GLASU-MI SPUNE

Sunt bărbătul cu zâmbet de trandafir,

Îmbrăcat în haine ,de zefir,

Sunt o creangă de vișin înflorit,

Sunt bob de argint din stupul ceruit.

Sunt salcâmul cu flori pline de nectar,

Pentru acei ochi frumoși de cleștar,

Care-mi zâmbesc în zi de sărbătoare

Și mă scaldă în lumini de mare.

Sunt o frunză cu un bob de rouă

Și -am drept la o clipă de viață nouă,

Când în jur e numai veselie,

Și timpul se măsoară-n hărnicie.

Sunt frate cu aripa cerului,

Simt cum bate inima pământului,

De nu mă credeți , veniți lângă mine,

S-auziți clopotul limbii române.

Dacă încearcă cineva să-mi spună,

Care e originea mea străbună ,

Din pământ vechi românesc sunt clădit,

Ș-aici mâinele mi le-am bătătorit.

Țin respirația -n străfundul pieptului

Sper împlinirea neîmplinitului,,

Cred în ziua mai bună de mâine,

Dacă sorb cuvinte noi dintr-o pâlnie.