120 de ani de la naștere – Magdalena Rădulescu, artistă a modernismului european
Magdalena Rădulescu, artistă a modernismului european, excentrică și boemă, este prezentată de Muzeul de Artă Brașov într-o expoziție aniversară cu titlul ,,Magdalena Rădulescu. 120 de ani de grație boemă”, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov. Evenimentul, curatoriat de Alexandra Ardelean, referent de specialitate Comunicare și PR, MAB, prezintă lucrări de pictură și grafică din 10 colecții private.
Organizată cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la nașterea sa, expoziția celebrează viața și opera unei artiste excentrice. “Magdalena Rădulescu (1902-1983) s-a născut la Râmnicu-Vâlcea, dar și-a petrecut anii copilăriei la Constanța. Cu studii de artă la München și Paris, artista a activat în mediul artistic parizian alături de alți artiști faimoși precum Brâncuși, Chagall și Giacometti. S-a integrat în lumea intelectualilor francezi și români, iar portretele realizate de ea dezvăluie numeroșii săi susținători: scriitoarea Cella Serghi, criticul de artă Petre Comarnescu, scriitorul Miron Radu Paraschivescu, scriitoarea Henriette Yvonne Stahl, Lucian Blaga, celebrități ale teatrului românesc (Ion Sava, Lilly Carandino, Nicolae Carandino, Tantzi Cocea, Clody Bertola), colecționari, artiști și alte personalități ilustre ale României interbelice.
Printre temele pe care vizitatorii le vor descoperi în expoziție se află autoportretul, scene de gen reprezentând lumea spectacolului și a carnavalului (cavalcade, personaje de circ și acrobați neînfricați), dansuri românești (hore și dansul călușarilor). Artista a promovat cu mândrie tradițiile românești în țările în care a călătorit, dar a evocat adeseori și influențele orientale cunoscute din copilărie”, informează Alexandra Ardelean.
“Magdalena Rădulescu a desfășurat o activitate artistică bogată. Operele sale se găsesc în numeroase colecții muzeale și zeci de colecții private din întreaga lume. Expoziția organizată de Muzeul de Artă Brașov reunește 82 de lucrări din 10 colecții private din România printre care colecțiile Cătălin Casperschi, Mihai Astratinei, I. și L. Gavrilescu și Eduard Uzunov.
Mulțumiri speciale pentru sprijinul acordat în realizare acestei expoziții doamnei Ioana Spiridon din partea Casei de Licitații Artmark”, mai adăuga curatoarea.
Note din parcursul unei artiste
Pentru a se clădi ca artist, Magdalena Rădulescu pleca singură la Paris, pentru a se înscrie la Académie de la Grande Chaumière, studiind acolo cu Bernard Boutet de Monvel (1881-1949) și René-Xavier Prinet (1861-1946), fondator, alături de Antoine Bourdelle, al Academiei în 1904. Debuta la Salonul Oficial din țară în 1924, iar în Franța, din 1927, trei ani consecutiv, artista participă cu câte două lucrări la Salon des Indépendants. În 1928 participă deja la Bienala de la Veneția, în 1933 la Salon des SuperIndépendants, Paris, în 1937 la Expoziția Universală de la Paris și în 1945 la Salonul Oficial de Grafică din țară. Academia Grande Chaumière la care studia reprezenta „trecutul și prezentul cel mai pur al vieții artistice din Montparnasse… un loc de întâlnire pentru artiștii internaționali” (Mircea Deac, Magdalena Rădulescu, Ed. Meridiane, București, 1980, p.8). Zece ani a petrecut la Academie – o spune chiar artista – profitând de efervescentul mediu artistic. În acest mediu îl întâlnește în 1925 și pe viitorul ei soț, pictorul italian Massimo Campigli (1895-1971) cu care a fost căsătorită între 1927-1939. Prin el îl cunoaște apoi pe sculptorul Alberto Giacometti (1901-1966), și amândoi hotărăsc ca, la vizita pe care urmau să o facă în atelierul lui Constantin Brâncuși, să o ia și pe Magdalena, pentru că era româncă. Și avea să mai cunoască apoi multe alte personalități ale avangardei internaționale, literare și artistice din Parisul interbelic…
Vernisajul expoziției ,,Magdalena Rădulescu. 120 de ani de grație boemă” are loc vineri, 5 august, ora 19.00, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania, iar expoziția se poate vizita până pe 30 octombrie, de marți până sâmbătă, în intervalul orar 11.00 – 19.00. Accesul este gratuit!
Cosmina Marcela OLTEAN
Foto – MAB
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania