INTERFERENŢE DE NOTE DE LECTURĂ, de Ionel Bejenaru
„Oricum, versurile poetei Sophy Bistriceanu trimit cititorul într-un spaţiu de sensibilitate, pe care poeta a ostenit să-l creeze, ca o bucurie a tuturor şi a sa, spaţiu pe care-l vom regăsi şi în a treia sa plachetă, aflată deja la orizont” (Sophy Bistriceanu – „Făptură Ae lumină”, în „Actualitatea Botoşăneană”, 1 februarie 1995).
„Oricum, această a treia carte a poetei Sophy Bistriceanu(n.n. ,,Bulgărele de zăpadă”), nu că e compusă din versuri pentru copii, nu că e dedicată, cum altfel, lor, micilor cititori, are acel tremur trebuitor de sensibilitate atât de frumos cuplat cu o ninsoare frumoasă şi liniştită de iarnă. La care facem, ades, şi noi apel, ceva mai mari fiind, spre a ne mai potoli după zburdălniciile din celelalte sezoane, mai calde” (Sophy Bistriceanu – „Bulgărele de zăpadă”, în „Actualitatea Botoşăneană”, 25-26 noiembrie 1995).
Împărat Zidind Văzduhul
Cine-n noapte se ridică
Şi în noapte nu se-opreşte,
Când l-ajunge peste zi
Oboseala ce tot creşte?
Cine oare-i veşnic tânăr,
Împărat zidind văzduhul
Şi cutreieră în timp
Fără a cunoaşte apusul?
Toate cele-s pe aici
Ca o umbră care trece-n
Noaptea albă peste zi.
Soarele apune rece.
Flacăra Iubirii Tale
Te duci iute, ca împărat,
Străluciri având pe frunte,
Cu a gândului lumină-n
Noapte! …Iată, se aude
Lângă uşă, încetişor
Tot bătând de dimineaţă.
O asculţi şi o primeşti,
Să se minuneze fata.
……………………….
Arde lin, neîncetat
Flacăra iubirii tale.
În negură când a urcat,
Ea se vede-n depărtare
Cum se duce; în văzduh
Nimenea nu mai ascultă,
În izvorul ei de sus,
Cum se-aprinde şi se uită.
Împodobiri de Ape
Gândurile tale, uite,
Au privirea înlăcrimată.
Plâng uşor, tot mai uşor,
Inima uitând să bată.
Glasul li-i aproape stins,
E împodobit de ape
Care izvorând în suflet
Se preface-n foc ce arde.
Arde, arde neîncetat
Până ploaia îl va stinge.
Ploaia vine din înalt,
Când e timp să fie bine.
…Cuvânt Pitoresc
Gândurile, peste zi,
Cum e cerul de aproape,
Când în ape îl privim,
Glăsuind nouă de toate,
Se întorc în neguri
Lin izvorând, ca o lumină
Strălucind în zori de zi,
Soarele voind să vină
Mai aproape, mai aproape.
Ele-n negură se-opresc,
Să-aibă zarea toata plină
De cuvântul pitoresc.
Iute-n zbor se duc departe,
Se întorc în asfinţit,
Nimenea voind să ştie
Drumu-n noapte, tăinuit,
Făurit de mii de stele.
Bolta cerului senină,
Alteori plină de nori,
Le dă aripi, în surdină.
…Peste al Firii Plai
…E al firii plai, ce-a fost
Mai frumos ca niciodată,
Plin de soare, de iubire.
Norii grei s-au adunat
Şi au curs şiroaie, zile!
În mlaştină s-a prefăcut,
Loc întunecat, în noapte
Zile întregi fără cuvânt
Să se vadă de departe,
Până soarele-a apărut
Risipind a lor urgie;
Câmpul se zvânta tăcut
În a zilei strălucire.
Va mai fi din nou în zare
El – un câmp de nestemate?
Nimănui nu-i este dat
Să cunoască mai departe,
Iarăşi el să fie mândru
În luminile ce curg
Din văzduhul care-n grabă
Zidi câte s-au văzut…
………………………
Răsări un gând frumos
În adâncul firii tale,
Pentru cele ce au fost
Zile, nopţi, în încercare!
Pod de Lumină
Atâta întuneric în suflet izvorăşte,
Că tainic se aprinde – o lumină, ca-n poveste.
Împrăştie în jur din Liniştea-i adâncă,
Să fie-n Adevăr ca Soarele ce urcă.
…Şi urcă, urcă-ncet, voind deopotrivă
Căldură şi lumină, o inimă senină,
Iar gândurile toate, ca apele ce curg,
Să treacă zid înalte, unde se-arată prund.
Aşa se tot preschimbă al firii vad din înalt.
E Podul de Lumină pe unde am umblat.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania