Dr. Aurel C. Panfil, Iași, membru al Cenaclului literar la distanță, la împlinirea unei anume vârste, își face…autobiografia

Povestea mea

Am făcut ochi într-un oraş
pe care orice orb îl nimereşte,
şi unde ea, tanti Elivira,
vinde câte „ceva”….cu ”chila”!

Am stat apoi în minunatul meu Vaslui
unde apa e otrava
şi orice vajnic băutor
e om adevărat şi de ispravă.

Am stat şi-n Pungesti, la ţară
unde mama mă ducea la şcoală
dimineaţa, când cade roua,
dar cu-n mare avantaj :
la şase ani eram în clasa a doua.

Dupa Brăila şi Vaslui,
după un drum sinuos şi lung
în cinzecişiunu
Am ajuns la Câmpulung!

Nu-i uşor să fii bucovinean
când frigu nu te lasă-n pace,
când ai sânge fierbinte de Vaslui
şi acolo eşti….al nimănui.
Şi cum de frig iţi vine să te laşi
în cincizecişişase am ajuns la Iaşi
Am învăţat într-un liceu
cu numele marelui Bard
dar cum ar zice-o vorbă românească
am dat cu….oiştea-n gard!
c-avea o „fală” mare in judeţ
era fosta şcoală de comerţ.
Duminica la 40 de Sfinţi
de mână cu bunica,
tuns zero, cu urechile cât palma,
slab, uscat şi ciolănos
se uitau babele la mine
de parcă aş fi fost lepros
Câte una, mai tâmpită,
mă mângâia pe cap prietenos
şoptindu-i, pe ascuns, bunicii mele:
-Coană mare, du-l la Ghelerter,
la hală-n dos,
copchilu ista-i sigur ofticos!
Şi mă iradiau trimestrial
smulgându-mă cu forţa de la şcoală
şi erau foarte afectaţi
că nu-mi gaseşte nimeni nici o boală!
M-au bănuit de boli inexistente
şi cu diagnostice incompetente
m-au tratat pentru rahitism
malarie şi botulism,
pentru nanism şi slabă dezvoltare,
şi pentru multe altele,
numai să cresc frumos şi mare.
Am mâncat chinină,
calciu, sulfamide şi terebentina,
vitamine şi ulei de peşte,
coji de ouă şi ricin
gaz lampant şi aşa de multe buruieni
că nu mai ştia bunica ce sa facă:
-Marlena, copchilu ista
nu mai este om, îi vacă!
A început a doua mea decadă de viaţă
aici, pe langa Sf Spiridon
pe Nicu Gane lângă piaţă
cu un elan de şcoala
plin de refuz şi greaţă.
Sau altfel spus,
aveam un chef de şcoală
cam cât-îi de frumoas-o babă goală.
Dar mama mea şi cu bunica
mi-au arătat ce-nseamnă frica
de sărăcie şi fără viitor
şi neavând ce face,
am început să-nvăţ de zor !
Mi-am dat seama în şcoală
că sufăr de o defecţiune,
că pentru cei mai mulţi parinţi
asta-i o minune:
..orice aveam de învăţat de la mic la mare,
voiam sa fiu eu, primul,
cel mai tare!
Cu răbdare, cu putinţă
şi cu….har,
am ajuns în şcoală
cel mai mare tocilar!
Au mai fost şi unele momente
când mă mai săturam de şcoală,
dar eram trezit pe loc de gândul,
….că am valiza goală.
A început, puţin câte puţin,
Să-mi fie dragă câte-o fată mai cochetă,
Dar cum eram timid şi prost…
Mă întorceam la bicicletă
Căci lângă ele tremuram
ca racitura-n farfurie
de îţi venea să zici c-aveam
o criză de epilepsie.
În şcoală mi-am dorit să fac geologie
să umblu pe coclauri
după câte un bolovan,
liber, sub nori de ploiae şi sub soare,
să am adevărată viaţă de itan.
Dar pentru fiecare dintre noi,
