Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Dr. Aurel C. Panfil, Iași, membru al Cenaclului literar la distanță, la împlinirea unei anume vârste, își face…autobiografia

    Dr. Aurel C. Panfil, Iași, membru al Cenaclului literar la distanță, la împlinirea unei anume vârste, își face…autobiografia

    Povestea mea

    Am făcut ochi într-un oraş
    pe care orice orb îl nimereşte,
    şi unde ea, tanti Elivira,
    vinde câte „ceva”….cu ”chila”!

    Am stat apoi în minunatul meu Vaslui
    unde apa e otrava
    şi orice vajnic băutor
    e om adevărat şi de ispravă.

    Am stat şi-n Pungesti, la ţară
    unde mama mă ducea la şcoală
    dimineaţa, când cade roua,
    dar cu-n mare avantaj :
    la şase ani eram în clasa a doua.

    Dupa Brăila şi Vaslui,
    după un drum sinuos şi lung
    în cinzecişiunu
    Am ajuns la Câmpulung!

    Nu-i uşor să fii bucovinean
    când frigu nu te lasă-n pace,
    când ai sânge fierbinte de Vaslui
    şi acolo eşti….al nimănui.
    Şi cum de frig iţi vine să te laşi
    în cincizecişişase am ajuns la Iaşi
    Am învăţat într-un liceu
    cu numele marelui Bard
    dar cum ar zice-o vorbă românească
    am dat cu….oiştea-n gard!
    c-avea o „fală” mare in judeţ
    era fosta şcoală de comerţ.
    Duminica la 40 de Sfinţi
    de mână cu bunica,
    tuns zero, cu urechile cât palma,
    slab, uscat şi ciolănos
    se uitau babele la mine
    de parcă aş fi fost lepros
    Câte una, mai tâmpită,
    mă mângâia pe cap prietenos
    şoptindu-i, pe ascuns, bunicii mele:
    -Coană mare, du-l la Ghelerter,
    la hală-n dos,
    copchilu ista-i sigur ofticos!
    Şi mă iradiau trimestrial
    smulgându-mă cu forţa de la şcoală
    şi erau foarte afectaţi
    că nu-mi gaseşte nimeni nici o boală!
    M-au bănuit de boli inexistente
    şi cu diagnostice incompetente
    m-au tratat pentru rahitism
    malarie şi botulism,
    pentru nanism şi slabă dezvoltare,
    şi pentru multe altele,
    numai să cresc frumos şi mare.
    Am mâncat chinină,
    calciu, sulfamide şi terebentina,
    vitamine şi ulei de peşte,
    coji de ouă şi ricin
    gaz lampant şi aşa de multe buruieni
    că nu mai ştia bunica ce sa facă:
    -Marlena, copchilu ista
    nu mai este om, îi vacă!
    A început a doua mea decadă de viaţă
    aici, pe langa Sf Spiridon
    pe Nicu Gane lângă piaţă
    cu un elan de şcoala
    plin de refuz şi greaţă.
    Sau altfel spus,
    aveam un chef de şcoală
    cam cât-îi de frumoas-o babă goală.
    Dar mama mea şi cu bunica
    mi-au arătat ce-nseamnă frica
    de sărăcie şi fără viitor
    şi neavând ce face,
    am început să-nvăţ de zor !
    Mi-am dat seama în şcoală
    că sufăr de o defecţiune,
    că pentru cei mai mulţi parinţi
    asta-i o minune:
    ..orice aveam de învăţat de la mic la mare,
    voiam sa fiu eu, primul,
    cel mai tare!
    Cu răbdare, cu putinţă
    şi cu….har,
    am ajuns în şcoală
    cel mai mare tocilar!
    Au mai fost şi unele momente
    când mă mai săturam de şcoală,
    dar eram trezit pe loc de gândul,
    ….că am valiza goală.
    A început, puţin câte puţin,
    Să-mi fie dragă câte-o fată mai cochetă,
    Dar cum eram timid şi prost…
    Mă întorceam la bicicletă
    Căci lângă ele tremuram
    ca racitura-n farfurie
    de îţi venea să zici c-aveam
    o criză de epilepsie.
    În şcoală mi-am dorit să fac geologie
    să umblu pe coclauri
    după câte un bolovan,
    liber, sub nori de ploiae şi sub soare,
    să am adevărată viaţă de itan.
