Primit pentru publicare: 1 mai 2016
Autor: Prof. D-r Dan PRODAN, redactor al Rev. Luceafarul.net

1 MAI –  SEMNIFICAŢII  TRECUTE  ŞI  PREZENTE

În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 Mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago (SUA), ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.

Reducerea normei orare zilnice de lucru a stat la originea semnificației zilei de 1 Mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100.000 de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore zilnic. Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor, a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la și după 1 mai 1886”, propunându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia.

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul SUA, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90.000 de demonstranți din zonă, din care aproximativ 40.000 se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35.000 de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.

Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută în întreaga lume în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, la 3 mai 1886, în Piața Heymarket din Chicago. Numărul greviștilor s.a ridicat la peste 65.000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți.

În seara aceleași zile, a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket. Din mulțime, o bombă a fost aruncată spre coloana de polițiști. Au fost răniți 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câțiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhiști, care aparțineau unei mișcări muncitorești promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecați. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 7 dintre aceștia au fost condamnați la moarte (doi având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viață) și unul la 15 ani închisoare. Șapte ani mai târziu, în 1993, o nouă investigație i-a găsit nevinovați pe cei 8.

a)Piaţa Haymarket, 3 mai 1886
b)1 mai 1891 – Tulburările de la Clichy (Franţa)

În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social – democrații afiliați la așa – numita Internațională a II – a, au stabilit, la Paris, ca 1 mai să devină ziua internațională a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. După aceasta, 1 Mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaționala a II – a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic, pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pentru pace universală”.

Marş de 1 Mai în Suedia, 1899

La scurt timp, Federația Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Labor Day („Ziua Muncii”), anual, în prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmând această dată ca sărbătoare legală. Această decizie a fost luată pentru a repara ofensa adusă greviștilor de la Sindicatul American al Căilor Ferate și al căror protest fusese înăbușit prin trimiterea de trupe. Ziua Muncii în SUA este asimilată grătarelor, autostrăzilor aglomerate și ca ultimul lung week-end al verii.

1 Mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și SUA, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest – europene, ziua de 1 mai este zi liberă.

În regimurile dictatoriale interbelice şi, ulterior, postbelice, de dreapta sau de stânga, ziua de 1 Mai a fost „furată” din tradiţiile muncitoreşti şi utilizată propagandistic pentru propriile scopuri totalitar – populiste. Astfel, în țările socialiste – comuniste, ziua de 1 Mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiție a mișcării muncitorești internaționale. De asemenea, și naziștii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiții. Ziua de 1 Mai, fusese transformată într-o sărbătoare a comunității naționale germane, promițându-se construirea unui socialism național, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii anonimi, ci arianul propagandistic, considerat un prototip al celor ce muncesc. Un discurs rostit de Hitler la 1 mai 1933 este edificator în acest sens: „Certurile și neînțelegerile simbolizate de lupta de clasă se transformă acum într-un simbol al unității și înălțării națiunii”. Ziua de 1 Mai a fost transformată de către naziști într-o sărbătoare propagandistică. S-a statuat că ziua de 1 mai trebuie să devină o sărbătoare a întregii națiuni și nu poate fi transformată într-un simbol al luptei proletare și a decadenței burgheze. Serbările câmpenești, chioșcurile cu bere și spectacolele în aer liber nu lipseau, dar sindicatele fuseseră interzise. Organizațiile muncitorești au fost reorganizate şi conduse cu directive de la partidul unic, nazist sau comunist. În perioada post-belică, grupări radicale folosesc retorica nazistă, participând la proteste violente având ca pretext ziua de 1 mai (de exemplu, în Germania).

În Germania, 1 Mai este zi liberă. Se poartă la butonieră o panglică roșie, în amintirea lui 1 mai 1890, când, în pofida interdicției manifestațiilor de către Sozialistengesetz, militanții Internaționalei a II-a au convenit să se întâlnească în parcuri purtând o astfel de panglică. Intrată în uitare în Germania de Vest în perioada postbelică, ea a fost mare sărbătoare în Republica Democrată Germană, sub influenţă sovietică.

În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890. În perioada regimului socialist – comunist, de 1 Mai autoritățile centrale şi locale organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe. În România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulți ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivități decât la inițiativa unor reprezentanți ai unor partide precum Partidul Socialist al Muncii și Partidul România Mare. După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte.  

În 2003, pentru prima oară în istoria postdecembristă, o confederație sindicală (Blocul Național Sindical) a încercat organizarea unei adunări populare, cu mici, bere și muzică, pentru a serba această zi. Criticile nu au lipsit, la fel nici acuzațiile de simpatie pro-comunistă, amintirea propagandei PCR fiind încă vie în conștiința populației. În 2016, Sf. Sărbători de Paşti se suprapun peste mini-vacanţa de 1 Mai (1 – 3 mai) oferă recreere prelungită, în parcuri, în natură la iarbă verde, pe litoralul românesc şi, evident, bulgăresc, la munte, în staţiuni, la mănăstiri, la pensiuni etc. etc., dacă vremea va fi însorită pentru românul ortodox sau străinul „muncitor”.

SĂRBĂTORI  FERICITE  CU  SĂNĂTATE  DE  SF. PAŞTI!
HRISTOS  A  ÎNVIAT!