exist-o soartă, cum se ştie
şi exact când eu am terminat
s-a schimbat tematica la geologie
bazată acum, în exclusivitate,
pe matematică şi pe chimie.
Din Mai şi până-n toamnă
cu burta pe trei cărţi
şi după patru luni fierbinţi
am ajuns stundent..la fabrica de dinţi!
Aici, iar dăi şi dăi cu cartea,
cu bursă Dej şi premiu-ntâi
de fapt acelasi mare tocilar
care alinia la note,
decar lângă decar.
Nu ştia prostul de mine
că învăţătura-n viaţă
îi doar decor de suprafaţă,
şi că relaţia şi ierarhia
nu face casa cu prostia.
Dar nici acum nu mi-e ruşine
când la facultate se spunea de mine,
scurt şi clar: Puiu Panfil ?
Un tocilar !
De pe la 23 şi până la 30
Am avut un grav sindrom de amnezie
bazat clar şi fără echivoc, pe vrajitorie!
Cum altfel să-mi explic
la repartiţia de după facultate,
când puteam din ţară orice sa aleg,
orice locaţie-n lat şi-n lung,
iar eu am ales….la Câmpulung!
Acolo o secuiană transformată-n păianjen
a ţesut o plasă
pentru prostu care muşcă
şi-am ajus taman la timp
pe post de muscă !
Nu şitu nimic din ce s-a întamplat
şi nici nu vreau să recunosc
atâta doar când m-am trezit
pe-un deget amorţit c-o verighetă lată
iar lânga mine dumneaei cu un băiat şi-o fată!
Cui să te plângi de farmece
sau de vrajitorie
când firul sabiei plasată de Damocles
deasupra testei mele
sta gata să plescească
iar eu mă tem de mor
de răzbunarea secuiască…
Mi-am îngroşat grumazu
şi-am început să trag la jug
din ce în ce mai tare
şi rareori, când era cazul
plecam şi eu la câte o plimbare..
Când toată lumea ştie
că Bănică o avea pe Veta,
eu aveam chiar două:
racheta şi cu bicicleta.
Orice bărbat în viaţa asta pe pământ
mai calcă câte-un jurământ
dar are parte de iertare
după cadouri, stat în genunchi
atenţii şi bună purtare,
La mine imposibil ar fi fost orice greşeală
prima era şi ultima, era fatala.
Cuminte, spăşit şi resemnat
în faza de tentaţie,
am tras mereu câte-un adânc oftat,
Doamne, aşa mi-a fost mie dat.
De la 40 de ani până-n prezent
n-am avut voie să am
un personal eveniment
ci doar acelea legate de cei trei,
copiii mei şi…dumneaei.
Copiii mei înscrişi într-o normalitate
s-au gândit din timp la….mâine
şi au ajuns să aibă munca lor…
şi-o pâine
Când şi-au mai făurit şi propria familie
mi-au mai eliberat, cum era cazul,
umerii şi, parţial, grumazu.
Împlinirea pentru noi
a fost totală
când au apărut câte cei doi
prezenţi, aici, acum, în sală.
Esenţială-n viaţa mea
a fost şi este încă, profesia!
Nu vreau să fac aprecieri
dar pentru că rezultatele
par să fie satisfăcătoare,
înseamnă că nu m-am străduit degeaba,
şi am făcut-o cu onoare.
De patruzeci de ani trecuţi
joc tenis afară şi în sală
şi trei dintre-adversarii mei temuţi
se află-acum, aici, la gală
cu unul dintre ei
prezent aici, pe faţă
mă războiesc pe faţă şi pe dos,
de-o viaţă.
De câte ori am vrut
pe el să mă răzbun
Doamne Doamne mă opreşte
şi-mi spune iar : Taci şi fii bun.
Şi-acum când nu găsesc vreo rimă
spun – Bine Doamne, că m-ai ajutat