    Dar pentru fiecare dintre noi,
    exist-o soartă, cum se ştie
    şi exact când eu am terminat
    s-a schimbat tematica la geologie
    bazată acum, în exclusivitate,
    pe matematică şi pe chimie.
    Din Mai şi până-n toamnă
    cu burta pe trei cărţi
    şi după patru luni fierbinţi
    am ajuns stundent..la fabrica de dinţi!
    Aici, iar dăi şi dăi cu cartea,
    cu bursă Dej şi premiu-ntâi
    de fapt acelasi mare tocilar
    care alinia la note,
    decar lângă decar.
    Nu ştia prostul de mine
    că învăţătura-n viaţă
    îi doar decor de suprafaţă,
    şi că relaţia şi ierarhia
    nu face casa cu prostia.
    Dar nici acum nu mi-e ruşine
    când la facultate se spunea de mine,
    scurt şi clar: Puiu Panfil ?
    Un tocilar !
    De pe la 23 şi până la 30
    Am avut un grav sindrom de amnezie
    bazat clar şi fără echivoc, pe vrajitorie!
    Cum altfel să-mi explic
    la repartiţia de după facultate,
    când puteam din ţară orice sa aleg,
    orice locaţie-n lat şi-n lung,
    iar eu am ales….la Câmpulung!
    Acolo o secuiană transformată-n păianjen
    a ţesut o plasă
    pentru prostu care muşcă
    şi-am ajus taman la timp
    pe post de muscă !
    Nu şitu nimic din ce s-a întamplat
    şi nici nu vreau să recunosc
    atâta doar când m-am trezit
    pe-un deget amorţit c-o verighetă lată
    iar lânga mine dumneaei cu un băiat şi-o fată!
    Cui să te plângi de farmece
    sau de vrajitorie
    când firul sabiei plasată de Damocles
    deasupra testei mele
    sta gata să plescească
    iar eu mă tem de mor
    de răzbunarea secuiască…
    Mi-am îngroşat grumazu
    şi-am început să trag la jug
    din ce în ce mai tare
    şi rareori, când era cazul
    plecam şi eu la câte o plimbare..
    Când toată lumea ştie
    că Bănică o avea pe Veta,
    eu aveam chiar două:
    racheta şi cu bicicleta.
    Orice bărbat în viaţa asta pe pământ
    mai calcă câte-un jurământ
    dar are parte de iertare
    după cadouri, stat în genunchi
    atenţii şi bună purtare,
    La mine imposibil ar fi fost orice greşeală
    prima era şi ultima, era fatala.
    Cuminte, spăşit şi resemnat
    în faza de tentaţie,
    am tras mereu câte-un adânc oftat,
    Doamne, aşa mi-a fost mie dat.
    De la 40 de ani până-n prezent
    n-am avut voie să am
    un personal eveniment
    ci doar acelea legate de cei trei,
    copiii mei şi…dumneaei.
    Copiii mei înscrişi într-o normalitate
    s-au gândit din timp la….mâine
    şi au ajuns să aibă munca lor…
    şi-o pâine
    Când şi-au mai făurit şi propria familie
    mi-au mai eliberat, cum era cazul,
    umerii şi, parţial, grumazu.
    Împlinirea pentru noi
    a fost totală
    când au apărut câte cei doi
    prezenţi, aici, acum, în sală.
    Esenţială-n viaţa mea
    a fost şi este încă, profesia!
    Nu vreau să fac aprecieri
    dar pentru că rezultatele
    par să fie satisfăcătoare,
    înseamnă că nu m-am străduit degeaba,
    şi am făcut-o cu onoare.
    De patruzeci de ani trecuţi
    joc tenis afară şi în sală
    şi trei dintre-adversarii mei temuţi
    se află-acum, aici, la gală
    cu unul dintre ei
    prezent aici, pe faţă
    mă războiesc pe faţă şi pe dos,
    de-o viaţă.
    De câte ori am vrut
    pe el să mă răzbun
    Doamne Doamne mă opreşte
    şi-mi spune iar : Taci şi fii bun.
    Şi-acum când nu găsesc vreo rimă
    spun – Bine Doamne, că m-ai ajutat
    şi n-am făcut o crimă…
    Băieţi, orice-aţi făcut în aceşti ani
    în sală pe parchet sau pe teren de zgură
