Restituiri                                                                               Iosif E. Naghiu

-un profesor de înaltă ţinută intelectuală al liceului din Săveni-

Unul dintre profesorii de înaltă ţinută intelectuală al liceului din Săveni, în deceniile şase şi şapte din secolul al XX-lea, a fost regretatul Iosif E. Naghiu, profesor de limbă latină, îndrăgit de numeroase generaţii de elevi şi colegi.  

Am avut şi eu privilegiul să-i fiu elev în anii de liceu (1968-1972). Eruditul profesor, Iosif E.Naghiu, o figură pitorească a orăşelului Săveni, era mereu cu o geantă de piele jerpelită, de care nu se despărţea niciodată. Aveau o notă de mister şi totodată de bonomie, venit în Săveni de pe meleagurile transilvănene, având domiciliu obligatoriu, ca şi regretatul poet Lucian Valea, ce a fost repartizat pe catedra de limba şi literatura română la Liceul Teoretic din Darabani. Profesorul Naghiu îşi petrecea timpul liber adâncit în studiul diferitelor documente şi cărţi ale bibliotecii orăşeneşti. Adeseori era invitat la tot felul de simpozioane ştiinţifice, unde prezenta referate şi comunicări de înaltă ţinuta profesională (n.n. vezi numeroasele articole din revista „Hierasus”, editată de Muzeul Judeţean Botoşani, între anii 1970-1980). La orele dânsului, erau scoşi in faţa clasei câte 3-4 elevi, pentru a traduce textele din latină în română şi pentru a analiza apoi, sintactic şi morfologic 2-3 cuvinte. Noi, şmecherii de elevi, scriam traducerea pe manual printre rândurile lecţiei dar la finalul verificării nu primeam mai mult de 7 sau 8, chiar dacă ştiam vreo câteva expresii cum ar fi: „Ave Cesar imperator, moritori de salutant”, „Amore, more, ore, re probanitur amicitiae” sau „Alea jacta est”. Expresia generală, care provoca zâmbete, folosită de către domnul profesor când nu eram atenţi şi aveam gândurile în altă parte era: „Grijeşte, dumneata ce faci acolo?”. De la profesorul Iosif E. Naghiu am învăţat respectul faţă de oameni şi lucrul bine făcut, în mod temeinic. În monografia profesorului de istorie, Constantin Cojocariu, intitulată „De-a lungul anilor: dascăli şi elevi”, aparută în Editura „QUADRAT” Botoşani, 1996, profesorul Valentin Marţuneac, un fin şi ironic observator l-a caracterizat astfel: „În viaţa profesorului IOSIF E. NAGHIU erau momente când se resemna, se însingura în gândurile lui neîmpărtăşite, ignorând totul, aşa cum numai marile spirite ştiu să o facă. Alteori, îl surprindeam în cancelaria profesorilor, vorbind singur şi gesticulând, nemulţumit parcă de nedreapta alcătuire a lumii. Dacă ar fi trăit în deplină libertate, câte nu ne-ar fi spus marele profesor. Dar … „sic transit gloria mundi …”

L-am sărbătorit la ieşirea la pensie când s-a decis să acorde o masă festivă colegilor, din bugetul lui foarte auster. Printre altele, i-am dăruit un ceas de mână – pentru că aşa ceva nu avusese până atunci şi se simţea fericit ca un copil, uitându-se foarte des la cadran. ,,Ce minunat e să vezi cum trece timpul! a spus el la un moment dat, zâmbind. Stimaţi colegi, vă rog să mă iertaţi că timpul nu-mi permite să mai rămân. Petrecere bună, în continuare!”

Acum unde este marele profesor Iosif E. Naghiu, sunt sigur că răsfoieşte maldăre de cărţi într-o bibliotecă cerească, fiind înconjurat de mari spirite ca şi ilustru magistru.

A purtat o vastă corespondenţă cu mari personalităţi, printre care şi cu academicianul profesor doctor Mihai Ciucă (1883-1969), născut la Săveni dintr-o familie de învăţători şi care a avut contribuţii deosebite în domeniile bacteorologiei, combaterii poliomelitei şi eradicării malariei, fiind primul român laureat al Premiului Internaţional DARLING. În urmă cu 40 de ani, prof. Iosif E. Naghiu, lucra la o monografie a liceului din Săveni, înfiinţat în anul 1958, unde Mihai Ciucă a învăţat clasele primare, ocazie cu care s-a adresat academicianului de la Bucureşti pentru documentare printr-o scrisoare. Iată răspunsul primit:

„Stimate profesor Naghiu,
În scrisoarea dvs. cu privire la monografia şcolii din Săveni, pe care doriţi s-o alcătuiţi, vă răspund următoarele:
Cu poşta de ieri v-am expediat volumul omagial „Mihai Ciucă” unde veţi găsi datele informative cu privire la activitatea personală, din ţară şi pe tărâmul mondial, a fostului elev Mihai Ciucă – al şcolii organizată de tatăl său Platon Ciucă, a cărui soţie, la rândul ei, era directoarea Şcolii de fete din Săveni. Şcoala de băieţi a fost condusă de tatăl meu, Platon Ciucă, timp de 27 de ani, când a decedat în 1898. Mama, Elena Ciucă, născută Istrati, fiica preotului Istrati de la Biserica Vovidenia din Botoşani, şi-a continuat activitatea timp de 40 de ani, până la pensionare. Ambele şcoli de băieţi, colegi cu mine, erau trei sferturi din Săveni, un sfert din satele apropiate din Valea Başeului, Petricani, Ştiubeni, Drăguşeni, Vlăsâneşti şi altele. Veneau dimineaţa pe jos şi cu mâncare în traistă, întorcându-se seara după ora 4. Printre elevii şcolii din Săveni a fost şi fratele mai mare a lui George Enescu (de la Liveni, unde a şi murit, într-o epidemie mare de difterie, prin 1880). Sper că aceste date vă vor fi utile în scopul dorit şi dacă veţi avea nevoie de completări, cu plăcere vă stau la dispoziţie”.
Acad.prof.Mihai Ciucă
 
Prof. Iosif E. Naghiu, după pensionare, s-a retras la un cămin de bătrâni din Iaşi spre a trăi în lumea cărţilor de la Biblioteca Fundaţiei. În ultimul an de viaţă a revenit la Săveni, trăind în acelaşi hotel trist, aflat la intrare în Săveni dinspre Botoşani, după care în scurt timp s-a mutat la Căminul de bătrâni din Dorohoi, unde s-a stins din viaţă la vârsta de 69 de ani.

Revista Luceafărul.net, Anul 1, Numărul 10, 11 octombrie 2009