„Pe o notă nostalgică am să vă descriu un moment important din timpul vizitei mele în 2013 la Botoșani, după 52 de ani! Printre altele am făcut și o vizită la Cimitirul Eternitatea, situat pe strada cu același nume. M-am dus acolo să dau respectul cuvenit unui fost vecin de-al meu, maiorul Alexandru Pandele. În cel de-al doilea război mondial el a fost luat prizoner de către ruși, și în 1952 a fost repatriat din prizoneriat. Cu famila Pandele eram vecin, de peste gard. Noi locuiam pe Rozelor 10, iar casa familiei Pandele, fațada făcea parte din strada Călugăreni, deci era la numărul 24.

Maiorul Pandele era pentru mine un adevărat bunic! Îmi aduc aminte de anecdote ce îmi povestea, mai toate legate de eroismul armatei române în timpul celui de-al doilea război mondial… Sau de ajutor lui cu preparativele mele pentru examenul de admitere la liceu. Eu l-am îndrăgit și respectat foarte mult.

Nu a fost ușor să-i găsesc mormântul, datorită bunăvoinței și ajutorul șefului de birou

ce se afla în incinta unui cimitir din celălalt capăt al orașului, am primit numărul și locația mormântului. Mai târziu, cercetând pietrele funerare, între bălării am găsit (vedeți fotografiile mormântului) maiorului Alexandru Pandele, înmormântat lângă tatăl lui, colonelul Pandele Vasile, care a decedat în războiul balcanic din 1913. Piatra funerară nu indica decât data când a fost născut maiorul Pandele Alexandru. În memoria lui am aprins o lumânare, amintindu-mi de el, mi-au dat lacrimile. Dar eram satisfăcut că nu am plecat din Botoșani fără să-i vizitez mormântul!

Din Canada, mulți ani am ținut corespondența cu maiorul Pandele, la fel și părinții mei în Israel. Cum timpurile erau grele în România, anii 70′, eu îi trimiteam din când în când câte un cadou mic, în special de Crăciun. Din pacate dupa un timp, corespondența s-a întrerupt și nu am putut da de urma familiei.

Aceste amintiri frumoase din copilărie le păstrez, au rămas întipărite în memoria mea.”
30 aprilie 2020,
Prof. univ. Angelo Segall.