Simon GLASBERG

Timpul

Ca un mărunțiș, secundarul aruncă
clipele rămase, tot mai în urmă
și cât ai zice „ai putea să mai stai”,
s-au dus din clipe, fără vre-o urmă…

Chiar de ai găsit un colț în natură,
unde totul îți pare în nemișcare,
nu adie nici vântul, nimic nu zboară
și nici furnica nicăieri nu transpare,

mersul secundarului,  virtual se aude,
sec și ritmic, desfirându-ți destinul…
Cu cât ești în vârstă, el bate mai tare,
sorindu-te parcă, să închei… „festinul”.

Observ câte odată omul indiferent,
concentrat să își soarbă din pahar, tăria…
Nu-l preocupă ce face clipa
și moțăie o viață ca și absent,
fără vreun ceas, să-i măsoare risipa…

Admir natura, ce nu știe de secundar…
La ea timpul are numai anotimpuri,
în care renaște și crește odată cu ziua,
sau intră-n repaus, în scurte răstimpuri.

Precis, sistematic, secundarul aruncă
clipele rămase, tot mai în urmă
și cât ai zice „te rog, mai așteaptă”,
s-a dus chiar și clipa cea de pe urmă…

Haifa, 30.11.2015