    recunoaşteţi un fapt clar: sunt cel mai bun…de gură.
    Fiţi şi voi îngăduitori
    cu unul care-atâta poate,
    bucuraţi-vă că mişcă
    şi că dă din coate.
    Vă bat oricum cu 6-0
    în somn, în vis, când dorm
    dacă pun la socoteală
    tot meciul de la aţipit la sforăială.
    Lăsaţi-mă doar azi
    ca-n clasamentul FRT de veterani
    când împlinesc cei 70 ani
    să fiu eu primul, înaintea voastră
    şi-n faţa celor dragi,
    prezenţi aici de faţă
    să pot intra victorios
    în deceniul 8 de viaţă.
    Despre încercarea mea de scris modest
    fără pretenţia de a spune o minune
    nu-i vorba de chemare sau talent
    ci pur şi simplu de pasiune.
    Şi chiar dacă sunt doar un versificator
    şi atâta tot,
    să-mi pese ce se spune despre mine
    sau să mă doară-n cot?
    Mapamonudul l-am cutreierat
    cât s-a putut în lung şi-n lat
    şi adunând atâtea bucurii
    am început să scriu o carte,
    de călătorii….
    De scris, mi-e teamă ca vreodată
    când ca acuma, iarăşi o fac lată,
    se scoală Muşatescu din mormânt
    … şi-o să mă bată…
    Cu basca pe ureche
    şi cu luleaua-n colţ de gură
    o să mă pocească tare
    şi-o să-mi trag-o-njuratură!:
    ¬Băi, Vaslui, te crezi Tănase,
    poate-un mare umorist?
    Versu tău-i aşa de trist
    cu prostia drept consoartă
    c-are un singur drum şi-o soartă:
    cai mascaţi şi dric la poartă!
    Rima ta are ftizie,
    conţinutu-i slăbănog,
    versu-i palid şi olog.
    Mai ţine-te de dinţi cât poţi
    şi las-o dracului de poezie
    că bagi o groază în noi toţi
    şi arăţi o mare doză de prostie.
    Atât am s-ăi răspund:
    ¬Maestre, toată lumea ştie
    că aşa stă treaba
    că-n scris eu sunt actorul
    care duce tava.
    Că talentul meu este de mucava
    dar te-aş întreba şi eu ceva:
    Tu care-ai trăit doar şaizecişişapte
    în acte şi în fapte
    s-o spunem clar ca la început:
    Nu ţi se pare că te-am întrecut?
    Şi apoi, maestre, nu-ţi bate capul
    cu căţeii care vor să latre
    să se-mbrâncească şi să dea din coate
    în scris, din faza asta
    de amărâte larve,
    nu pot ajunge decât…biete javre!
    Iertaţi-mă că totuşi, eu
    cu insistenţă, tenacitate şi inconştienţă,
    fac rime şi scriu versuri
    împotriva oricăror demersuri
    făcute de cei cu…. gustul fin..
    Ce să fac, nu pot să mă abţin!

    Închei spunându-vă că am ramas loial şi după 45 de ani, la aceiaşi strângere de mână…că sunt fericit la îmbrăţişarea copiilor şi a băieţilor lor, că sunt sensibil la frumuseţea unui tablou, al unui zâmbet de fată, al unui decolteu adânc sau ale unei talii mulate; sunt satisfăcut de o pagină scrisă, de goana bicicletei sau de frumuseţea unui meci de tenis, sunt împlinit când călătoresc în locuri puţin auzite şi umblate, când sunt ca acum înconjurat de dragii mei prieteni.Sunt fericit.Vă multumesc!

    Când Joseph Addison 1672-1719 a spus în prag de secol 18 că” Trei lucruri sunt esenţiale pentru fericire: ceva de făcut, ceva de iubit şi ceva de sperat” . Avea o mare dreptate!
    Am ceva de făcut, am ceva de iubit şi am ceva de sperat.
    Puiu Panfil
    15-04-2016



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    1 comentariu la acestă însemnare

    1. Doina daca iti mai reamintesti fosta ta colega de clasa de la Alecsandri spune:

      As vrea sa stiu despre tine si despre colegii nostri Puiule. doina Hulubei Cutzu din Florida Sarasota.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5