DIN LUMEA ZĂPEZILOR
Zăpezile au găsit spărtură în cer,
Au-nvelit urme-nsigurate cu ger,
Erau izvoare ce nu se mai stingeau,
Zăgazurile norilor le surpau.
Ne măsurau coapsele, brâul, umerii
Cădeau de dincolo de închipuire,,
Sub povara lor trosneau căpriorii,
Erau ca valuri ce se izbeau-n țărmuri
Casele cu zăpadă acoperite,
Păreau ziduri înalte părăsite,
Niște fluturi grei de carne și culoare,
Care nu reușesc spre cer să mai zboare.
Cerul, de fapt,s-a depărtat nu-l mai ajung,
Bursucii în vizuini calde se ascund,
Totul e greu, somnolent,încremenit,
Prin uliți galopa un mânz nepotcovit.
Iarna a scuturat întreaga zăpadă,
Câmpurile-s albe ca niciodată,
Peste tot s-a așternut un nou veșmânt,
Peste sate, orașe,peste pământ.
Zăpada ca un cerber mi-a atins glezna,
Era atât de neagră în ochi ca bezna,
Soarele pentru totdeauna s-a-năsprit,
Și poate iarna eu voi privi tăcut.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania