Primit pentru publicare: 15 nov. 2016
Autor: Prof. Mihai Bejinaru, Câmpulung Moldovenesc
Redactor ediție: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev Luceafărul (Bt)
Actualizat: 18 nov. 2016
Editor: Ion ISTRATE

 

CUM L-AM „DESCOPERIT” PE VIRGIL C. GHEORGHIU

În Monografia Liceului Militar „Ştefan cel Mare” (ediţiile 1994 şi 2002, noi, autorii Doru Guşu şi Mihai Bejinaru), la promoţia 1936, nr. crt. 12, am scris numele absolventului Gheorghiu C. Virgil, alături de celelalte 66 nume, fără alte conotaţii de niciun fel. În rândurile care urmează îl voi numi Virgil C. Gheorghiu şi nu Constantin Virgil Gheorghiu cum l-am găsit înscris chiar şi pe NET, de unde n-am luat nimic pentru această compunere.
Din revista „România Mare” (nr. 949, 1061 şi 1062) aflu, cu mare plăcere şi mult interes, că a urmat liceele militare din Chişinău (1928-1935) şi Cernăuţi (1935-1936), că a studiat Filozofia la Bucureşti (timp în care s-a afirmat ca reporter la anumite ziare şi reviste ale vremii, dar şi ca promiţător poet). Mobilizat, în 1940, devine reporter de război, apoi (1942) este numit ataşat cultural la Zagreb (Croaţia). După război se refugiază în Austria, Germania şi definitiv în Franţa (1948). La Paris studiază Teologia, devenind preot la Biserica ortodoxă română „Sfinţii Arhangheli” în capitala Franţei. În final, ajunge scriitor de faimă mondială cu cele peste 40 de volume publicate, dintre care romanul autobiografic „ORA 25” a fost ecranizat (1961), cu Antony Quin în rolul principal. Întâmplător, în 2014, văd în biblioteca liceului militar cartea „Ora 25” pe care o cer pentru lectură. Rămân impresionat de tragismul întâmplărilor din roman prin care trece Iohann/Iacob Moritz… şi mă simt cât de cât, mulţumit de informaţiile căpătate şi lectura captivantă a principalei lucrări scrise de Virgil Gheorghiu. Trec doi ani şi apare surpriza anului 2016. Carmen (fiica) şi Smaranda (nepoată) îmi oferă 3 cărţi, împrumutate de la doamna profesoară (franceză) Sanda Focşan, cărţi scrise de Virgil: „Memorii”, Editura 100+1 Gramar, Bucureşti, 2003; „Gură de Aur, atletul lui Hristos”, Editura Deisis, Sibiu, 2004 şi „Cum am vrut să mă fac sfânt” (Amintiri dintr-o copilărie teologică), ediţia a III-a, Editura Deisis. Sibiu, 2008.
Despre „MEMORII”, Alain Peyrerfitte, membru al Academiei Franceze, aprecia că „Aceste pagini, în care se regăsesc momentele luminoase şi tragice ale unei vieţi excepţionale, sunt dintre cele mai sesizante şi rezistente pe care le-a scris autorul Orei 25. Un mare scriitor, martor al dramelor şi marilor tulburări ale secolului nostru, se angajează să reînvie şi să cânte o lume dispărută”. Virgil Gheorghiu, însuşi, mărturiseşte că „Memoriile sunt opera mea capitală. Această carte este suma credinţei mele, a luptelor, pasiunilor în posteritate de oameni şi la Judecata de Apoi de Dumnezeu”.
Acum, când am terminat de citit „Memoriile”, pot spune că acestă carte este una cu totul specială. În volum sunt cuprinşi primii 28 de ani din viaţa autorului nostru. În cele 550 de pagini, pe un „port–altoi” viguros şi sănătos, autorul se grefează/altoieşte, cu întrega lui familie şi viaţa proprie, ca într-un robust pom fructifer expus tuturor binefacerilor anotimpurilor şi „dăunătorilor”, care l-au tot atacat. Pe un fond istoric, cuprins între 1916-1944, se perindă capitole, subcapitole şi paragrafe contrastante care se cer insistent lecturate. Odată depăşit primul capitol, cartea nu te mai lasă să faci altceva decât să o citeşti. Aşa mi s-a întâmplat mie ca om legat de viaţa şi activitatea unui liceu militar, prin profesie ( 1956-1990) şi de atunci până în prezent prin lucrările: Monografia şcolii (1994); „Liceul Militar adolescenţă (i) recuperabilă” (2001), „L.M. – Profesori atinşi pe aripa creaţiei” (2014), „Revederi şi aniversări la Liceul militar din Câmpulung Moldovenesc” (în curs de elaborare), fără speranţe pentru altceva…
VIRGIL CONSTANTIN GHEORGHIU provine dintr-o familie cu ascedenţă preoţească de multe generaţii: GHEORGHIU (după tată) şi SCOBAI/Melchisedec (după mamă). Străbunicii şi bunicii lui Virgil au fost preoţi în satele şi cătunele sărace de la poalele Carpaţilor Moldovei de Mijloc, slujindu-i cu toată dăruirea şi credinţa Lui Dumnezeu, pentru iobagii deveniţi oameni liberi după Domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi regii României. Virgil a venit pe lume la 9 septembrie 1916 în satul Valea Albă, comuna Războieni, judeţul NEAMŢ, dar naşterea a fost înregistrată doar la 15 septembrie (dată falsă).
Momente mai importante din prima parte a vieţii lui de 76 de ani:COPILĂRIA şi-o prezintă prin minţile şi ochii părinţilor care, cu abilitate, răspund la întrebările năstruşnice puse de copil privind, părinţii, bunicii şi străbunicii, locul şi data naşterii, suferinţa provocată de naşterea surorii sale, numele de Virgil (absent din calendar), legăturile de rudenie cu turcii, ororile războiului, strămutarea în parohiile Mărgineni şi apoi Petricani, la fel de sărace ca cea din Valea Albă … toate explicate prin prizma credinţei din familie, cele învăţate în clasele primare şi precocitatea gândurilor care-l obsedează. Copilăria lui, alături de surorile Elena, Lucia, Florica şi fratele Nicolae, s-a încheiat la terminarea şcolii primare (1927);
PUBERTATEA şi ADOLESCENŢA le trăieşte la Târgu Neamţ (un an calendaristic), pregătindu-se pentru admiterea, extrem de dură, în liceul militar, repetând, în condiţii speciale, clasa a IV-a primară, cu învăţătorul Pintilie, şi apoi cei opt ani în L.M. „Regele Ferdinand” din Chişinău, capitala Basarabiei. A ieşit din adolescenţă bine format intelectual, foarte bine educat şi pregătit să înfrunte vitregiile vieţii (1936), Nu urmează cariera militară, deşi a purtat, ilegal, încă trei luni ţinuta de liceu militar.
TINEREŢEA îl „prinde” în Bucureşti, student la Filozofie, ziarist (reporter) la diferite cotidiene şi reviste, scriitor de mare perspectivă… Peste tot a fost bine apreciat dar şi invidiat, până la atacuri murdare (Carianopol îl acuză de plagiat, plagiatorul fiind chiar el, susţinut de Stagnatu. Este vorba de poeziile „Scrisoare către mama mea” – autor, Virgil şi „Scrisoare către tatăl meu” – plagiatorul). Locuieşte într-un cămin studenţesc. Munceşte mult, mai ales noaptea, oferind, la timp ştirile diverse şi reportajele, la ziarele unde colabora. Nu-l tentează politica, nici femeile. O cunoaşte pe Ecaterina Burbea, un bibelou de fată, eminentă avocată (pe care o numeşte Laleaua neagră), la fel de harnică şi altruistă cum era şi Virgil. Se căsătoresc la 29 iulie 1939. Europa ia foc. Perspective sumbre ameninţă şi România. Virgil face armata, prin navetă şi corespondenţă, la Vânători de Munte – Braşov… de unde devine „reporter de război” (1940-1942, timp în care, şi după care, a scris cărţile: „Ard malurile Nistrului”, „Cu submarinul la asaltul Sevastopolului”, „Am luptat în Crimeea”. În 1942 este numit ataşat cultural în ambasada română din Croaţia. La Zagreb „îi găseşte” 23 August 1944, ziua când România a capitulat şi, în consecinţă, la sfârşitul războiului, rămâne mutilată până în zilele noastre.
Termin „Memoriile”, cu dedicaţia „Pentru Laleaua neagră”, şi rămân nedumerit: autorul nu spune nimic de L.M. „Ştefan cel Mare” din Cernăuţi, lăsând să bănuiesc faptul că ar trebui să mai fie ceva… Primesc o nouă carte de Virgil Gheorghiu: „ISPITA LIBERTĂŢII” , Memorii II, cu dedicaţia „Pentru Mea TU” – în traducere liberă „Iubita mea”, nume propriu pe care nu-l mai poartă altă femeie, după cum mărturiseşte autorul.
ISPITA LIBERTĂŢII cuprinde peregrinările primejdioase a celor doi, prin Austria, Elveţia şi Germania până „aterizează” în Franţa (august 1948), refuzând chemarea în Patria cotropită, „acceptând” să treacă din lagăr în lagăr (mai mult separaţi decât împreună), alături de refugiaţii din Est (iad), în căutarea paradisului visat (Vestul…) În Franţa se realizează profesional. Ajunge să facă ceea ce au făcut înaintaşii lui (bărbaţi) – preoţie ortodoxă, cu implicări în acţiuni internaţionale remarcabile. Această parte a vieţii lui Virgil C. Gheorghiu nu este „prinsă” în alte volume de memorii.
La acest nivel de informare şi lectură gustată din plin, mă opresc, concluzionând:- lectura cărţilor lui V. C. Gheorghiu este captivantă prin diversitatea figurilor de stil, darul povestirii, alegerea comparaţiilor, repetarea unor afirmaţii care merită reţinute, folosirea persuasiunii, intrarea şi ieşirea din stări neaşteptate ş.a.- valoarea paginilor tipărite creşte ca rezultat al modului cum apreciază relaţia dintre soţ-soţie (afectivitatea reciprocă, meritele părinţilor în creşterea şi educarea copiilor, strădania comună în depăşirea greutăţilor impuse de vitregiile vieţii, ca în cazul Virgil – Laleaua neagră);- impresionează măsura în care religiozitatea este prezentă de-a lungul întregului text, prin trimiterea la Biblie (Vechiul şi Noul Testament);- în familia mixtă româno-evrească, ortodoxo-israilită a scriitorului, diplomatului şi prelatului Virgil C. Gheorghiu n-am găsit urme de dezechilibru între patriarhat/matriarhat, dragoste/ură, fericire/suferinţă atroce, excepţie abandonarea unei credinţe în favoarea iubirii creştine, care i-a unit, la bine şi la greu, pe parcursul întregii lor vieţi. Exemplu demn de urmat;- îndrăznesc să-l recomand, cu toată căldura, spre plăcută lectură pe acest mare scriitor, care face CINSTE ROMÂNIEI în LUME!
P.S. Viaţa şi titlurile lucrărilor scrise de Virgil C. Gheorghiu se găsesc în Curriculum vitae din cartea „ORA 25”, Bucureşti, Editura GRAMAR, 2004.
N.R. Decedat la 22 iunie 1992 la Paris. „Prin demersurile acad. Eugen Simion, în mandatul său de președinte al Academiei Române, soția scriitorului, avocata Ecaterina Burbea Ghiorghiu, a donat la 11 iulie 1994, înaltului for științific academic, în conformitate cu dorința soțului său decedat întreaga operă literară „fără nicio excepție” (cărți, documente, corespondența, manuscrisele etc.)”, scrie Radu Alexandru.
14 noiembrie 2014
(Din volumul în pregătire “Familia creștină-Sfânta taină a însoțirii”. Antologie. Coordonator Ion N. Oprea).