Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

87 de ani de la moartea lui Jean Bart, marinar, scriitorul copilăriei noastre,elevul lui Ion Creangă…

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 5 (135), Mai 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


87 de ani de la moartea lui Jean Bart, marinar, scriitorul copilăriei noastre,elevul lui Ion Creangă…

Primit pentru publicare: 14 Mai 2020
Autor: Ion N. OPREA – Membru Fondator de Onoare – Revista Luceafărul
Publicat: 14 Mai  2020

© Ion N. Oprea, ©Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

87 de ani de la moartea lui Jean Bart, marinar, scriitorul copilăriei noastre,elevul lui Ion Creangă…

            Ca şi monumente istorice, Moldova a avut şi are mulţi scriitori, se împlinesc zilele acestea 87 de ani de la moartea lui Jean Bart, cel care  cu scrierile lui ne-a desfătat copilăria, nouă, mai vârstnicilor, motiv pentru care să ne invităm nepoţii la raftul-bibliotecă să se convingă cât de bogate erau lecturile noastre…

            Eugeniu P. Botez, care a fost cunoscut cu pseudonimul Jean Bart, după numele unui corsar,ofiţer francez, care a trăit prin secolul al XVII-lea, 1650-1702,  căruia, datorită renumelui multe  vase militare i-au purtat numele, s-a născut la Burdujeni, la 28 noiembrie , în 1874, care aparţinea de  județul  Botoșani, acum în Suceava, era   fiul lui Panait Botez, căpitan de grăniceri, ajuns general în armata română, viitorul literat al Marinei Române, și al Smarandei Botez. În timpul Războiului de Independenţă,  tatăl i-a fost  mobilizat şi înaintat la gradul de maior. Anul 1878 coincide cu momentul când  familia lor se stabilește la Iasi, în Fundacul 40 de Sfinți nr. 40, situat în Dealul Copoului, copilul, adică Eugeniu, este  înscris ca elev la  „Școala de băieți nr. 2 din Păcurari ” (azi, Școala Gimnazială „Ion Creangă”), unde  l-a avut ca dascăl pe Ion Creangă. După 2 ani de şcoală aici, între 1889-1894, urmează Liceul Militar din Iași, liceu unde au mai învăţat savantul H. Coandă, scriitorii Gh. Brăiescu, Emil Gârleanu…  În 1896 a absolvit Școala de ofițeri din București, cu gradul de sublocotenent,  instruit și la bordul  briclui „Mircea”,perioadă descrisă în „Jurnal de bord”, unde  a îndeplinit diferite funcții în administrația navală și portuară din epocă, el  fiind şi membru fondator al Revistei Maritime , întemeietorul a ce se cunoaşte- Liga Navală Română. A făcut administraţie dar a şi scris,  a scris de la 20 de ani, romanul de călătorie „Jurnal de bord – Schiţe marinăreşti şi Militare”. În 1898  a fost avansat locotenent la bordul torpilorului „Alexandru cel Bun” și transferat la „Inspectoratul navigaţiunilor din porturi”, timp în care scrie nuvela „Moartea Pilotului”. În 1900 era director de studii la „Şcoala de Marină Constanţa”, unde a predat limba română şi geografia, era  şi căpitan al portuluiCălăraşi, naviga în zonele nordice pe nave comerciale, în 1901 este fondator la „Revista Maritimă”la Brăila,  iar în funcţia de comisar  maritm la Sulina,în 1912 scrie lucrarea   „Războiul lupilor”, iar după voiajul spre America ca delegat la „Congresul Navigaţiei din Philadelphia”, i-a apărut lucrarea „Peste Ocean”.A ajus și șeful Căpităniei portului Constanţa, apoi a ajuns din nou la Sulina cu gradul de locotenent comandor, dar este trecut în rezervă.

             Am citit notele de călătorie ale lui Jean Bart ca să aflu cum se vedea America prin ochii unui român la începutul secolului 20. L-am invitat să ilustreze câteva fragmente pe Mircea Drăgoi, care a mai desenat pe Scena9 „Înconjurul lumii cu 6 călători români și un sas”. Multe dintre textele sale publicate în Jurnal de bordPeste oceanSchițe marine în lumea porturilor se citesc ca niște reportaje în care sunt prinse realitați și personaje din diferite colțuri ale lumii..„Jurnalul său american – publicat în 1926 cu titlul Peste ocean. Note dintr-o călătorie în America de Nord – descrie călătoria pe care a făcut-o în 1912 ca reprezentant al României la Congresul de Navigație de la Philadelphia. Sunt niște capitole fascinante în care Eugeniu Botez descrie cu prospețime și umor drumul cu transatlanticul și apoi contactul cu marile orașe: New York, Chicago ș.a. Deși entuziasmat și uimit de minunile din Țara Făgăduinței – zgârie-nori, lifturi și trenuri suspendate – el își păstrează mereu luciditatea și un ochi critic, fie că vorbește despre industria maritimă (și despre relația dintre profit și migrație) sau despre nebunia de pe Wall Street, „un spectacol unic, pe care mintea omenească nu-l poate închipui. Iadul agitat de mii de oameni posedați, cari se zbat chinuiți parcă de o suferință internă. O nebunie epidemică. O exaltare colectivă.”

           Într-un articol din volumul Amintiri, Botez povestește despre o întâlnire pe care avut-o cu Caragiale și Vlahuță în gara din Ploiești, în restaurantul lui Dobrogeanu-Gherea, chiar cu câteva săptămâni înainte de această plecare în America. Caragiale, care se pregătea să urce într-un tren spre Berlin, i-a zis acestuia: „Mă băiete! dacă te duci în America, n-ai să caști gura la niciun monument de artă. Că n-ai ce vedea acolo. Ăia sunt copii, n-au ajuns încă la artă. În loc de frumuseți, ai să întâlnești curiozități. Caută de vezi miraculosul în natura americană. Mie să-mi trimiți o carte poștală ilustrată de la Niagara și să-mi aduci o bucată de lemn pietrificat de la Yellowstone. ”

            Eugeniu Botez, a spus presa timpului,  s-a ținut de cuvânt. La întoarcerea din America, s-a oprit în gara din Berlin cu un cufăr în care avea „un bulgăre de lemn pietrificat, ca un drob de sare cenușie”. N-a mai avut ocazia să i-l dea. Caragiale încetase din viață cu câteva zile înainte.

              Jean Bart, spune Wichipedia,  rămâne un nume important pentru proza română, un scriitor autentic și original, care a cultivat pentru prima dată în literatura română jurnalul de bord și schița marină – acestea fiind pentru totdeauna legate de numele lui – iar prin Europolis, care i-a încoronat opera, ne-a dăruit primul și cel mai realizat roman al unui port românesc. În 1933, cu câteva luni înainte de a muri, a publicat Europolis, cel mai cunoscut roman al său și a cărui acțiune e plasată în portul Sulina.

             Aducând în proza română „candida navă cu pânzele desfăcute”, o dată cu terminologia marinărească, utilizată pentru prima dată într-o operă literară, Jean Bart a încetățenit la noi, ca şi tatăl său,  literatura vieții maritime și fluviale, a portului și a largului marin. Criticul literar Nicolae Manolescu evocă romanul Europolis la capitolul insolit „literatura pentru copii și adolescenți”: „Pe degetele de la o mână se numără romanele de aventuri demne de a fi remarcate: EuropolisToate pânzele sus!CireșariiSeri albastre.” Iată ceva din ce este cartea apreciată şi de G. Călinescu: „Acţiunea romanului Europolis se petrece la gurile Dunării, in portul Sulina, port in care coabitează oameni din medii sociale diferite: funcţionari, aventurieri, căutători de comori…Stamati Marulis, patronul cafenelei din faţa debarcaderului, primeşte o scrisoare din America de la fratele sau Nicola, îmbarcat în tinereţe ca marinar pe un vapor francez. După patruzeci de ani acesta doreşte să-şi vândă tot şi să se întoarcă la rude împreună cu fiica sa, Evantia. Scrisoarea agită spiritele locuitorilor din Sulina şi fascinaţia banilor americani îi determină să-şi imagineze o viaţă fără  griji după sosirea acestuia. Veţi descoperi realitatea citind cartea a cărei acţiune este plină de neprevăzut şi suspans”.
Cea mai cunoscută operă a sa, unicul său roman ”Europolis” (1933), considerată o adevărată monografie epică a portului Sulina, ”acolo unde bătrânul Danubiu îşi pierde şi apa şi numele în mare”, tratează tema îmbogăţitului în America reîntors acasă, constituind o satiră socială completă a oraşului provincial.
”Dincolo de orice alte consideraţii, Europolis rămâne un foarte frumos roman de epocă despre efemeritate, iluzie şi eşec, un roman în care mozaicul etnic al lumii levantine de la gurile Dunării serveşte drept fundal social şi efigie identitară a frontierei maritime româneşti. Sigur că între timp multe s-au schimbat, iar Sulina de azi nu mai seamănă cu portul dinamic şi cosmopolit din anii ’20. Însă farmecul şi puterea de seducţie a cărţii lui Jean Bart rămân intacte, peste timp şi mode. O carte pitorească şi melancolică, a cărei prospeţime exotică va face să viseze încă multe generaţii de cititori, şi care, de fapt, aşteaptă să fie redescoperită”, spune şi scriitorul şi criticul literar Paul Cernat

                Nu a stat  mult pe tușă,  în septembrie 1917 este mobilizat, numit comandant militar al portului Sulina, timp  când scrie Cum se desleagă chestiunea Dunării.Numit Director general în Ministerul muncii ( 1921 ), participă la Congresul de Navigaţie – de la Cairo din 1924, este membru în comitetul de înfiinţare şi conducere a „Ligii Navale Române”, unde va declara : „…Numai printr-o ligă navală, printr-o propagandă care este necesară, cu atât mai mult la noi, întreaga suflare românească va fi pregătiră să înţeleagă rostul şi locul apei în propăşirea neamului”.

După pensionarea din 1930, comandorul Eugeniu Botez activează în Ministerul Sănătăţii, și-şi  publică lucrările „Pe drumuri de apă”, „Viaţa unei corăbii româneşti”, este primit în Societatea Scriitorilor Români, membru corespondent al Academiei și ales în 1931 – secretar al LNR, fiind director- fondator la revista „România Maritimă şi Fluvială” – publicaţie ce va aduce spiritul marinăresc în toată ţara, descriind viaţa porturilor şi atmosfera de la bordul navelor. În anul 1933,  i se tipăresc  volumele „Europolis” şi „Cartea Dunării”,dar  boala îl macină, curând-curând el  părăseşte  lumea scrisului şi a marinăriei. „Aceasta s-a întâmplat la ora opt dimineaţa, într-o zi de vineri , 12 mai 1933, ora  la care pe nave se ridică pavilionul”,scriau reporterii, admiratorii, prietenii

                   Moartea lui Eugeniu Botez, alias  Jean Bart,   a avut loc pe strada Oltea Doamna  nr 158 din Bucureşti,  Frederic Storck, unul dintre cei care l-au preţuit, scrijela   pe cripta albă din cimitirul Bellu, nimic altceva,  decât bricul Mircea – simbolul tuturor marinarilor români. I-ar mai fi trebuit peste jumătate de secol pentru a face tot ce a visat, dar timpul necruţător l-a dus Sus-sus…Venit din nordul ţării, de la Suceava, în şcoala din Păcurari – Iaşi,  Eugeniu Botez pleca şi el pe drumul lui Ion Creangă, al altora, mulţi, Eternitatea este astăzi suprasăturată… La data de 14 mai este inhumat la cimitirul Bellu, condus pe ultimul drum de toti cei care i-au fost apropiaţi, de confraţi în ale scrisului, de ofiţeri şi marinari. La mormânt îi aduc ultimul omagiu scriitorii Ion Pillat şi Tudor Teodorescu Branişte, iar din partea Marinei Române amiralii Gavrilescu şi Coanda, precum şi cel mai apropiat prieten, comandorul N. Ionescu-Jehnson.

                  Jean Bart , frate cu Octav Botez, Iaşi,  15 mai 1884- 25 septembrie 1943, istoric şi critic literar, rămâne un nume important pentru proza română, un scriitor autentic și original, care a cultivat pentru prima dată în literatura română jurnalul de bord și schița marină – acestea fiind pentru totdeauna legate de numele lui – iar prin Europolis, care i-a încoronat opera, ne-a dăruit primul și cel mai realizat roman al unui port românesc. Eugeniu Botez, fraele lui Octav Botez din Iaşi, a avut trei copii: Călin-Adam (n. 1909) și Stroe-Botez (n. 1912) din căsătoria cu Mărioara Dumitrescu și Ada (n. 1918) din căsătoria cu Mania Goldman.

                    Opera lui literară  este una din cele mai bogate:Jurnal de bord, Schițe de bord și marine, 1901 (ed. II, 1916; ed III, 1921, pref. și note de V. Ene 1965, altă ed., 2002).; Datorii uitate, Documente omenești. Nuvele, București 1916, (ed. II, Iași, 1921; ed. III, București, 1928); În cușca leului, memorii de război, București, 1916; Prințesa Bibița, roman, București, 1923; În Deltă…, București, 1925; Peste Ocean, Note dintr-o călătorie în America de Nord, București, 1926; Însemnări și amintiri, București, 1928; Schite marime din lumea porturilor, Cartea Românesca”S.A. Bucuresti, 1928; O corabie românească. Nava-școală bricul Mircea, București, 1931; Pe drumuri de apă, București, 1931; Europolis, roman, București, 1933 (ed. II, pref. de G. Călinescu, 1933; ed. III, pref. G. Călinescu, 1939; pref. de G. Ivașcu, ed. îngrijită de C. Mohanu, 1962; pref. de O. Botez, ed. note si tabel cronologic de C. Mohanu, 1971; pref. și note de V. Ene, 1982; postfață și bibliografie de F. Băileșteanum 1985; pref. de A. Goci, 1993; pref. de Paul Cernat, 2010).

             Europolis are traduceri în limbi străine: Europolis, traducere în limba franceză de Constantin Botez, România, 1958.; Europolis, traducere în limba germană de Alfred KittnerGermania de Est, 1974;,Europolis, traducere în limba maghiară de Beke György, Ed.Dacia Cluj Napoca 1987; Europolis, traducere în limba franceză de Gabrielle Danoux, Franța, 2016.

Liceul şi biblioteca orăşenească din Sulina, teatrul din Tulcea şi Biblioteca Academiei Navale îi poartă pseudonimul cu cinste.

          Ion N. Oprea, Iaşi, 14 mai 2020.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.601 abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5