Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

1 APRILIE 1941 – 78 DE ANI DE LA MASACRUL BESTIAL ASUPRA ROMÂNILOR DE LÂNGĂ FÂNTÂNA ALBA, BUCOVINA DE NORD

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 4 (124), Aprilie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

1 APRILIE 1941 – 78 DE ANI DE LA MASACRUL BESTIAL ASUPRA ROMÂNILOR DE LÂNGĂ FÂNTÂNA ALBA, BUCOVINA DE NORD

Primit pentru publicare: 10 Apr. 2019
Autor: Prof. Ioan GRĂDINARU, istoric, Buzău, redactor la Revista Luceafărul
Cenaclul DinOgor

Publicat: 10 Apr. 2019
© Ioan Grădinaru© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


                  Din nefericire, Al Doilea Război Mondial, iunie 1940, a rupt Bucovina în două, partea de nord fiind anexată de URSS și încorporată Ucrainei sovietice, devenind ,,Districtul Cernăuțean” , administrat de Kiev.

                  Asupra populației românești autohtone, noile autorități au declanșat o cruntă teroare, prin amenințări, descinderi nocturne, eliminare fizică prin execuții și deportări în Siberia.

                 Jaful, impunerea unor cote de cereale mai mari decât recoltele, amenințarea colectivizării , impozitarea exagerată a bisericilor (vizând închiderea lor) și mai ales începerea, în februarie 1941, a deportărilor în masă în Siberia, cu scopul modificării structurii etnice a populației, au dus la limita disperării pe locuitorii satelor de pe Valea Siretului. Conform celor hotărâte cu câteva zile înainte în cadrul demonstrației de la Storojineț, țăranii din satele Roșca, Iordănești, Pătrăuți, Cupca, Iudei, Corcești, Carapciu, Suceveni, Prisăcăreni, Băhrinești, Petriceni, sate care aparțineau raioanelor Storojineț și Hliboca, au stabilit să se deplaseze la reședința raională din Hliboca, aici fiind cea mai apropiată unitate de grăniceri, cu gândul că vor obține permisiunea de a pleca în România. Raționamentul acestora era că, așa cum au plecat germanii și apoi polonezii, de ce nu au și românii dreptul de a pleca în România? Convoiul de aproximativ 2500-3000 de oameni având în frunte purtători de cruci, icoane și prapuri luate din biserici, au ajuns în fața sediului miliției raionale și N.K.V.D.(Securitate) care funcționau în același imobil .

                S-au purtat discuții aprinse prin care câțiva ofițeri tineri, au încercat să-i convingă pe români că demersul lor nu este legal, că nu în felul acesta se poate tranzita o frontieră de stat și că ei trebuie să revină la casele lor. Românii adunați acolo susțineau cu fermitate că ei nu mai stau niciun moment, că s-au săturat de minciunile autorităților, erau hotărâți să treacă hotarul nedrept și să ajungă în țară lăsând în urma lor toată agoniseala din tată în fiu:pământ, case, gospodării. Ei nu doreau decât un lucru: să-și recapete patria. Cu riscul de a muri, ei au ales libertatea!

                În timpul acesta a ieșit din imobil un ofițer superior, țăranii nu cunoșteau gradele și însemnele din Armata Sovietică. Anterior, ofițerul a avut o convorbire telefonică cu superiorii lui, care probabil i-a dat indicații de procedură.

Cu certitudine sovieticii nu puteau să-i aresteze imediat pe demonstranți, planul lor era ca aceștia să fie surprinși când forțau trecerea frontierei, sperând ca aceștia să aibă curajul să o facă.

               Ofițerul s-a adresat oamenilor și i-a întrebat:,,Ce doriți dumneavoastră?” Oamenii au scandat cu toții că refuză să locuiască în această țară, că cedează toate bunurile statului sovietic și că doresc să plece în România. La acestea, ofițerul a răspuns: ,,Da, oameni buni, ce vă ține cineva cu forța, dacă doriți să plecați, plecați asta este treaba voastră!”

               Oamenii în naivitatea lor au luat de bune aceste vorbe, considerând că au aprobare de a trece frontiera. Lumea a izbucnit în urale, alții au îngenunchiat și au sărutat pământul că pot pleca în România. Această mulțime imensă era formată din bătrâni cu plete albe, bărbați și femei, tineri și copii, constituiți în formațiuni sătești. Nu aveau la ei decât traistele cu mâncare, nu erau înarmați. Era în după amiaza zilei de 1 aprilie 1941, când românii s-au încolonat și au plecat spre punctul de frontieră cel mai apropiat de la Fântâna Albă, aveau de parcurs 15-16 km. După 3-4 ore de mers convoiul a ajuns spre seară în zona punctului de frontieră. La scurt timp după ce au părăsit Hliboca, cei din convoiul de manifestanți, după exuberanța plecării au fost cuprinși de un sentiment de îngrijorare, văzându-se urmăriți la distanță de 1-1,5 km de soldați călare. Era clar că se urmărea surprinderea întregului grup la frontieră pentru a fi arestați și acuzați de tentativă organizată de trecere frauduloasă a frontierei. Când coloana s-a apropiat la 100 de metri, de postul de frontieră , în fața plutonului de soldați a ieșit în întâmpinare un ofițer ce i-a somat pe oameni să se oprească.

             Convoiul s-a oprit pentru câteva minute , timp în care au început discuțiile cu ofițerul de la grăniceri. Oamenii susțineau cu sinceritate ca au aprobare de la N.K.V.D.-ul din Hliboca, că pot merge în România. Ofițerul a ripostat tăios că așa ceva nu este posibil și că trebuie să se întoarcă imediat, astfel deschide focul.

             Comandantul sovietic, constatând că oamenii continuă deplasarea, s-a retras și a ordonat deschiderea focului. Riposta autorităților a fost însă dincolo de cele mai sumbre așteptări. Mii de oameni lipsiți de apărare, indiferent de vârstă sau sex, au fost secerați de focul nimicitor al mitralierelor, tăiați cu săbiile, vânați ca fiarele prin pădure. Foarte mulți oameni răniți sau muribunzi au fost secerați și răcneau și se văitau. Era o jale de nedescris, se auzeau țipetele de groază a celor răniți , precum și a celora care le erau aparținători , fii, fiice, soți. Poiana era plină de morți și răniți, iar cei care se puteau deplasa, mergeau de colo colo în căutarea părinților sau a fraților. Spre seara cei care se mai puteau deplasa, sub amenințarea armelor, au fost mânați ca pe vite spre Hliboca. Nimeni nu s-a mai interesat de morții și răniții care au rămas în poiană la Fântâna Albă. A doua zi au fost mobilizați lipoveni din zonă , care erau săpători de meserie și sub stricta supraveghere a grănicerilor, au adunat morții și muribunzii și i-au depus în gropi comune , de-a valma săpate la mari distanțe unele de altele. Nici până în prezent nu se cunoaște cu precizie cifra celor înhumați pe dealul dintre Suceveni și Fântâna Albă.

                 Pe 2 aprilie 1941 , echipaje de agenți N.K.V.D., milițieni și activiști de partid au invadat satele românești din Bucovina de Nord, în căutarea supraviețuitorilor, care au scăpat datorită căderii nopții.  În momentul în care erau descoperiți, erau arestați împreună cu familia care era acuzată de tăinuire. Vânătoarea a durat câteva zile, arestările fiind numeroase, cu toate că asupra unora plana doar bănuiala că ar fi luat parte la marșul din 1 aprilie 1941. Și în lunile următoare au demarat investigații intense în satele românești pentru a descoperi pe cei suspecți, s-au întocmit liste cu așa numiți,, dușmani ai orânduirii sovietice”, cu foarte mulți nevinovați, care nu au luat parte la demonstrațiile de la Storojineț și Hliboca.

               Mulți gospodari așezați, prosperi, au fost trecuți pe lista neagră , pentru că după arestare , tovarășii din sovietul sătesc să poată acapara gospodăria bietului om. Acțiunea de redactare a listelor cu aceia care trebuiau să ia calea deportărilor a fost finalizată în data de 01 iunie 1941 , iar la 13 iunie 1941 s-a declanșat cea mai mare operațiune de deportare din Bucovina de Nord, Basarabia și Ținutul Herța.

               În primăvara anului 1941, la Fântâna Albă în nordul Bucovinei, mii de români au fost victimele unui genocid abominabil . Ceea ce s-a petrecut în această zonă este imposibil de descris, atât din punct de vedere al amploarei măcelului , al cruzimii trupelor de intervenție, cât și a modului de lichidare și ștergere a tuturor urmelor pentru diminuarea răspunderii  organelor de represiune. Această crimă monstruoasă a rămas până acum necunoscută opiniei publice atât în țară cât și în străinătate. În ianuarie 2018 Televiziunea română a prezentat un amplu reportaj despre genocidul de la Fântâna Albă în cadrul emisiunii ,, Memorialul durerii”, unde s-au prezentat imagini cu gropile comune, mărturii ale unor urmași ai celor executați , etc, din păcate emisiunea a fost difuzată la o oră foarte târzie și cred ca puțini telespectatori au putut să o urmărească.          Societățile culturale românești din Cernăuți, au ridicat o Troiță la Fântâna Albă, în memoria celor care au fost uciși mișelește pentru vina de a fi dorit să rămână cetățeni români. La 1 aprilie 2019 au avut loc slujbe de pomenire a eroilor bucovineni uciși în primăvara anului 1941 la Troița de la Fântâna Albă, iar la Mănăstirea Putna a participat episcopul de la Cernăuți și câteva sute de creștini ortodocși din Bucovina de Nord și România.

               Întâmplările zguduitoare , sinistre din aprilie 1941 de lângă noua frontieră româno- sovietică, Fântâna Albă n-au fost și nu trebuie să rămână în conștiința românilor, a generațiilor viitoare ca un accident ,, regretabil”, cum încearcă să categorisească, să califice o serie de jurnaliști filo-ruși.

               Măcelul de la Fântâna Albă este un început de istorie vitregă, nefastă a nordului înstrăinat al Bucovinei, dramă deschisă, sângerândă încă. Fântâna Albă este chintesența tragică a destinului compatrioților nostrii din partea de sus a Moldovei, răpită de la trupul țării, acum aproape 250 de ani.   

             UNIREA , LUPTĂ , SPERANȚĂ ! UNITATE PENTRU UNIRE !



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

1 comentariu la acestă însemnare

  1. DMG spune:

    …Zguduitor articol… ,,Fântâna Albă este chintesența tragică a destinului compatrioților nostrii din partea de sus a Moldovei, răpită de la trupul țării, acum aproape 250 de ani.”

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania