să redevină, într-o mare măsură, concursuri de masă, iar pregătirea pentru concursurile internaţionale să fie independentă şi profesionistă.
Spre exemplu, etapele locale şi judeţene ale olimpiadei ar trebui să fia activităţi mediatizate local, cu premii substanţiale şi cu participare cât mai mare. Trebuie să fie o bucurie şi o mândrie pentru fiecare copil care participă şi reuşeşte să rezolve o parte dintre probleme. Numai aşa vom realimenta cu dascăli de excepţie în viitor cultura românească.

– Celebrul literat Nichita Stănescu făcea portretul profesorului de matematică astfel: „Urât până la lacrimi sau iubit cu patimă, indiferent niciodată. Temut pentru limba biciuitoare, cu siguranţă”. Avea dreptate Nichita? De ce e atât de „temut” profesorul de matematică?

– Alcătuirea frazei lui Nichita este în stil caracteristic: minunată şi cu dorinţa expresă de originalitate. Nu cred însă în această generalizare. Din păcate, mulţi intelectuali de formaţie umanistă fac adeseori afirmaţii asemănătoare. E ciudat pentru mine că este invocată adesea „limba biciuitoare” a matematicii care de fapt face parte şi ea din poezia matematicii. În plus, ştiu bine asta, majoritatea matematicienilor, deci şi a profesorilor de matematică excelează şi în ataşamentul şi deschiderea lor faţă de cultura umanistă. Sunt sigur şi accidente şi poate istoria tristă a matematicii şcolare pentru unii, se datorează acestora.

– Sunt oameni care nu greşesc niciodată pentru că nici nu încearcă să facă nimic. E valabil lucrul acesta şi în breasla noastră?

– Cred că, nu numai că e valabil, dar probabil caracteristic. A căuta un răspuns la o problemă nouă, a modela un fenomen, a interpreta un rezultat înseamnă o căutare permanentă cu o minte sub presiune care încearcă, încearcă, … greşeşte, reia, încearcă, iar greşeşte şi uneori, în final, poate reuşeşte.

– Pe de altă parte „când oamenii nu ştiu că un lucru e imposibil, se apucă să-l facă”, spunea Mark Twain. În cercetarea matematică se întâmplă acest lucru?

– Da, sigur. Să ne gândim numai la cele câteva probleme celebre rămase nedemonstrate în marea matematică. Ipoteza lui Riemann, de exemplu: se împlinesc curând 200 de ani de când problema a fost pusă, tot atâţia de când mari matematicieni muncesc puternic spre a-i găsi o soluţie. Ştim oare că vom avea vreodată un răspuns?

– Cum comentaţi, vis – a – vis şi de social, spusele lui Platon: „Un lucru ca să fie bine judecat, trebuie judecat de cei pricepuţi, iar nu de cei mulţi”?

– Evident este că primul gând este spre politic şi economic, acolo unde, încă, spusele lui Platon nu sunt deloc luate în seamă. Dar să rămânem în lumea noastră, a dascălilor. În ultimii ani există o tendinţă accentuată ca instituţii de conducere şi coordonare a învăţământului să-şi depăşească atribuţiile şi competenţele amestecându-se în alcătuirea programelor şcolare şi dând directive în domenii în care nu se pricep.

– Vă mulţumesc foarte mult pentru amabilitate. Cum propuneţi să încheiem discuţia noastră?

(Răspunsul la această ultimă întrebare l-am primit sub forma autografului de mai jos):

* Întrebarea aceasta este chiar titlul Conferinţei pe care Domnul prof. univ. dr. Radu Gologan a ţinut-o în deschiderea Simpozionului „Anul Matematicii în Şcolile din Provincie”, organizat la Poiana Negri, judeţul Suceava în perioada 1-3 octombrie 2010 (prilej cu care a fost realizat şi acest interviu).



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 20 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5