şi n-am făcut o crimă…
Băieţi, orice-aţi făcut în aceşti ani
în sală pe parchet sau pe teren de zgură
recunoaşteţi un fapt clar: sunt cel mai bun…de gură.
Fiţi şi voi îngăduitori
cu unul care-atâta poate,
bucuraţi-vă că mişcă
şi că dă din coate.
Vă bat oricum cu 6-0
în somn, în vis, când dorm
dacă pun la socoteală
tot meciul de la aţipit la sforăială.
Lăsaţi-mă doar azi
ca-n clasamentul FRT de veterani
când împlinesc cei 70 ani
să fiu eu primul, înaintea voastră
şi-n faţa celor dragi,
prezenţi aici de faţă
să pot intra victorios
în deceniul 8 de viaţă.
Despre încercarea mea de scris modest
fără pretenţia de a spune o minune
nu-i vorba de chemare sau talent
ci pur şi simplu de pasiune.
Şi chiar dacă sunt doar un versificator
şi atâta tot,
să-mi pese ce se spune despre mine
sau să mă doară-n cot?
Mapamonudul l-am cutreierat
cât s-a putut în lung şi-n lat
şi adunând atâtea bucurii
am început să scriu o carte,
de călătorii….
De scris, mi-e teamă ca vreodată
când ca acuma, iarăşi o fac lată,
se scoală Muşatescu din mormânt
… şi-o să mă bată…
Cu basca pe ureche
şi cu luleaua-n colţ de gură
o să mă pocească tare
şi-o să-mi trag-o-njuratură!:
¬Băi, Vaslui, te crezi Tănase,
poate-un mare umorist?
Versu tău-i aşa de trist
cu prostia drept consoartă
c-are un singur drum şi-o soartă:
cai mascaţi şi dric la poartă!
Rima ta are ftizie,
conţinutu-i slăbănog,
versu-i palid şi olog.
Mai ţine-te de dinţi cât poţi
şi las-o dracului de poezie
că bagi o groază în noi toţi
şi arăţi o mare doză de prostie.
Atât am s-ăi răspund:
¬Maestre, toată lumea ştie
că aşa stă treaba
că-n scris eu sunt actorul
care duce tava.
Că talentul meu este de mucava
dar te-aş întreba şi eu ceva:
Tu care-ai trăit doar şaizecişişapte
în acte şi în fapte
s-o spunem clar ca la început:
Nu ţi se pare că te-am întrecut?
Şi apoi, maestre, nu-ţi bate capul
cu căţeii care vor să latre
să se-mbrâncească şi să dea din coate
în scris, din faza asta
de amărâte larve,
nu pot ajunge decât…biete javre!
Iertaţi-mă că totuşi, eu
cu insistenţă, tenacitate şi inconştienţă,
fac rime şi scriu versuri
împotriva oricăror demersuri
făcute de cei cu…. gustul fin..
Ce să fac, nu pot să mă abţin!

Închei spunându-vă că am ramas loial şi după 45 de ani, la aceiaşi strângere de mână…că sunt fericit la îmbrăţişarea copiilor şi a băieţilor lor, că sunt sensibil la frumuseţea unui tablou, al unui zâmbet de fată, al unui decolteu adânc sau ale unei talii mulate; sunt satisfăcut de o pagină scrisă, de goana bicicletei sau de frumuseţea unui meci de tenis, sunt împlinit când călătoresc în locuri puţin auzite şi umblate, când sunt ca acum înconjurat de dragii mei prieteni.Sunt fericit.Vă multumesc!

Când Joseph Addison 1672-1719 a spus în prag de secol 18 că” Trei lucruri sunt esenţiale pentru fericire: ceva de făcut, ceva de iubit şi ceva de sperat” . Avea o mare dreptate!
Am ceva de făcut, am ceva de iubit şi am ceva de sperat.
Puiu Panfil
15-04-2016